Eseu: Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat






Scrie un eseu în care să demonstrezi că o poezie studiată (din literatura română interbelică) aparţine tradiţionalismului.



Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat

Repere critice

G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pană în prezent:

„Capodopera lui Ion Pillat este însă Aci sosi pe vremuri, graţioasă, mişcătoare şi indivizibilă paralelă între două veacuri, înscenare care încântă ochii şi, în acelaşi timp, simbolizare a uniformităţii în devenire."

Ovid. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, II:

„Pillat cântă bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacţiile vieţii patriar­hale".

 



IPOTEZĂ

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în ciclul Trecutul viu, care face parte împreună cu ciclul Florica, din volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiu­lui natal patriarhal (moşia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi îm­prejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de amintirile copilăriei.

 



ENUNŢAREA ARGUMENTELOR

Poezia aparţine tradiţionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit irreparabile tempus.

Într-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ul­timă analiză, la viziunea pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial foarte pro­priu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune su­fletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană".

 



DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare )

Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema tre­cerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabili­tatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii.

Comunicarea poetică se realizează în două re­gistre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comu­nicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de pre­zenţa mărcilor lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente deictice spaţiale şi tem­porale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.

 



Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu (adverbul de loc, cu formă regio­nală: „acf), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sos?. „Aci este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri - „acum".

 



Compoziţional, poezia este alcătuită din dis­tihuri şi un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri a bunicilor, meditaţia asupra efemerităţii condiţiei uma­ne, iubirea de „acum", epilogul poemului.

Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două mo­mente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moar­tea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final.





Primele două distihuri reprezintă incipitul poe­ziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirif, spaţiul rememorării nostalgice a trecutu­lui. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie „loc al sacrei pe­rechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Elementele asociate casei: „obloane", „pridvoi, „păienjeni, „poartă", „zăvor" şi versul „Păienjeni ză­breliră şi poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în a-mintire.



Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De când lup-tară-n codru şi poteri şi haiduc".

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în poezia romantică, existenţa naturii era eternă, în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. În versul „Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poe­ziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă.

- Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" - oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului liric Aci sosi pe vremuri, care îşi revelează astfel nivelul de pro­funzime al semnificaţiilor.



Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină".

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a asocia viaţa cu literatura şi, în acelaşi timp, de a indica epoca, numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Astfel bunicul îi recită iubi­tei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I.H. Rădulescu. Atmosfera evocată, peisajul selenar, sunt ro­mantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea".



Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat."  Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...". Eternitatea iubirii, clipa de fericire, este urmată, în versul următor de revenirea brutală la realitatea tim­pului care trece ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămo­şilor: „Ce straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. // Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta, / Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...", în distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu". Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de mo­da vremii: iubita coboară din „trăsură", iar îndrăgos­titul îi recită poeme simboliste, Balada lunei de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea", acum „ochi de ametist".

Un alt element comun celor două secvenţe po­etice, prezent - trecut, este simbolul berzei, „pasăre de bun augur, simbol de pietate filială" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, i), dar şi simbol al fidelităţii, al devoţiunii.



Sunetul clopotului însoţeşte din nou momen­tul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabili­tatea existenţei umane. Versul final, laitmotiv al po­eziei, accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".





Nivelul fonetic şi prozodic

-    rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;

-    nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburătoruîj şi moderne, de la începutul secolului XX (Francis Jammes, Horia Furtună);

-    rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive, în special, în versul laitmotiv.

 



Nivelul morfosintactic

timpurile verbale au rolul de a sugera planul tre­cut şi planul prezent evocate în poezie; verbele la perfect simplu („sosi, „zăbreliră", „îm­bătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda ra­piditatea gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la imperfect („asculta", „se urzea", „sim­ţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la timpul prezent fie ilustrează permanen­ţa sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).

 



Nivelul lexico-semantic

cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de secară", „lună", „câmpia", „lac", „nisipuF, „câmpul;

folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea trecutului: „haidud, „poteră, „berlină, „crinolină", „aievea", „pridvor".

Nivelul stilistic

-    folosirea cu precădere a metaforei: „casa amin­tiri", „ochi de peruzea", „ochi de ametist" şi a com­paraţiei, care susţine paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca umbre berze cad, „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu";

-    la nivel structural, se utilizează paralelismul, si­metria, antiteza.

 



CONCLUZIE

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine li­ricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului, a ca­drului rural, dar şi prin tema timpului trecător, fugit irrreparabile tempus.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]