Varianta 42 prezinta viziunea despre lume intr-un roman psihologic





SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 042

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi viziunea despre lume într-un roman psihologic, pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie critică: ,,[În romanul psihologic] autorul încearcă să pătrundă lumea interioară a personajului, încearcă să analizeze impactul evenimentelor asupra conştiinţei personajului, să descrie dorinţe, constrângeri, speranţe, decepţii, bucurii. De multe ori este vorba despre gânduri în mişcare, despre o gândire care se caută pe sine, care se autoanalizează.” (Ciprian Ceobanu, Felurite ipostaze ale romanului psihologic).

MODEL  DE REZOLVARE:

Viziunea despre lume într-un roman psihologic, Camil Petrescu : Patul lui Procust


În 1926 în revista „Cetatea Literară” sunt publicate o serie
de scrisori imaginare semnate în mod misterios „Doamna T”. Mai
târziu, scriitorul Camil Petrescu va preciza paternitatea acestora, iar
ulterior ele vor constitui punctul de plecare al celui de-al doilea
roman fundamental al acestuia „Patul lui Procust”.

Prin opera „Patul lui Procust”, Camil Petrescu reuşeşte nu doar să sincronizeze
literatura română cu cea universală, dar creează un extraordinar
roman psihologic de tip subiectiv
.

Principala caracteristică
a romanului
este metoda narativă utilizată de scriitor, pe lângă
anticalofilia specifică prozatorilor moderni, acesta utilizează
naratorul la persoana întâi şi pluriperspectivismul. Astfel aceeaşi
imagine este relatată din viziuni diferite, oferindu-se
cititorului mai multe adevăruri subiective, dorindu-se prin această
metodă crearea unei imagini cât mai aproape de cea reală, pentru
a contura cât mai bine ideea de autenticitate.

Romanul are o
structură compoziţională aparte
, pe trei planuri. Primul se
bazează pe cele 3 scrisori ale doamnei T., personajul feminin
principal, adresate Autorului (convenţie stilistică la nivelul
textului, criticul literar Nicolae Manolescu numindu-l astfel pe
naratorul-personaj din notele de subsol sau din „Epilog II”). Scrisorile
doamnei T. sunt mărturisiri pline de nesiguranţă şi îndoieli, încercând
prin scris interpretarea propriei vieţi. Rememorând poveşti despre un
personaj nesemnificativ D., femeia încearcă de fapt, să fugă de imaginea
obsedantă a unui misterios X şi de un inexplicabil eşec erotic.


Întrebările sunt grave, situaţiile neclare, relaţiile exterioare fără
precizări concrete, materia scrisorilor pare incompletă, incitând la
lectură. Al doilea plan se constituie din jurnalul lui Fred
Vasilescu intitulat „Într-o după amiază de august”, jurnal în care
sunt incluse şi scrisorile lui G.D. Ladima către Emilia şi „Epilog
I” povestit de Fred. Al treilea plan este al Autorului, având rolul
menţionat mai sus.

Tema asupra căreia se prezintă
perspectivele diferite, prin intermediul pluriperspectivismului, este
iubirea, sentiment care stă la baza evoluţiei personajelor şi a
tainelor acestora. Prin intermediul notelor de subsol se poate
observa cum Autorul încearcă să valorifice fiecare trăire a
personajelor, pentru a le realiza acestora „dosare de existenţă”,
după cum el însuşi menţionează. Fiecare din cele patru personaje în
jurul cărora se concentrează acţiunea romanului are puncte de
vedere diferite asupra iubirii, iar aceste puncte de vedere
reprezintă pentru fiecare modul în care percep însăşi viaţa.

Astfel,
Ladima, care trăieşte într-o realitate alterată, nefiind
capabil să conştientizeze superioritatea sa faţă de Emilia, va
suferi un şoc puternic în momentul în care va realiza că
imaginea pe care şi-o crease despre Emilia era falsă, imagine
creată de iubirea intensă pe care i-o purta, care l-a determinat
să treacă peste toate umilinţele provocate de tânăra actriţă.

Dezamăgirea suferită de jurnalist la conştientizarea adevărului
poate fi unul dintre motivele care îl vor împinge pe Ladima la
sinucidere. Drama lui Ladima nu a constat doar în aceasta
dragoste faţă de o femeie nedemnă de el, ci şi în condiţia lui
de intelectual, om cu principii care însă trăia într-o societate
ai cărei reprezentanţi erau opusul lui, oameni a căror loialitate
era faţă de bani şi de putere şi nu faţă de valoare şi
onestitate. Aceste virtuţi l-au determinat pe Ladima să trăiască
în mizerie şi sărăcie, condiţii ce poate au stat la baza
sinuciderii acestuia. Viziunea pe care Emilia o are faţă de iubire,
este una superficială, ea simulând acest sentiment; faptul că
nu conştientizează acest lucru este evidentă în replica pe care i-o va
dat la un moment dat lui Fred: „Pe mine m-a iubit foarte mulţi”.


Pentru Doamna T. iubirea e ceva efemer. Pe moment îţi oferă
siguranţă, căldură, tandreţe, dar nu poţi fi sigur pe ea la fel cum
nu poţi fi sigur nici pe vreme, drumul reprezentat de iubire este
unul întortocheat a cărui destinaţie nu e niciodată clară şi
fixă. De aceea, Doamna T. preferă să trăiască înconjurată de
iubire, dar fără să o atingă, să nu se implice doar să o respire.


Cea mai amplă perspectiva despre ceea ce însemnă iubirea,
şi cele mai intense trăiri sufleteşti sunt ale tânărului Fred
Vasilescu.
Într-o după amiază de august se concentrează o întreagă
experienţă de viaţă trăită de tânărul intelectual monden, diplomat şi
aviator, superficial prin actul scrisului, ce trezeşte în acesta
conştiinţa, prin intermediul scrisorilor primite de Emilia de la
prietenul lui Fred, Ladima. Scrisorile jurnalistului, legate cu
fundă roz readuc trecutul într-o altă lumină. Prin lectura
acestora Fred, lăsându-se purtat de fluxul memoriei involuntare şi
detaşându-se de spaţiul şi timpul real, făcându-se astfel
diferenţa între timpul cronologic şi cel psihologic, realizează o
adevărată analiză psihologică încercând să înţeleagă cum un om de
calitatea lui Ladima a putut să facă din Emilia centrul vieţii sale..
Conştiinţa lui Fred nu este trezită doar de contrarierea
acestuia cu privire la iubirea lui Ladima faţă de Emilia, ci şi
de durerea regăsirii pe sine în iubirea celuilalt şi conştientizarea
propriei sale erori: frica de dragoste, de a-şi pierde libertatea
şi independenţa, temeri ce au dus în final la pierderea fiinţei
iubite.

 Introspecţia fiind una cât se poate de minuţioasă.
Revelaţia
pe care Fred
o are, că iubirea nu este umilinţă ci purificare prin
patimă, spiritualizare si împlinire a sinelui, reprezintă întreaga
morală a romanului, şi marchează evoluţia personajului, evoluţie
ce se învârte în jurul trăirilor interioare, şi a frământărilor
psihologice ale acestuia.
Lumea creată de Camil Petrescu
în acest roman
este cuprinsă într-o imagine a enigmelor, a căror
descifrare nu o ştiu decât personajele în jurul cărora s-a creat
misterul. Astfel tainele celor doi bărbaţi rămân neelucidate,
sinuciderea lui Ladima nu este explicată de nimeni în mod
concret, iar moartea lui Fred stă atât sub semnul sinuciderii
cât şi al accidentului.
În afirmaţiile sale din „Felurite ipostaze
ale romanului psihologic”
Ciprian Ceobanu susţine că în romanul
psihologic ceea ce ar trebui să frapeze cititorul este modul în
care personajele reacţionează în diferite ipostaze. Trăirile lor
interioare
sunt cele care creează spectaculosul romanului de acest
tip, evoluţia lor închizând în sine întreaga viziune despre
viaţă şi principiile după care personajele se ghidează.
Sentimentele lor şi capacitatea de autoanaliză, elemente care stau
la baza psihologiei romanului trebuie puse în evidenţă de
autor, astfel încât să fie redată cât mai bine lumea interioară
a personajelor.
În concluzie, datorită tuturor argumentelor
aduse, care ţin de perspectiva narativă fărâmiţată, de adevărurile
subiective ce duc la relativizarea, de diferenţierea între
timpul cronologic şi cel psihologic
, de construcţia personajelor ale
căror trăsături se dezvăluie treptat, putem considera că afirmaţia
lui Ciprian Ceobanu despre romanul psihologic îşi găseşte
justificarea în romanul „Patul lui Procust” semnat de Camil Petrescu. (Diana Ionescu, 12L; coord. prof. Luminiţa Paraipan).

<<<---Inapoi la Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]