Varianta 35 Relatiile dintre doua personaje intr-un text narativ apartinand lui G. Calinescu: Enigma Otiliei





  Bacalaureat 2009: Varianta 35: Relaţiile dintre două personaje într-un text narativ aparţinând lui G. Călinescu: Enigma Otiliei
 

  Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare spre sfârşitul  perioadei interbelice, o perioadă de puternică afirmare a speciei,  fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu.  Scriitorul optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană, dar  depăşeşte programul estetic, realizând un roman modern, ce îmbină  elemente ale realismului, clasicismului şi romantismului.
  Incipitul realist al romanului fixează elementele temporale („Într-o  seară de la începutul lui iulie 1909”) şi spaţiale (în capitală). G.  Călinescu urmăreşte detalii pe care numai un narator specialist le-ar  putea observa, de exemplu în descrierea străzii Antim, a arhitecturii  casei, a interiorului. Scena jocului de cărţi, realizată tot în manieră  realistă, are scopul de a prezenta eroii principali, oferind atât date  despre fiecare în parte (naratorul le realizează concise, dar sugestive  portrete) cât şi despre tipul relaţiilor pe care fiecare le dezvoltă  faţă de ceilalţi. Din punct de vedere al raportului incipit-final,  scrierea este un romanul circular, replica lui Giurgiuveanu „Aici nu  stă nimeni!” evidenţiind această caracteristică. Mutaţiile care se  produc între incipitul şi finalul romanului sunt majore: iniţial  cuvintele lui moş Costache reprezintă o modalitate a bătrânului avar de  a se apăra în faţa intruşilor, aşezate la finalul romanului ele  reflectă realitatea.
  Eroii romanului respectă trăsături tipice de  caracter pentru personaje lucrate în manieră clasică: avarul,  parvenitul, gelosul, prin care autorul creează spectaculosul. Acesta  conduce la construcţia unor tipologii: moş Costache este avarul, Aglae este „baba absolută, fără cusur în rău”, Aurica este fata bătrână,  Simion este dementul, Titi este retardatul, Stănică Raţiu este  parvenitul, Pascalopol este aristocratul, iar Otilia şi Felix sunt  victimele, „termenii angelici de comparaţie”, după cum îi numeşte chiar  autorul.
  Felix crescuse la internat, fiind orfan de mamă, şi este  nevoit să vină în casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele său legal,  pentru a-şi continua studiile de medicină. Pe fiica vitregă a lui moş  Costache, Otilia Mărculescu, Felix şi-o amintea vag, din vremea  copilăriei.


Aceasta îl surprinde plăcut, la prima ei apariţie iar prin  ochii tânărului este realizat primul portretul fizic al acesteia:  „Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis şi văzu în  apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung şi tânăr de  fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri”. Portretul ei apare  conturat în opoziţie cu cel al Auricăi, „Însă în trupul subţiratic, cu  oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune  suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o  stăpânire desăvârşită de femeie”.
  Otilia reprezintă nenumăratele  feţe ale ideii de feminitate, fiind, de asemenea, şi cel mai modern  personaj al romanului, atât prin tehnica de realizare  (pluriperspectivism), cât şi prin problematica sa existenţială. Spirit  artistic, studentă la Conservator, Otilia se va apropia de Felix încă  din momentul sosirii acestuia în casă. Pentru că nu îi pregătise nicio  camera, Otilia îl duce pe Felix în camera sa, spaţiul său intim, prilej  pentru el să descopere personalitatea fascinantă şi imprevizibilă a  fetei. Dezordinea caracterizează temperamentul nehotărât şi schimbător  al fetei. Acesta observă haine, cărţi, parfumuri, partituri aruncate la  întâmplare. Maniera balzaciană – reliefarea caracterului unui personaj  prin descrierea mediului în care trăieşte – fiind elocventă în acestă  scenă.
  Amândoi se dezvoltă de-a lungul romanului, însă afecţiunea  stabilită încă de la început se păstrează. Fiind prima lui dragoste,  Felix o transformă pe Otilia într-un ideal feminin. Comportamentul derutant al fetei, dar mai ales gesturile foarte familiare şi tandre  ale acesteia, îl descumpănesc însa. Otilia însăşi recunoaşte cu  sinceritate faţa de Felix că este o fiinţă dificilă şi se  autocaracterizează astfel: „Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar  iubi pe mine aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu  liberă! [...] Eu am un temperament nefericit, mă plictisesc repede,  sufăr când sunt contrariată.”
  Existenţa lor şi preocupările de ordin intelectual aproape că nici nu se intersectează cu cele ale membrilor familiei.
  Felix este în permanenţă gelos pe Pascalopol, pe care îl acuză de  sentimente nu tocmai paterne faţa de cea pe care el o iubeşte. În  momentul în care Pascalopol vine s-o ia pe Otilia la teatru, Felix este  deranjat nu de veselia fetei, ci de „satisfacţia reţinută” a  bărbatului, „care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne”.  Ciudată i se pare şi înclinaţia Otiliei, „o prietenă de vârsta lui”,  pentru un bărbat atât de matur. Permanent această relaţie dintre Otilia  şi Pascalopol îl va contraria pe tânăr.
  Sentimentele care se  înfiripă de la început între ei pornesc de la o apropiere firească  între doi tineri, dar şi de la o grijă reciprocă între doi orfani, ce  simt nevoia să se apere unul pe celălalt. Otilia devine o obsesie pe  care, în funcţie de nevoile sale, Felix o dărâmă şi o reconstruieşte,  fără a fi capabil de generozităţi sentimentale prea mari. Otilia  concepe iubirea în felul aventuros al artistului, dăruire şi libertate  absolută, pe când Felix este dispus să aştepte oricât până să se  însoare cu ea. Diferenţa dintre ei şi posibilitatea de a reprezenta o  piedică în calea realizării profesionale a lui Felix o fac pe Otilia să  îl părăsească şi să aleagă o căsnicie cu Pascalopol.
  Eşecul în  dragoste îl maturizează, dându-i putere să nu renunţe la carieră. Felix  înţelege că, într-o astfel de societate, dragostea nu mai este un  sentiment pur, iar căsnicia devine o afacere, nu o împlinire a iubirii.  Chiar el „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră,  prin soţie, într-un cerc de persoane influente".
  Consider că în  relaţia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeşte că are puterea de  a decide pentru amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire,  oferindu-i lui posibilitatea de a se împlini profesional. Nici ei nu i  s-ar fi potrivit viaţa modestă pe care ar fi fost obligată să o ducă  alături de studentul Felix. Moartea lui moş Costache şi pierderea  moştenirii impune acest deznodământ.
  Otilia reprezintă pentru Felix  o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul  personajului pare a se ascunde în replica de neînţeles de la începutul  romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani”.

 

Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

 

Proba scrisa la limba si literatura romana

Varianta 35

CERINTA: SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
  Scrie un eseu de 2 – 3 pagini despre relatiile dintre doua personaje ale     unui text narativ studiat, apartinand lui G. Calinescu. In elaborarea eseului,     vei avea in vedere urmatoarele repere:
 
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru constructia     personajelor alese (de exemplu: tema, perspectiva narativa, actiune, conflict,     relatii temporale si spatiale, constructia subiectului, modalitati de caracterizare,     limbaj etc.);
- evidentierea situatiei initiale a celor doua personaje, din perspectiva tipologiei     in care se incadreaza, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trasaturilor celor doua personaje, semnificative pentru ilustrarea     relatiilor, prin raportare la doua episoade/ secvente narative ale textului     narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relatiile dintre cele doua personaje,     din perspectiva situatiei finale/ a deznodamantului.

Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este     la alegere.
Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare     cerinta/ reper); pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea     ideilor in scris – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 3 puncte;     abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; ortografia –     2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea –     1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa     aiba minimum 2 pagini.

 Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Comentarii 0


Nu sunt comentarii.

Scrie un comentariu

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]