Sugestii si recomandari privind rezolvarea cerintelor de Teorie Literara la Romana pentru examenul de bacalaureat





SUGESTII ŞI RECOMANDĂRI PRIVIND REZOLVAREA CERINŢELOR DE TEORIE LITERARĂ

 Exemple de cerinţe:

 

•    Precizează două teme/motive literare prezente în fragmentul citat.

•    Menționează tipul de perspectivă narativă din textul citat.

•    Ilustrează, cu exemple din text, două trăsături ale genului epic/liric/dramatic.

•    Explică rolul indicaţiilor scenice în textul dramatic citat.

•    Identifică două mărci lexico-gramaticale ale subiectivității în textul citat.

•    Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite din textul citat.

 

•    Transcrie două structuri care conţin două imagini artistice diferite.

•    Identifică tipul rimei/ritmului în textul dat.

•    Precizează măsura versurilor.

 

1.    Temă literară = aspectul general alrealitățiii înfățişat în opera literară într-un mod artistic, într-o viziune personală.

Exemple de teme: natura, iubirea, creația, moartea, timpul, copilăria, războiul, satul etc.

 

2. Motiv literar = aspect concret al unei teme evidențiat în opera literară.

De exemplu, motive legate de tema naturii: lacul, izvorul, codrul, iarna, vara, marea, luna, stelele, soarele etc.

 

3. Eu liric = individualitate creatoare diferită de persoana reală a autorului, prin intermediul căreia acesta îşi face simţită prezenţa în textul poetic.

Mărci ale eului liric = cuvinte şi forme gramaticale ale unui cuvânt prin care se manifestă subiectivitatea în text (de exemplu: pronume la persoana I – eu, mă, mie, mine, m- sau la persoana a II-a–tu, tine, te, ție; verbe la persoana I–plec, aduc, las; interjecții –ah, oh, vai; substantive în cazul vocativ care arată adresarea directă; adjective posesive –mea, ta).

 

4.     Rima = potrivirea ultimelor silabe ale versurilor. Tipuri de rimă: împerecheată(rimează versul 1 cu 2), îmbrățişată (rimează versurile 1 cu 4 şi 2 cu 3), încrucişată (rimează versurile 1 cu 3 şi 2 cu 4), monorimă (aceeaşi rimă la sfârşitul mai multor versuri la rând), vers liber (fără rimă, fără ritm, fără măsură constantă).

 

5.  Măsura versului = numărul de silabe dintr-un vers. Atenție! Cratima scurtează versulcu o silabă: Pe un picior de plai = 6 silabe; Pe-un picior de plai = 5 silabe). Nu se adună numărul silabelor din fiecare vers, ci fiecare vers are măsura lui.

 

6.    Ritmul = alternarea regulată a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers.

Tipuri de ritm: trohaic (prima silabă este accentuată, iar a doua neaccentuată: „Doină, doină, cântic dulce.” - Folclor); iambic (prima silabă este neaccentuată, iar a doua accentuată: „A fost odată ca-n poveşti” – M. Eminescu); amfibrahic (prima şi a treia silabă sunt neaccentuate, iar cea din mijloc este accentuată: „Pe vodă-l zăreşte călare trecând...” – G. Coşbuc); coriambic (prima şi a patra sunt accentuate, iar a doua şi a treia sunt neaccentuate: „Sara pe deal...” – M. Eminescu).

 

7.


Figuri de stil: epitet (buze dulci, noapte neagră, nuferi galbeni), personificare (pădurea tace,codrul suspină, trunchiurile poartă suflete sub coajă), metaforă (corola de minuni a lumii,leoaică tânără, iubirea), comparație (fața-i roşie ca mărul, fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi), enumerație (Tot e alb: pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare), inversiune(vesela, verde câmpie, duioasele-amintiri)

 

8. Narator = vocea care relatează acțiunea într-o operă epică; nu trebuie confundat cu autorul, care este o persoană reală, creatorul operei; naratorul aparține operei literare şi este un mediator între autor şi cititor.

Tipuri de narator:

– omniscient: povesteşte la persoana a III-a fără să se implice în faptele relatate; ştie totul despre personajele operei, le cunoaşte gândurile, intenţiile, emoţiile; exemple de opere în care naratorul este omniscient: Ion de Liviu Rebreanu, Baltagul de Mihail Sadoveanu, Moara cu noroc de Ioan Slavici, Enigma Otiliei de George Călinescu;

– narator-personaj: relatează la persoana I şi participă la acțiune; se implică în ceea ce povesteşte, are o perspectivă subiectivă asupra întâmplărilor relatate; exemple de opere în care naratorul este personaj: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Patul lui Procust de Camil Petrescu, Maitreyi de Mircea Eliade;

– narator-martor: un personaj care a asistat la evenimentele narate, poate fi atât obiectiv, neimplicat (relatează la persoana a III-a), cât şi subiectiv (relatează la persoana I), atunci când îşi exprimă părerea cu privire la faptele prezentate; de exemplu în unele povestiri din volumul Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu, cum ar fi Negustor lipscan.

 

9. Perspectivă narativă (punct de vedere, viziune, focalizare) – punctul de vedere din care naratorul povesteşte, unghiul din care priveşte şi interpretează faptele relatate.

Perspectiva poate fi: subiectivă – când se povesteşte la persoana I, iar naratorul se implică afectiv în faptele relatate; obiectivă – când se povesteşte la persoana a III-a, iar naratorul nu se implică în faptele relatate, ci rămâne detaşat, impersonal.

 

10.  Descrierea –  mod  de  expunere  prin  care  se  înfățişează  trăsăturile  unui peisaj (descriere de tip tablou) sau ale unui personaj (descriere de tip portret) cu ajutorul unor imagini artistice vizuale, auditive, de mişcare, olfactive. Într-o descriere literară, autorul îşi exprimă viziunea proprie, foloseşte un limbaj expresiv (expresivitatea este dată de folosirea figurilor de stil, a sensurilor conotative). Din punct de vedere lexical, într-o descriere predomină substantivele şi adjectivele, acestea având rol de epitete sau intrând în alcătuirea unor metafore sau personificări.

 

11.   Narațiunea – mod de expunere predominant al genului epic, implicând existențaunui narator care prezintă fapte la care participă personaje.

 

12.  Textul narativ (genul epic)– are ca mod principal de expunere naraţiunea, îmbinatăcu descrierea, dialogul, monologul. Într-un astfel de text există acțiune, personaje, narator, indici spațiali şi temporali. Din punct de vedere lexical, predomină verbele. Narațiunea poate fi obiectivă (la pers. a III-a) sau subiectivă (la pers. I).

 

13.   Textul dramatic (genul dramatic)–are ca mod de expunere predominant dialogul care organizează textul sub forma unor replici ale personajelor; textul este împărţit în acte, iar acestea în scene; prezintă indicații scenice şi de regie numite didascalii (textul din paranteze) care arată intenția autorului ca piesa să fie jucată pe scenă; poate apărea şi monologul dramatic; prin personaje şi acțiune autorul îşi exprimă indirect ideile, sentimentele, viziunea despre lume.

 

14. Textul liric (genul liric) – autorul îşi exprimă direct ideile, sentimentele prin vocea eului liric; este în versuri; modurile de expunere specifice sunt: descrierea (în pasteluri) şi/sau monologul; limbajul este expresiv, are valenţe artistice, prin folosirea folosirea figurilor de stil, imaginilor artistice.

 

15. Imagine artistică – forma concretă a unei idei artistice; în literatură, este o reflectare artistică a realităţii prin cuvinte din perspectiva subiectivă a autorului. În funcţie de natura elementelor senzoriale implicate, imaginile artistice pot fi: vizuale, auditive, olfactive, tactile, gustative, motorii.

 

16. Indicaţii scenice – informaţii date de autor cu privire la locul şi timpul acţiunii, la decoruri, informaţii necesare reprezentării pe scenă. Ele se referă la modul în care actorul ce interpretează rolul unui personaj trebuie să rostească replica, la mişcarea scenică a acestuia, dar pot conţine şi comentarii asupra unor evenimente, caracterizări ale personajului.

Comentarii 0


Nu sunt comentarii.

Scrie un comentariu

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]