Secvente narative Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat





 

Aci sosi pe vremuri

 Ion Pillat

            TRADIŢIONALISMUL este atitudinea culturală care exprimă un ataşament excesiv pentru valorile trecutului, ale ale tradiţiei.

            Trăsături :

 -intră în opoziţie cu valorile moderne ;

-interesul pentru folclorul naţional, istorie, primitivism ;

 -respingerea ideii de civilizatie ;

 -ilustrarea, în mod exagerat, a specificului naţional ;

 -valorificarea miturilor autohtone, a credinţelor străvechi ;

-preferinta pt spatiul  rural.

 

            Aci sosi pe vremuride Ion Pillat  face parte din vol Pe Argeş în sus, 1923.

            Tema ilustrează trecerea ireversibilă a timpului.             

            Titlul fixeaza un eveniment („sosi") intre doua repere (spatial si temporal) apartinand mitului – ideea că existenţa umană se bazează pe experiente repetabile, retrăite de fiecare generaţie.

            Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv (cu elemente narative) şi sub (cu prez eului liiric şi transmiterea dir a trăirilor şi sentim la pers I sg).

            Structură: Cele treizeci si noua de versuri ale poeziei sunt structurate in nouasprezece distihuri şi un monovers final care se constituie ca o concluzie şi concentrează simbolurile principale, moartea, iubirea si scurgerea timpului.

            Secventa intai este alcatuita din 5 versuri:
1.  „La casa amintirii cu-obloane si pridvor,

2.  Paianjeni zabrelira si poarta, si zavor.
3.  Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc 

4.  De cand luptara-n codru si poteri si haiduc.
5.  in drumul lor spre zare imbatranira plopii".
            De pe coordo­natele prezentului, autorul traieste o „eterna reintoarcere" in spatiul copilariei.
            Cadrul evocat este un topos mitic (spaţiul spiritual al strămoşilor), in centrul caruia se afla „casa amintirii”.

            Pânzele de paianjen si hornul care nu mai scoate fum, simbolizeaza trecerea implacabilă a timpului si moartea lucrurilor care pareau eterne.

             Efectele curgerii vremii se extind si asupra naturii (personificarea „imbatranira plopii").

            Secventa a doua este, alcatuita din 15 versuri:

 

Înlăturând parcă prezentul, poetul se întoarce în spaţiul mitic, prezentând  o emoţionantă poveste de dragoste pe care o trăiseră bunicii. Primul vers reia titlul poeziei şi evocă imaginea de tinereţe a bunicii cu nume mitologic: Calyope, muza poeziei epice şi a elocinţei în mit greacă.

Ritualul intalnirii celor doi (pe atunci) tineri este romantic si plin de poezie: trasura din veacul al XlX-lea, crinolina fosnitoare a fetei, campia inundata de luna si versurile din Lamartine - toate apartin romantismului.
              Exista, in acelasi fragment, si doua schite de portret: cea a bunicului („nerabdator", visator si tandru) si cea a bunicii (realizata cu ajutorul epitetului individual „subtire fata" si al epitetului substantival „ochi de peruzea").

-apare  ideea că eternizarea fiinţei umane e posibilă doar prin iubire. 19.  Dar ei in clipa asta simteau c-o sa ramana...
             Secventa a treia (versurile 21-24) constituie o scurta meditatie pe tema curgerii timpului. Portretele st singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor. „Ce straniu lucru vremea...”
             Secventa a patra prezinta, in paralel, acelasi ritual din viata nepotilor, ca intr-o eterna repetare a sosirii Miresei.
             S-ar parea ca trecutul curge in prezent, in imagini care se suprapun cu doar mici diferente: iubita „subtire" „cu ochi de ametist" este o reeditare a tinerei Calyopi, drumul printre lanuri este acelasi ca si nisipul din batrana curte. Se sugereaza astfel ca destinele se repeta, ca într-un ritual, fiind doar „eter­nitati de-o clipa" in marele râu al timpului.
            Cele doua „oaze" ale timpului (tineretea bunicului si tineretea nepotului) sunt legate prin „casa amintirii" - spatiu mitic alunecand spre moarte ca si oamenii ramasi numai in „stersele portrete".
            In secventa a patra, inlocuirea poetilor romantici cu poeti simbolisti sugereaza aceeasi curgere irev a vremii.
            Fiecare dintre cele doua intalniri este pusa sub semnul lui Eros si al lui Thanatos, prin versuri paralele:
„Si cum sedeau... departe un clopot a sunat,..........
De nunta sau de moarte, in turnul vechi din sat."
            Limbajul poetic 

            Nivelul stilistic

            -Dintre figurile de stil se remarcă metafora (casa amintirii, ochi de peruzea, ochi de ametist), comparatia (ca ieri sosi bunica..si vii acum tu), epitetul (subtire fata, larga crinolină, turnul vechi) şi personificarea (îmbătrânira plopii).

            Nivelul lexical-pastelul se realizează printr-o suită de sintagme care fac parte din câmpul semantic al naturii: codru , plopii, lanuri de secară, luna, câmpia, nisipul, câmpia ca un lac etc

            -evocarea trecutului este sugestivă prin uzul unor cuvinte din registrul arhaic şi regional: poteri, haiduc, berlină, crinolină, aievea, pridvor.

            Nivelul morfologic-poetul utilizează timpurile vb cu rolul de a sugera alternanţa tr cu prezentul (perfect simpu-sosi, zăbreliră, îmbătrâniră, imp-auzea, se urzea, simţeau, pc-a recitat, ai găsit, am şoptit, prezent etc.

            Nivelul fonetic - Versificaţia: ritm iambic, rima imperecheata si masura de treisprezece silabe.
            Elemente traditionaliste:
  -  poetul prezintă universul rural, spatiu in care „casa amintirii" sau „ogorul stramosesc" reprezintă legatura cu trecutul.
  - atmosfera patriarhală, relatia cu stramosii;

-tema timpului trecător (fugit irreparabile tempus)

 - prozodia clasică.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]