Iona de Marin Sorescu





 

Se stie ca teatrul modern se caracterizeaza prin eliberarea de formele traditionale, aspect ce este evident in alaturarea comicului cu tragicul , insertia liricului in text , valorificarea si reinterpretarea unor mituri din perspective moderna, absenta conflictului, crearea personajului idée, incalcarea succesiunii temporal a evenimentelor, diminuarea actiunii, prezenta monologului in defavoarea dialogului.

Un astfel de text este “IONA” , o parabola dramatic sub forma unui monolog in care sunt folosite alegoria si metafora.

Subintitulata “tragedie in patru acte” face parte alaturi de “Matca”, “Paracliserul” din “Setea muntelui de seara”- metafora ce defineste conditia umana sugerand ideea de absolute care are nevoie de adevar, cunoastere, comunicare pentru a iesii din absurdul si automatismul vietii.

Desi subintitulata tragedie piesa se indeparteaza de modelul traditional intrucat autorul adopta formula tatrului parabola. In spatiul imaginat se manifesta un singur personaj dedublat pentru a sustine, un monolog continuu, miscarea scenic este limitata in favoarea dezgolirii sentimentelor personajului.

Titlul este numele personajului ce dialogheaza cu sine si in acelasi timp trimite la mitul biblic “Iona, fiul lui Amitai”. Din mit, Marin Sorescu, à preluat numai situatia existential, ideea claustrarii in chit symbol al destinului omului care nu se poate elibera. Asadar mitul este valorificat in mod symbolic si polemic , tema singuratatii sau parabola omului inghitit de o balena este frecventa in literature universala.

TEMA

SPATIUL

TIMPUL COMPOZITIA + CONFLICTUL

Iona

Marin Sorescu

            Subintitulată „tragedie în patru acte” şi publicată în 1968, „Iona” face parte dintr-o trilogie, „Setea muntelui de sare”, alaturi de „Paracliserul” şi „Matca”. Metafora din titlu sugerează setea de absolut a omului.

Geneza

  • Vechiul Testament – “Iona”
  • “Leviathanul” lui Thomas Hobbes;
  • “Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway;
  • mitul lui don  Quijote – lupta cu morile de vânt;
  • mitul lui Sisif (cei doi oameni care duc  în spate o scândură);
  • Moby Dick – Herman Melville.

Drama "Iona" are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai.Iona este însărcinat să propovăduiasacă cuvântul Domnului în cetatea Ninive, căci păcatele omenirii ajunseseră pâna la cer. Iona primeşte misiunea, dar se răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere trimiţând un vânt puternic care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii bănuiesc faptul că Iona este cel care  a atras mânia cerească, aşa că îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghiţit de un monstru marin şi dupa trei zile şi trei nopti petrecute în burta peştelui în pocăinţă, Iona este vărsat pe uscat.

Subiectul acestei fabule biblice se întalneşte în piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea că acesta din urmă este înghiţit de chit pentru că voia sa fugă de  o misiune, pe când eroul lui Sorescu nu săvârşeşte niciun păcat, se află încă de la început "în gura pestelui" şi nici nu are posibilitatea eliberării de fapt .

Explicaţia titlului:

a) Io-: La strigătul lui Iona nu  va mai răspunde, la un moment dat, decât  o jumătate de ecou.


“Striga Io-na şi nu se  mai auzea decât Io. Io în vreo limbă veche înseamnă eu. Iona sunt eu (…) omenirea întreagă este Iona (…). Iona este omul în condiţia lui umană, în faţa vieţii şi în faţa morţii”.      ( Marin Sorescu )

            Tema literară:  condiţia umană ( parabolă )

Parabola= “povestire încifrând  în planul ei figurat o învăţătură morală sau religioasă”.

            Pornind de la metafora lui Nietzsche, “Solitudinea m-a înghiţit ca o balenă”, Iona devine simbolul strigătului tragic al individului însigurat, care face eforturi disperate pentru a-şi găsi identitatea.

Drama “Iona” dă naştere, de-a lungul celor patru tablouri, la interogaţii existenţiale grave, privitoare la: viaţă, moarte, singurătate, destin; prin aceasta trăsătură, ea se încadrează în teatrul de idei, devenind un adevărat poem dramatic al neliniştii metafizice.

Structură şi compoziţie:
Piesa este compusă din 4 tablouri.
Ea are o desfăşurare simetrică, în primul şi ultimul tablou Iona se află afară, iar în tablourile mediane el  este în interiorul balenei:

l  Tabloul I: pescarul Iona pescuieşte  chiar în gura chitului care îl va

                                    înghiţi, având alături un acvariu;

l  Tabloul al II-lea: interiorul Peştelui I ( mizerie acvatică );

l  Tabloul al III-lea: interiorul Peştelui II ( o mică moară de vânt de     care                             

      Iona se fereşte ), ajunge la Peştele III;

l  Tabloul al IV-lea: spărgând cu un cuţit burta Peştelui III  iese pe  malul                              

      mării şi constată că are barbă ca pustnicii.

 

            Tabloul I

Un pescar sărac, Iona, pe care norocul mereu îl ocoleşte, stă în gura unui peşte uriaş şi îşi aruncă năvodul într-o mare ostilă, care refuză să-i dea măcar un peşte. De aceea îşi ia cu el un acvariu. Din cauza neputinţei se simte un ratat, un damnat.

            Iona încearcă, strigându-se să se găsească, să se identifice pe sine însuşi, meditând asupra relaţiei dintre viaţă şi moarte.

            Marea este plină de nade „frumos colorate”, care sugerează capcanele vieţii sau pericolele tentaţiilor existenţei umane. Visul omului este să înghită una, dar rămâne doar o speranţă pentru că „ni s-a terminat apa”.

            La finalul tabloului, Iona este înghiţit de un peşte uriaş.

            Tabloul II se petrece în „interiorul pestelui I” în întuneric, ceea ce îl determină pe Iona să constate că „începe să fie târziu în mine. Uite, s-a făcut întuneric în mâna dreaptă şi-n salcâmul din fata casei”(simte că se apropie sfârşitul). Iona vorbeşte mult, logosul fiind expresia supravieţuirii. Monologul continuă  cu cele mai variate idei existentiale , „De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?” ori cugetări , „de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le folosesc după moarte?”. Iona doreşte să se simtă liber , încearcă să dovedească faptul că omul este liber să-şi facă propriul său drum în viaţă „pot să merg unde vreau , fac ce vreau , vorbesc. Să vedm dacă pot să şi tac. Să-mi ţin gura. Nu, mi-e frică”, dar întărind ideea de mai sus (logosul este expresia supravieţurii) el continuă să vorbească.

            Iona găseşte un cuţit şi constată lipsa de vigilenţă a chitului, dar exprimă înţelegere pentru imprudenţa acestuia, care e tănăr, « fără experienţă ».

            Spre sfârşitul tabloului, devine visător şi este ispitit să construiască „o bancă de lemn în mijlocul mării” pe care să se odihnească „pescăruşii mai laşi” şi vântul. Singurul lucru bun pe care l-ar fi făcut în viata lui ar fi „această bancă de lemn” comparabilă cu, un lăcaş de  stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. 

            Tabloul III se desfăşoară în interiorul peştelui doi care l-a înghitit pe primul. În acest peste  se află „o mică moară de vânt” , simbol al zădărniciei. Iona meditează la anumite probleme existenţiale :  viaţa,  conditia umană, ciclicitatea viaţă-moarte: „daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa vin iar pe lume ?”.

            Apar două persoane care nu spun nici un cuvânt (pescarul I şi perscarul II)cu câte o bârnă in spate, pe care o cară fără oprire, surzi şi  muti (mitul lui Sisif), acestia simbolizand oamenii care îşi duc povara dată de destin , fără să se frământe să găsească vreo soluţie.

            Începe să spintece burţile peştilor , trecând în interiorul peştelui III. Finalul tabloului ilustrează o infinitate de ochi care îl privesc simbolizând nenăscuţii pe care chitul îi poartă în pântec.

            Tabloul IV – Iona se află în gura ultimului peşte. Se simte singur, de aceea îşi strigă semenii. Apar cei doi pescari cu bârnele în spinare, iar Iona se întreabă de ce întâlneşte mereu aceeaşi oameni. (Simbol al limitelor omenirii, al orizontului îngust).

            Orizontul lui Iona se reduce la o burtă de peşte, apoi la alta, apoi la un « şir nesfârşit de burţi ».

            Drama umană e aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, , din care nimeni nu poate evada pentru că toate lucrurile sunt peşti.

            Singura soluţie este spintecarea propriei burţi, simbolizând drumul spre el însuşi (“Răzbim noi cumva la lumină”),  evadarea din propria carceră, din propriul destin, dorinţa de a secontopi cu Fiinţa universală sau efortul de a ieşi dintr-un  nou cerc, care negreşit, îl aşteaptă.

 

Personajul principal

            Iona, pescar pasionat, semnifică omul ce aspiră spre libertate, nemărginire, idealuri simbolizate de marea care-l fascinează.

            El nu îşi poate controla destinul, este înghiţit de un peşte uriaş, intrând într-un spaţiu închis la infinit.

Incercând să se elibereze, el spintecă pereţii pântecelor mistuitori ai şirului nesfârşit de pesti, într-o succesiune concentrică, sugerând că eliberarea  dintr-un cerc al existenţei este posibilă numai prin închiderea în altul, ieşirea din limitele vechi înseamnă intrarea în limite noi.

            Eroul reprezintă, prin urmare, un simbol: el îi simbolizează pe toţi oamenii aflaţi în puterea destinului. De aici se naşte sentimentul de singurătate, de înstrăinare existenţială, nevoia de a vorbi cu dublul său, dorinţa de a vedea pe cineva trecând pe drum.

            Încercările lui Iona de a ieşi din propriul destin sunt sortite eşecului, aşadaromul şi-a pierdut atributele sacralităţii: “Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia.

            Iona  îi simbolizează pe toţi cei aflaţi în puterea destinului, dar el posedă o profunzime filosofică şi o viziune, cu totul personală, asupra neputinţei de comunicare.

     Limbajul este aparent comun, intenţionat prozaic, într-o formulă liric-ironică.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]