Bancile Comerciale





BĂNCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) ŞI ROLUL LOR
ÎN SISTEMUL BANCAR

Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetăţile îndepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .
În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii investiţii , relaţie hotărâtoare în creşterea economică .
Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societăţii obţinerea de economii ale agenţilor economici sau persoanelor , reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinată utilizării viitoare . În cadrul aceloraşi concepte , investiţiile reprezentând achiziţia de instalaţii şi echipament , structuri , maşini şi inventar , destinate dezvoltării producţiei , reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agenţii economici .
Agenţii economici îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor pe două căi : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin bănci , în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie .
În acest fel se crează condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odată cu evoluţia istorică , vehiculate de o largă reţea de intermediari care au fost exclusiv , la început , şi preponderent apoi , în structura sistemului bancar în formare , băncile comerciale sau de depozit .
Creaţia monetară , ca factor specific al funţionalităţii băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie .
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor înseşi , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulaţiei monetare .
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă .
Forma principală a creaţiei monetare este emisiunea de bancnote . La început aceastã funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifică băncii de emisiune .
Totuşi , băncile comerciale tipice îşi aduc aportul lor la creaţia monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligaţii) fără putere liberatorie în instrumente de plată . Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice , moneda scripturală .
Un timp , în Anglia , Franţa , SUA şi alte ţări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condiţiilor de Încălcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei cu bancnote emise cu sau fără justificare economică . La momentul reglementării acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor împuternicite să emită bancnote depăşea 7500 .
Aşa încât , la momente istorice diferite şi în funcţie de condiţiile proprii , toate ţările dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcţiile băncii de emisiune , acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă , banca centrală . În SUA , spre exemplu , deşi există 12 bănci federale de emisiune , acestea acţionează ca un tot unitar sub egida unei autorităţi monetare unice .
O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este specializarea băncilor , care deşi în descreştere , nu încetează să caracterizeze lumea băncilor . Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competenţă şi de activitate a băncilor de depozit .
Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) .


Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor . În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării .
În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci .
S-a ajuns astfel la o delimitare clară în bănci de depozit şi bănci specializate , generalizată în toate structurile naţionale ale sistemelor bancare în ciuda diferenţelor de la ţară la ţară , diferenţe care sunt rezultatul fie al evoluţiilor anterioare , fie al elementelor tradiţionale ce se perpetuează , fie al suflului înnoirilor la care sunt supuse .
O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare . Activitatea lor este diversă şi se poate modifica liber în funcţie de cerinţe , posibilităţi şi propria orientare .
Totuşi , operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici .
Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea de profit .

Băncile specializate include o sferă largă de instituţii de credit , cu o gamă largă de diferenţieri şi implicit cu statute diferite de la ţară la ţară. Băncile specializate efectuează , în ansamblul lor , totalitatea operaţiunilor bancare . Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitări privind funcţionalitatea lor , fie că îşi asumă în exclusivitate anumite operaţiuni . Limitările se referă la raza de implantare (teritoriale sau de ramură) sau de statulul lor social particular (acţionând ca bănci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari în SUA

 

Tipul principalilor intermediari

Active (mld dolari) sfârşitul anului

1970

1980

1990

Instituţii (bănci) de depozit

 

 

 

Bănci comerciale

517

1357

3356

Asociaţii de economii şi împrumut

171

614

1098

Bănci mutuale de economii

79

170

264

Uniuni de credit

18

67

215

Instituţii de economii

 

 

 

Companii de asigurări de viaţă

201

464

1409

Companii de asigurare de bunuri

50

174

528

Fonduri de pensii (private)

112

470

1169

Fonduri de pensii (de stat)

60

198

806

Intermediari de plasament

 

 

 

Companii financiare

64

202

574

Fonduri comune de creanţe

47

62

609

Fonduri comune de creanţe
(pe piaţa monetară)

-

76

499

Sursa : F. Mishkin : The Economics of Money , Banking and Financial
Markets
Harper Collinns - 1992

 

 

Sistemul bancar în Franţa
(structură şi dimensiuni 1989)

 

Număr de bănci

Număr de ghişee

Depozite
%

Creanţe
%

I. Bănci
- Naţionale (Nationale de Paris, Credit Lyonnaris , Societe Generale)

404

10.143

41

35

II. Bănci cooperative
- de credit agricol mutual , populare mutual , cooperative etc.
- case de economii şi prevedere

421

15.500

29

24

III. Societăţi financiare afiliate la casele naţionale de credit sau organisme profesionale de comun leasing , mobiliar , echipament etc.

1062

-

1,7

13,1

IV. Instituţii financiare specializate (de dezvoltare , regională , pentru micile intreprinderi , funciar , de locuinţe , de cooperare etc.

32

-

0,8

13,6

V. Casele de titluri sau băncile de afaceri

144

-

-

-

TOTAL

2063

-

100

100

Sursa : XXX L’organisation de systeme bancaire francais , Problemes economique , nr. 2206/1991

 

Sistemul bancar în ţările dezvoltate
Structură şi implementare (1989)

 

  1. Structuri şi ponderi (determinate în total active) %

Tabel 2.3.


Ţara

Bănci comer-ciale

Alte restituiri de depozit

Instituţii de speciali-tate

Societăţi finan-ciare

Societăţi de asigu-rare

Fonduri de pensii

Fonduri de plasa-ment

SUA

33

21

5

4

15

16

6

Japonia

37

22

25

-

7

-

9

Germania

25

47

7

-

16

2

3

Olanda

38

20

8

-

8

24

2

Canada

44

19

9

2

10

15

-

Suedia

34

11

23

4

12

14

1

Australia

31

28

1

11

17

11

1

Italia

64

20

16

-

-

-

-

Spania

61

28

9

-

2

-

-

Belgia

64

7

21

-

7

-

1

Austria

74

21

-

-

4

-

1

 

 

 

 

  1. Oficii bancare ; număr şi destinaţie

Tabel 2.4.

 

Ţara

Numărul oficiilor bancare

Densitate : unităţi la 100.000 loc

Propriu zise

incluzând oficiile poştale

Propriu zise

Se adaugă poştale

SUA

56.866

-

24

-

Japonia

44.078

67.050

37

56

Germania

44.698

62.625

73

102

Franţa

23.385

42.573

46

77

Anglia

20.541

42.204

37

75

Olanda

6.529

9.220

45

64

Canada

7.331

-

29

-

Suedia

3.557

-

43

-

Australia

10.538

-

68

-

Italia

12.965

-

23

-

Spania

31.117

-

81

-

Belgia

3.741

-

38

-

Austria

5.331

-

71

-

Sursa : G. Broker : Competition on Banking , OELD Paris 1989

 

 

În acelaşi sens unele îşi afirmă caracterul nelucrativ (unele case de economii şi prevederi) sau caracterul public.
Între băncile specializate un loc deosebit îl ocupă instituţiile de credit specializate cărora le-a fost evidenţiată o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu şi lung a unor ramuri (frecvent agricultura) , sprijinirea acţiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivităţilor locale , etc.
Societăţile financiare , în fapt societăţi de credit , sunt prezenţe importante în activitatea economică în toate ţările dezvoltate : sunt instituţii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate să primească depozite , iar pe de altă parte nu pot efectua decât operaţiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau convenţia .
Principalele lor orientări sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea şi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru intreprinderi , creditarea mărfurilor cu plata în rate , creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plată , în special prin cărţi de credit .
În considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut în vedere că în componentele naţionale se afirmă şi trăsături generale , dar şi particularităţi ale alcătuirii verigilor componente .
Astfel SUA (tabelul 2.1.) , în mod firesc se consideră în componenţa sistemului de instituţii aflate în postura de furnizori importanţi de resurse , cum ar fi companiile de asigurări , instituţiile ce constituie şi administrează fondurile de pensii , fondurile comune de creanţe etc.
Dimpotrivă , în alte ţări , Franţa , de exemplu (tabel 2.2.) , instituţii de credit importante : Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni , Poşta , deţinătoare a conturilor de depuneri poştale , sunt ataşate Tezaurului şi nu sunt cuprinse în sistemul bancar . Cum însă Tezaurul este el însuşi considerat partener în sistemul de credit al economiei , putem aprecia că nu este de fapt decât o interpretare formală ce ţine de subordonarea ierarhică a participanţilor .
Unele din băncile specializate acţionează ca intermediari în anumite ramuri sau domenii de activitate desfăşurând activităţi de mobilizare a resuselor , cât şi de distribuire a creditelor în sfera lor specifică , în cadrul unui echilibru relativ între operaţiunile pasive şi active proprii .
O mare parte din băncile specializate sunt însă unităţi profilate unilateral , fie primordial pentru mobilizarea de resurse , fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispoziţie .
În acest cadru , alte instituţii , de regulă băncile comerciale în special , joacă rolul de intermediar . Astfel băncile comerciale îţi exercită rolul lor de intermediar nu numai între agenţii din afara sistemului bancar , ci au un rol major în reciclarea şi valorificarea capitalului , în mobilizarea de resurse şi distribuirea de credite în însuşi sistemul bancar , deci intermediază între verigile sistemului bancar .
În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor comerciale cele două laturi ale intermedierii :

  1. mobilizarea resurselor ;
  2. distribuirea creditelor .

Legătura directă cu mii şi milioane de agenţi economici , titulari de cont , în legătură cu constituirea şi utilizarea depozitelor , conferă băncilor , în general , băncilor comerciale în special , o altă principală funcţie în economia modernă , aceea de centru de efectuare a plăţilor între titularii de cont şi prin aceasta băncile determină şi cadrează fluxurile circulaţiei monetare scripturale.
În îndeplinirea funcţiilor lor băncile comerciale îndeplinesc anumite operaţiuni specifice considerate şi reunite , după sensul lor în active şi pasive .

 

Bilanţul tuturor băncilor comerciale SUA
la sfârşitul anului 1990
(expresii procentuale)

Tabel 2.5.


ACTIVE

PASIVE

Rezerve

2

Depozite la vedere

18

Numerar

3

Depozite stabile

 

Disponibilităţi la bănci

2

Depozite din economii

17

Titluri de stat şi ale agenţilor guvernamentali

 

13

Depozite mici (sub 100.000) la termen

 

19

Titluri administraţie locală şi alte titluri

 

6

Depozite mari (peste 100.000) la termen

 

15

Credite
- pentru comerţ şi industrie
- ipotecă
- de consum
- interbancare
- alte credite

 

19
24
11
6
7

Împrumuturi

24

Alte active

7

Capital

7

Total

100

 

 

 

 

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]