Grupa de Curbura

Această grupă reprezintă secţiunea sudică a Carpaţilor Orientali.

Limite

Grupa de Curbură este cuprinsă între valea Oituzului şi valea Prahovei, având vecini în est şi sud Subcarpaţii Curburii, iar în vest, alături de valea Prahovei, Depresiunea Colinară a Transilvaniei.

Geneza

Formarea grupei este strâns legată de procesele de orogeneză alpine desfăşurate de la sfârşitul mezozoicului de-a lungul neozoicului.

Apropierea microplăcii Mării Negre şi subducerea acesteia a dus la schimbarea (curbarea) direcţiei de orientare a culmilor montane.

Caracteristici specifice

Această grupă se remarcă prin desfăşurarea largă a flişului (roci sedimentare-conglomerate, calcare, gresii, marne- cutate) pe toată întinderea sa, astfel că paralelismul culmilor, evidenţiat în restul Carpaţilor Orientali, dispare.

În plus, direcţia de orientare a culmilor se modifică de la NV-SE la E-V, datorită configuraţiei microplăcilor. Curbura propriu-zisă se realizează în dreptul Munţilor Vrancei.

Este o grupă extrem de fragmentată, lucru dovedit prin prezenţa a unei largi depresiuni intramontane (Braşov), a numeroaselor trecători şi pasuri ( P. Predeal, P. Vlădeni, P. Oituz, P. Bratocea, P. Vlădeni).

Altitudinea maximă o atinge vârful Ciucaş cu 1954 m înălţime.

Se remarcă în această grupă o diversitate mare a tipurilor de relief petrografice; tipul de relief conglomeratic cu ale sale forme reziduale, ciudate în Munţii Ciucaş (Tigăile Mari, Tigăile Mici, Sfinxul Ciucaşului); tipul de relief carstic cu văi în chei, versanţi abrupţi, suprafeţe suspendate în Munţii Bârsei (Cheile 7 Scări, Platoul Poiana Braşov); tipul de relief al gresiilor ce favorizează spre subcarpaţi alunecări de teren.

Diviziunile grupei sunt puse în evidenţă prin două structuri: flişul extern şi flişul intern.

Munţii Vrancei, cu o serie de culmi dispuse în mai multe fâşii, Munţii Buzăului, având trei culmi paralele cu râul Buzău şi afluenţii săi: Podu Calului, Penteleu şi Siriu. Spre nord de aceştia se află o treaptă joasă ce alcătuieşte Munţii Întorsurii, iar spre vest masivele înalte ale Munţilor Ciucaş. Spre valea Prahovei se dispun domol Munţii Baiului ce apar în contrast cu masivitatea Bucegilor. Munţii Braşovului (Bârsei) sunt secţionaţi de râul Timiş în două culmi: Postăvaru şi Piatra Mare. Acesta este flişul extern.

În depresiunea Braşov pătrund trei masive digitate alcătuind flişul intern: Munţii Bodoc, Munţii Baraolt şi Munţii Perşani (deosebiţi deoarece a triplă alcătuire petrografică: în nord, roci vulcanice, în centru, calcare ale flişului şi în sud, şisturi cristaline).

Depresiunea Braşov se remarcă prin aspectul său de şes (câmp) situat pe râul Olt şi afluenţii săi. Are trei secţiuni: una estică numită Târgu Secuiesc, una centrală, numită Câmpu Frumos (cu oraşul Sfântu Gheorghe) şi una vestică numită Ţara Bârsei (cu oraşele Braşov, Râşnov, Zărneşti).

O mică depresiune se află pe râul Buzău: Întorsura Buzăului, ce se remarcă prin frecvente inversiuni termice iarna.

Printre trecători, Oltul îşi formează două defilee; primul defileu în munţii vulcanici Harghita: Defileul Tuşnad; cel de-al doilea în Munţii Perşani: Defileul Racoş.

Clima

Clima acestui sector montan este temperat-continentală de tranziţie. Totuşi, altitudinea a impus etajarea elementelor climatice; etajul montan se desfăşoară la baza masivelor şi în depresiuni având valori de temperatură ce coboară de la 6° la 2°C şi valori de precipitaţii ce urcă de la 1000 la 1200 mm/an. Vârfurile peste 1700 m au valorile etajului alpin: temperaturi sub 2°C şi precipitaţii de peste 1200 mm/an. Se produc numeroase inversiuni termice, iarna. Aici, la Bod s-a înregistrat temperatura minimă a ţării în 1942 de – 38,5ºC.

Sectoarele de influenţă diferă vest şi est: oceanic şi continental (de ariditate), afectat iarna de circulaţia vântului de nord-est (crivăţul) ce în zonă se numeşte nemira.

Hidrografia

Această grupă este străbătută de Olt, ce în Depres. Braşov primeşte Râul Negru şi Bârsa. Din Munţii Vrancei izvorăşte Oituzul şi Putna având traseu spre est. Spre sud se îndreaptă râurile izvorâte din Ciucaş: Buzău, Teleajen, sau din Baiu: Prahova.

Lacurile aparţin celor de baraj antropic: L. Siriu pe Buzău, L. Paltinu pe Doftana şi câteva iazuri piscicole în depresiune (la Vadu Roşu).

Vegetaţia

Mari suprafeţe forestiere caracterizează grupa; acestea aparţin pădurilor de fag şi pădurilor de conifere (cu pin, zadă, molid şi brad). La altitudini mari dincolo de etajul subalpin (cu ienupăr şi jneapăn) apare pajiştea alpină.

Fauna

Caracteristică pădurilor cu mamifere cu interes cinegetic: ursul, căprioara, cerbul, mistreţul, dar şi lupul, vulpea, pisica sălbatică, râsul, viezurele, iepurele. Între păsări se remarcă găinuşa de alun, cocoşul de munte, ciocănitoarea, cucul, fazanul, prepeliţa, acvila de munte, iar între peşti bibanul şi crapul.

Solurile

Partea superficială terestră se succede de la clasa cambisolurilor-cu tipurile brun – roşcate şi brune acide-, la clasa spodosolurilor-cu tipurile brun-acide montane şi podzoluri.

Hazarde

Şi în aceasta grupă înregistrăm hazarde naturale climatice produse de inversiunile termice, iarna, prăbuşiri de roci pe versanţii montani, avalanşe. Prezenţa aşezărilor umane (marile oraşe din Depres. Braşov) au schimbat calitatea aerului, apei, faunei şi florei prin poluare.

© prof. Gabriel Bortoş

Vezi: Harta subcarpaţii Curburii

Alte Lectii din geografie