Utilitatea economică





O parte dintre nevoi sunt satisfăcute pe seama bunurilor libere, iar alte trebuinţe se împlinesc consumând bunurile economice, insuficiente în raport cu nevoile; producerea şi obţinerea bunurilor economice induc consumuri de resurse, cheltuieli. De aceea, atenţia consumatorului se centrează spre bunurile economice faţă de care adoptă un anumit comportament, prin comportamentul consumatorului desemnăm raţionamentele şi reacţiile pe care le are în legătură cu alegerea (cumpărarea) şi utilizarea bunurilor economice. Unul dintre punctele de referinţă pentru comportamentul consumatorului îl constituie utilitatea bunurilor economice.

La prima vedere, utilitatea pare o noţiune foarte clară. Pentru oricare dintre noi noţiunea util, utilitate desemnează ceea ce este de folos, trebuincios, necesar, ceea ce serveşte la ceva. Utilitatea în sens general reprezintă capacitatea unui bun (material, serviciu, informaţie) de a satisface o nevoie. Baza acesteia o reprezintă proprietăţile, însuşirile, caracteristicile pe care le posedă fiecare bun sau categorie de bunuri. Asemenea proprietăţi pot fi naturale şi/sau create de om. Cele naturale pot fi luate ca atare sau sunt adaptate de om în funcţie de necesităţi.

în acest sens, pentru oricare dintre noi este evident în ce constă utilitatea generală a pâinii, a apei, a îmbrăcăminţii sau a locuinţei etc. Dar, deşi apa este necesară şi utilă pentru oricine, în împrejurări date, nevoia de a consuma o cantitate determinată de apă (să presupunem plată) este mai intensă sau mai puţin intensă. în funcţie de situaţie, decidem să o cumpărăm sau nu, să plătim un preţ mai mare sau mai redus. Decidem într-un fel sau altul în funcţie de intensitatea nevoii în a cărei întâmpinare vine cantitatea determinată de apă plată la care ne referim. Din acest raţionament decurge distincţia necesară între accepţia generală şi cea economică a utilităţii.




Utilitatea economică reprezintă satisfacţia pe care speră că o va obţine un consumator dat, în condiţii determinate de loc şi de timp, prin folosirea unei cantităţi (unităţi, doze) determinate dintr-un anumit bun economic.

Aprecierea


Aprecierea utilităţii economice are un caracter subiectiv: depinde de raportul pe care fiecare consumator îl stabileşte intre cantităţi determinate din bunul respectiv şi nevoile sale

in condiţii date de loc şi timp. Hotărâtoare în acest sens este intensitatea nevoii pe care o resimte consumatorul respectiv. De aceea, bunuri omogene având aceleaşi proprietăţi pot fi
apreciate în mod diferit ca utilitate economică de diferiţi indivizi in funcţie de volumul şi intensitatea nevoilor, de nivelul de cultură, de situaţia economică şi aspiraţiile proprii fiecăruia.

Mai mult chiar, pentru un anumit individ, fiecare element dintr-o multime de bunuri identice are utilitate economică diferită, în functie de condiţiile de loc şi de timp.


Aprecierea utilităţii economice se realizează prin suma de bani (preţul) pe care, în condiţii determinate de loc şi timp, un cumpărător decide s-o plătească în schimbul unei cantităţi determinate dintr-un anumit bun economic.

Satisfacţia suplimentară resimţită de consumator cu fiecare unitate dintr-un bun economic consumat se numeşte utilitate marginală. Când un consumator utilizează mai multe unităţi dintr-un bun în mod succesiv, neîntrerupt, comportamentul său corespunde legii utilităţii marginale descrescânde, formulată de Gossen, potrivit căreia „mărimea intensităţii unei plăceri descreşte progresiv până la saturare, dacă respectiva plăcere este satisfăcută în mod continuu şi neîntrerupt". Intensitatea nevoii consumatorului se diminuează cu fiecare unitate consumată, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu o mărime descrescătoare până la punctul de saturaţie. Pentru individul respectiv, satisfacţia resimţită prin consumarea primei unităţi din acel bun economic este mai ridicată.

De pildă, dacă un bun X este format din n unităţi (exemplare, doze), x,, x2, x3,..., xn, fiecare fiind apreciată cu utilităţile individuale u,, u2 u3,..., un, fiecare .fiind pozitivă, dar descrescătoare faţă de cea precedentă, utilitatea totală (UT) este UT = ut + u2 + u3 +,....+ un.

Atunci când creşte cantitatea consumată, creşte şi utilitatea totală, dar utilitatea marginală, cea adiţională, pe care o aduce fiecare nouă doză consumată este din ce în ce mai mică şi tinde spre zero când nevoile de consum sunt integral satisfăcute.

Utilitatea (satisfacţia) adiţională resimţită de un consumator dat prin mărirea cu o unitatea consumului reprezinta unitatea marginală (Umg),evaluată prin relaţia:


Umg=ΔUT /ΔQx ,


în care Δ UT – sporul de utilitate totală;

ΔQx – sporul cantităţiiconsumate de bunul x.


Nivelul utilităţii marginale devine zero când nevoia de consum este integral satisfăcută, iar o doză consumată peste acest nivel nu îi mai aduce nicio satisfacţie consumatorului, ba, din contră, produce insatisfacţie.


MINIGLOSAR:

• Utilitate economică individuală -aportul de satisfacţie pe care un consumator consideră (apreciază, speră) să-1 aibă când foloseşte fiecare unitate (doză) dintr-o mulţime de bunuri omogene, în condiţii determinate de loc şi timp


Utilitate totală – satisfacţia resimţită de un consumator prin consumarea mai multor doze din unul sau mai multe bunuri economice diferite.


Utilitate marginală - satisfacţia resimţită de un consumator de pe urma oricărei doze consumate dintr-un bun eco­nomic; sporul de utilitate totală, când consumul sporeşte cu o unitate (o doză).

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]