Originalitatea basmului cult al lui Ion Creanga





Originalitatea basmului cult al lui I.Creangă:

a) individualizarea situațiilor și a portretelor;

b) umorul;

c) oralitatea;

d) personajul ca antierou și traseul său inițiatic.

 

 

   Originalitatea cu care Creangă tratează motivele și personajele folclorice constă din:

a)                  „Individualizarea” situațiilor și a portretelor este considerată de T.Vianu o trăsătură originală a artei narative a lui Creangă.

În basmele populare, situațiile și personajele sunt mult mai schematice decât în basmul cult, unde ele sunt prezentate mult mai amănunțit, cititorul putând astfel să și le reprezinte în detaliu, ca, de exemplu, în cazul dezvoltării unor episoade precum adăpatul cerbului sau confecționarea stupului de către Harap-Alb sau în cazul portretelor grotești ale unor personaje ca Gerilă sau Ochilă. (Grotescul este o categorie estetică definită prin amestecul dintre urât și comic).

 

 

b)      Umorul, este o formă a comicului, care presupune o perspectivă plină de înțelegere și de bunăvoință față de situațiile sau de personajele care stârnesc râsul.

Importanța umorului în opera lui Creangă contribuie și la definirea viziunii lui asupra lumii, o atitudine plină de înțelepciune în acceptarea micilor defecte umane, cu condiția ca, în caracterul unui om, să primeze calitățile asupra defectelor; Creangă consideră, ca și înțelepciunea populară, că orice om are „un dar și-un amar. Unde prisosește darul, nu se mai bagă în seamă amarul”.

 

 

c)      Pentru basmul popular, oralitatea este modul natural de existență. Arta lui Creangă este de a sugera, în basmul cult, oralitatea prin scris.

Predominarea oralității este influențată și de un raport specific între instanțele narative, narator și cititor. În basmele lui Creangă, se sugerează o relație directă între narator și cititor, asemenea aceleea dintre narator și ascultător. G.Călinescu îl compară pe Creangă cu un povestitor care stă pe laviță și le povestește unor ascultători. Legătura cu aceștia este sugerată prin adresările directe: „Dar ce-mi pasă mie ? Eu sunt dator să spun povestea, iar dumneavoastră să ascultați.” Naratorul își exprimă și legătura afectivă cu personajul, prin exclamații și interogații: „Harap-Alb ce să facă ?!”

Această implicare afectivă se exprimă prin procedee ale oralității, dintre care cel mai important este dativul etic, adică utilizarea pronumelui personal în dativ, forma neaccentuată, fără funcție sintactică, dar cu scopul de a exprima participarea afectivă a naratorului și/sau a cititorului/ascultătorului la evenimentele relatate. De exemplu: „Ochilă mi ți-o vede”.

Creangă folosește, în basmul cult, foarte multe proverbe și zicători, introduse, de regulă, prin formula „vorba ceea”. De exemplu: „Vorba ceea: la plăcinte înainte, la război înapoi !”, „Vorba ceea: capra sare masa și iada sare casa.” G.Călinescu este de părere că această abundență de proverbe și zicători dovedește „erudiția paremiologică” a lui Creangă (adică o cultură bogată în ceea ce privește proverbele), comparabilă cu aceea a lui Anton Pann și cu a lui François Rabelais.

 

 

 d) Basmul cult al lui Creangă este original și prin faptul că prezintă un personaj principal, care diferă de personajele din basmele populare prin aceea că nu are de la început însușiri excepționale – fiind un antierou -, ci le dobândește pe parcurs, parcurgând un traseu inițiatic, ce face „Povestea lui Harap-Alb” comparabilă cu un bildungsroman (romanul formării unei personalități).

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]