Locomotia la animale






LOCOMOŢIA LA ANIMALE





Locomoţia înseamnă deplasarea activă în spaţiu a corpului, deci o activitate care reclamă energie mecanică.

La cordate şi în special la vertebrate, datorită apariţiei scheletului intern, locomoţia este realizată de către sistemul locomotor alcătuit din două componente:

- pasivă – sistemul osos;

- activă – sistemul muscular.



 



SISTEMUL LOCOMOTOR LA MAMIFERE ( SCHELETUL ŞI MUSCULATURA MEMBRELOR)

Scheletul este alcătuit din:



• scheletul capului:

- neurocraniu (frontal, parietal, temporal, occipital, sfenoid, etmoid);

- viscerocraniu (maxilar, mandibula, zigomatice).



 



• scheletul trunchiului:

- coloana vertebrală cu zona: cervicală, toracală, lombară, sacrală,

coccigiană;

- coaste;

- stern.



 



• scheletul membrelor:

- anterioare (humerus, radius, ulna, carpiene, metacarpiene, falange)

- posterioare (femur, fibula ,tibia, tarsiene, metatarsiene, falange).

Membrele anterioare se articulează la trunchi prin centura scapulară formată din omoplat şi clavicula.

Membrele posterioare se articulează la trunchi prin centura pelviană formată din oasele coxale şi osul sacrum.

La mamifere lungimea oaselor membrelor şi uneori numărul lor prezintă modificări reflectând unitatea dintre forma şi funcţia organelor în diferite condiţii de viaţă.



 



La mamiferele terestre se constată modificări numai în regiunea labelor:

- plantigrade: calcă pe toată talpa (arici, urs, om)

- digitigrade: calcă numai pe degete (pisica, lupul)

- unguligrade: se sprijină pe vârful degetelor care sunt protejate de o copită (porc, oaie, cal).



 



La mamiferele acvatice locomoţia se bazează pe ondularea corpului, iar reducerea membrelor contribuie la forma hidrodinamică.

Liliacul are falange lungi şi subţiri care susţin membrana aripii. Se remarcă sternul mărit pe care se inseră muşchii pectorali puternici care mişcă aripile.

La om adaptarea scheletului la locomoţia bipedă presupune următoarele modificări:



- toracele se lărgeşte şi împinge membrele superioare în lateral;

- articulaţia humerusului cu omoplatul a devenit foarte mobilă;

- mâna, eliberată de funcţia locomotorie, s-a adaptat în vederea efectuării unor acţiuni specifice (apucare, scris), în care un rol important îl are poziţia opozabilă a degetului mare;

- oasele centurii pelviene se lărgesc şi se unesc cu osul sacrum formând bazinul;

- oasele gambei cad perpendicular pe oasele plantei;

- oasele tarsiene si metatarsiene conturează o boltă a labei piciorului, conferindu-i elasticitate şi permiţându-i repartizarea greutăţii corpului pe toată suprafaţa de sprijin;

- coloana vertebrală, pe lângă rigiditate, capătă o formă specifică de ,,S" cu patru curburi fiziologice, formă care înlesneşte deplasarea.



 



Musculatura membrelor

Relieful unui os reflectă modul cum se inseră muşchii pe el şi forţa de tracţiune a muşchiului, deci mărimea acestuia. Forma organelor sistemului locomotor este adaptată la un anumit tip de locomoţie într-un anumit mediu.

Muşchii membrelor anterioare: deltoid, biceps branhial, triceps branhial, pronatori, supinatori, extensori, flexori.

Muşchii membrelor posterioare: fesieri, croitor, cvadriceps femural, adductor lung, muşchii gambei, extensori, flexori.



Organizarea sistemului locomotor şi coordonarea nervoasă permit realizarea unor mişcări precise şi o deplasare coordonată a organismelor în mediu.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]