Comedia O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale: Momentele subiectului si caracterizarea personajelor





 

Comedia

O scrisoare pierdută

                                                                        de I.L. Caragiale

       Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor create special pentru a fi reprezentate pe scenă. Ideile autorului sunt exprimate numai prin intermediul personajelor care participă la acţiune, autorul fiind prezent doar în indicaţiile scenice şi de regie.

       Speciile  genului dramatic sunt comedia, drama şi tragedia.

       Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care înfăţişează personaje, caractere, întâmplări, moravuri sociale, într-un mod care să stârnească râsul, având deznodământ vesel şi, adesea, moralizator.

        Trăsături:  - cultivă încurcăturile de situaţii, neprevăzutul;

                         - personajele sunt supuse hazardului;

                         - foloseşte stilul oralităţii;

                         - subliniază defectele umane şi le priveşte cu umor;

                         - deznodământul este vesel.

         I. L. Caragiale(1852-1912), cel mai mare dramaturg român, face parte din generaţia marilor clasici, alături de Eminescu, Creangă, Slavici şi Titu Maiorescu.

    „O scrisoare pierdută” este inspirată din  viaţa societăţii româneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea .                   

Tema literară prezintă  viaţa publică şi de familie a unor politicieni şi dorinţa lor de a parveni.

               Titlul sugerează obiectul de şantaj pentru obţinerea funcţiei politice. Articolul nehotărât „o” arată gradul de generalitate a întâmplărilor si repetabilitatea lor.

         Opera este  structurată în patru acte  divizate în scene.

Subiectul

Expoziţiunea

         Acţiunea se desfăşoară „în capitala unui judeţ de munte”, în anul 1883,  pe fondul agitat al unei campanii electorale.

   Aici are loc conflictul dintre ambiţiosul avocat Nae Caţavencu, „din opoziţie” ( care aspiră la funcţia de deputat) şi grupul conducerii locale, format din prefectul Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia Trahanache, care conduc abuziv şi în interes personal viaţa politică a judeţului.

 Intrigaacţiunii constă în pierderea unei scrisori de „amor” de către Zoe, soţia „prezidentului”, primită de la Ştefan Tipătescu.

Desfăşurarea acţiunii

Scrisoarea este găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă de la acesta de Nae Caţavencu.

Pentru a-i forţa să-l propună candidat în locul lui Farfuridi, preferatul conducerii judeţului, Caţavencu îi şantajează cu publicarea scrisorii în gazeta sa, „Răcnetul Carpaţilor”.

Şantajul o sperie mai ales pe Zoe, care – de teama de a nu fi compromisă public – exercită presiuni asupra celor doi bărbaţi (Zaharia şi Ştefan), făcând uz la început de lacrimi şi leşinuri. Nereuşind în acest fel, ea îşi dovedeşte autoritatea şi obţine promisiunea candidaturii lui Caţavencu.

Punctul culminant

Când totul părea rezolvat, urmează o adevărată „lovitură de teatru”: de la Bucureşti se cere, fără explicaţii, să fie trecut pe lista candidaţilor un anume Agamemnon Dandanache.

În timpul şedinţei de numire oficială a candidatului (actul III),  are loc o încăierare iscată de poliţistul Pristanda, iar Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se alfa scrisoarea. Aceasta este găsită din nou de cetăţeanul turmentat care o înapoiază în sfârşit „andrisantului”, adică lui Zoe.

Tactica de parvenire a lui Dandanache fusese asemănătoare cu cea a lui Caţavencu.


Acesta povestise încă de la sosirea sa că prezenţa în acel oraş se datora unei scrisori de dragoste găsite în buzunarul unei „pesoane însemnate”.

Deznodământul

Nae Caţavencu, fără scrisoare, se simte dezarmat şi schimbă tactica parvenirii, acceptând patronajul coanei Joiţica. El  ţine un discurs în cinstea lui Dandanache într-o atmosferă de carnaval şi se îmbrăţişează cu vechii adversari politici.

 

 

Personajele :

Zaharia Trahanacheeste prezidentul tuturor „comitetelor şi comiţiilor” din judeţ şi stâlpul local al partidului de guvernământ. Este un vanitos înşelat, plat în gândire, un ticăit care recomandă tuturor să aidă „puţintică răbdare”.

Numele lui sugerează zahariseala şi faptul că poate fi modelat uşor, trahanaua fiind o cocă moale. Îl modelează „enteresul”, ordinele superiorilor „de la centru”, dar mai ales Zoe.

Pentru Zoe are un adevărat cult şi nimic nu-i clinteşte încrederea în ea şi nici în Ştefan Tipătescu, socotind scrisoarea compromiţătoare drept plastografie.

Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, transformat de Caţavencu în obiect de şantaj, este tipul aventurierului, tânăr şi prezentabil. Este orgolios, abuziv, demagog, corupt şi imoral, trăind în umbra Zoei Trahanache.

Numele său vine de la „tip” care semnifică june prim, om rafinat, aventurier.

Zoe Trahancheeste cea mai distinsă dintre femeile teatrului lui Caragiale, cochetă, inteligentă, autoritară, ambiţioasă.

Este o luptătoare hotărâtă, folosind toate armele feminine pentru a-şi salva onoarea, de la rugăminţi şi lamentaţii, la ameninţarea cu sinuciderea, până la o autoritate impresionantă.

Pendulând cu inteligenţă între soţ şi amant, ea conduce din umbră manevrele politicii, toţi fiind conştienţi de puterea ei.

Nae Caţavencu, avocat, director proprietar al gazetei „Răcnetul Carpaţilor”, este un arivist care citează adeseori din  propoziţia lui „Machiavelli : „Scopul scuză mijloacele” pe care o atribuie însă  „nemuritorului Gambeta”. Este tipul demagogului, parvenit, şantajist, grosolan, impostor, incult şi înfumurat.

Este un ambiţios fără tenacitate, de aceea evoluţia lui e inversă faţă momentul iniţial. Pierzând obiectul de şantaj se resemnează rapid şi acceptă protecţia lui Zoe.

Numele sugerează firea de mahalagiu (caţă – mahalagioaică) şi ipocrizia (caţaveică – haină cu două feţe).

Farfuridieste prostul fudul, cu o părere forte bună despre sine. Insuficienţa intelectuală a personajului se dovedeşte prin totala confuzie semantică şi gramaticală adiscursurilor sale.

Împreună cu Brânzovenescu alcătuieşte un cuplu comic, iar numele lor cu rezonanţe culinare ilustrează relaţiile strânse dintre ei.

Agamiţă Dandanache,„mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu” este un demagog, un stupid peltic, amnezic şi senil, mândru de geniul lui.

Numele său stârneşte râsul prin faptul că trimite la viteazul grec Agamemnon. El produce o întreagă „dandana” (încurcătură).

Cetăţeanul turmentateste omul simplu, fără ambiţii, dar nu este cinstit deoarece , ducând scrisoarea „andrisantului”, o citeşte mai întâi sub felinar.Dovadă a lipsei de opinie este replica pe care o repetă tot timpul „Eu cu cine votez?”. Cum Zoe îi va dezlega această enigmă, cetăţeanul va face din distinsa doamnă un adevărat obiect de cult pentru care bea cu entuziasm electoral.

Pristanda, poliţistul, este tipul omului slugarmic, fără personalitate, prozaic, practic şi incult.

Numele lui vine de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe loc.

Sursele comicului :

Comicul de caracter: I.L. Caragiale  creează tipuri de personaje, dominate de trăsături negative. Ex.: ticăitul (Zaharia Trahanache), demagogul (Caţavencu), prostul fudul (Farfuridi), naivul (Cetăţeanul turmentat), omul slugarnic (Pristanda) etc.

Comicul de nume: Caragiale are  talentul deosebit de a alege nume care să sugereze dominanta de caracter a personajului. Ex. Zaharia Trahanache : zahariseala şi posibilitatea de a fi modelat; Tipătescu - june prim, tip, aventurier; Caţavencu – ipocrit şi palavragiu etc.

Comicul de limbaj  se poate defini prin câteva particularităţi : Pronunţarea greşită aunor cuvinte ( famelie, renumeraţie, andrisant, bampir etc.) etimologie greşită („capitalişti” pentru locuitori ai capitalei), contradicţia de termeni („După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”),  asociaţii nepotrivite ca sens („Industria românească este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”), truismele-adevăruri evidente ( „Un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba mai dă şi-napoi”), ticuri verbale („Ai puţintică răbdare”, „curat”, „neicusorule” ) etc.

Comicul de intenţierezultă din atitudinea autorului faţă de evenimente şi oameni : umorisică, ironică, sarcastică, grotescă etc. În general, autorul este îngăduitor faţă de personajele sale, dar nu iartă acele trăsături care îi fac pe oameni ridicoli, tratându-i cu ironie, punându-i în situaţii  absurde, reducându-i chiar la condiţia de marionetă.

Comicul de situaţierezultă din prezenţa unor grupuri insolite ( Farfuridi – brânzovenescu, triunghiul conjugal Zoe, Trahanache, Tipătescu) şi din anumite situaţii surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate de coincidenţe, de încurcături, confuzii etc., spre ex. numărarea steagurilor, consideraea scrisorii de dragoste drept plastografie etc.

Concluzie :

Caragiale a rămas până astăzi cel mai mare dramaturg al românilor datorită universalităţii situaţiilor prezentate, a tipicităţii personajelor şi calităţii comicului.

Titu Maiorescuspunea : „Comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţii anume alese de autor”. 

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]