Varianta 43 Tema si viziunea despre lume intr-un roman psihologic interbelic – Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu





SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 043

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un roman psihologic din perioada interbelică. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- evidenţierea tipului de roman pentru care ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei romanului, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/ secvenţe narative;
- sublinierea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative, construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt
reflectate în romanul ales.

MODEL DE REZOLVARE:

Tema şi viziunea despre lume într-un roman psihologic interbelic – Pădurea spânzuraţilor, Liviu Rebreanu.

Romanul
românesc interbelic
începe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu, a cărui
operă stă sub semnul unei „poetici a organicului”, coordonata
fundamentala a creaţiei sale şi dimensiune a realismului cu accente
naturaliste.
După cum mărturiseşte în articolul doctrinar „Cred”,
pentru Liviu Rebreanu literatura este „creaţie de oameni şi viaţă”, iar
romanul este discurs ce „fixează curgerea vieţii”, ce „dă vieţii un
tipar care îi cuprinde dinamismul şi fluiditatea".


Liviu Rebreanu este
creatorul romanului românesc modern
, deoarece scrie primul roman
obiectiv din literatura noatră -„Ion” şi primul roman de analiza
psihologică din proza românească -„Pădurea spânzuraţilor”. Acesta din
urma se impune ca reper fundamental în evoluţia romanului psihologic
românesc, ca primul studiu al unui caz de conştiinţă.
Nuvelele care
preced romanul „Pădurea spânzuraţilor” sunt: „Catastrofa”,”Iţic Strul
Dezertor” şi „Hora morţii”, pe baza cărora Liviu Rebreanu îşi ceează
primul roman de analiza psihologica.

În geneza romanului se împletesc
date obiective ale realităţii cu un material afectiv tulburător. G.
Călinescu vede în „Pădurea spânzuraţilor” o monografie a „incertitudinii
chinuitoare”, iar Paul Georgescu afirmă că scrierea nu este „un roman
monografic la războiului” ci , în primul rând, „o confruntare a unor
păreri critice despre sensul vieţii cu însăşi viaţa aflată la extrema
limită.
Ca orice roman, „Pădurea spânzuraţilor” are o acţiune
complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, cu personaje numeroase şi cu
o intriga complicată.

Tema o constituie evocarea realistă şi
obiectivă a Primului Război Mondial, în care accentul cade pe condiţia
tragică a intelectualului ardelean, silit să lupte sub steag străin
împotriva propriului neam. Se pot distinge două subteme ale roman:
iubirea faţă de patrie şi dilema între datorie şi dragoste faţă de ţară
manifestată în conştiinţă.

Personajul central al romanului este
locotenentul Apostol Bologa. Drama lui este declanşată de criza
psihologica, personajul apărând ca subiect trăitor şi observator al
propriilor stări de conştiinţa. Eroul îşi trăieşte propriile emoţii,
sentimentele si incertitudinile, tragicul său conflict interior fiind
declanşat de sentimentul datoriei de cetăţean, ce-i revine din legile
satului austro-ungar şi apartenenţa la etnia românească.
Din punct
de vedere structural, romanul este alcătuit din patru cărţi, fiecare
având cate unsprezece capitole, cu excepţia ultimei, care are doar opt
capitole, fapt ce a fost interpretat de critica literara prin acela ca
viaţa tânărului Bologa s-a sfârşit prea curând şi într-un mod nefiresc.

Romanul
are doua planuri
distincte ce evoluează paralel, dar care se
intercondiţionează: unul al tragediei războiului şi altul al dramei
psihologice a personajului principal.

Scriitorul foloseşte ca tehnică
narativă introspecţia, retrospecţia, portretul direct al autorului,
dialogul şi monologul interior, naraţiunea fiind la persoana a III-a
(naratorul este omniscient şi omniprezent).

Construcţia romanului
este circulară şi simetrică: romanul „Pădurea spânzuraţilor” începe şi
se termină cu imaginea spânzurătorii şi cu privirea luminoasă a
condamnatului.
Începutul romanului relatează o atmosfera cenuşie de
toamna mohorâta, în timpul Primului Război Mondial, în care imaginea
spânzurătorii stăpâneşte întreg spaţiul vizual şi spiritual. Apare şi
descrierea, existând o corespondenţă între elementele naturii şi stările
personajului: „Sub cerul cenuşiu de toamna ca un clopot uriaş de sticla
aburită, spânzurătoarea nouă şi sfidătoare (…) întindea braţul cu
ştreangul spre câmpia neagră.

Locotenentul Apostol Bologa, ca membru
al Curţii Marţiale, a făcut parte din completul de judecată care l-a
condamnat la moarte prin spânzurătoare pe sublocotenentul ceh Svoboda,
pentru că încercase să treacă frontul la inamic. Convins că şi-a făcut
datoria faţă de stat, Bologa supraveghează cu severitate pregătirea
execuţiei, dând dovada de lipsa totala de sentimente, însa ele vor fi
cele care îl vor ucide in final. Bologa are foarte bine inoculat simţul
datoriei de către tatăl sau, care îl sfătuieşte: „Ca bărbat să-ţi faci
datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român”. Educaţia religioasa din
copilărie, dată de mama sa, apoi studiile de filosofie de la Budapesta
au sădit în Apostol valori care s-au sedimentat mai ales în automatisme
şi prejudecăţi.
Intelectual prin formaţie, eroul nu face parte, la
începutul romanului, din categoria celor care problematizează existenţa.
Excesul cu care participă la pregătirea spânzurării lui Svboda, fără a
lua în considerare altceva decât imperativul datoriei, dovedeşte acest
lucru. Logodna cu Marta şi apoi ruperea logodnei, probează incapacitatea
personajului de a se desface din lanţul automatismelor.

Destinul
lui Apostol Bologa
însumează evenimente şi întâmplări de război, dublate
de reflecţii profunde asupra situaţiei fără ieşire în care se afla
personajul, după mutarea teatrului de lupta pe frontul românesc. În
încercările disperate de a evita confruntarea directă cu românii,
Apostol face acte de eroism, distrugând un reflector rusesc, în speranţa
că va obţine de la generalul Karg transferul în altă zonă de lupta.

Punctul
culminant
este atins în momentul în care este din nou numit membru al
Curţii Marţiale şi este obligat să participe la judecarea a doisprezece
români acuzaţi de dezertare. Dezertarea devine şi pentru Apostol soluţia
de a-şi salva propria conştiinţă de la frământările actului de a-şi
condamna propriii fraţi. De aceea planul pe care şi-l face nu este nici
pe departe unul elaborat, lucru ce demonstrează că în fapt el se lasă
prins din moment ce se îndreaptă hipnotic spre zona frontului păzită de
cel mai vigilent duşman al său. Este prins, condamnat la moarte şi
executat prin spânzurare, într-o scena simetrica celei din incipitul
romanului. Aceeaşi lumina, aceeaşi atitudine sfidătoare din ochii lui
Svoboda se va vedea în final în ochii lui Bologa în momentul executării.
În momentul spânzurării, ca şi Svoboda la începutul romanului, "Apostol
îşi potrivi singur ştreangul, cu ochii însetaţi de lumina răsăritului".

Viziunea despre lume, în ochii lui Apostol Bologa, se schimba din
momentul în care sublocotenentul ceh Svoboda înfrunta moartea cu
seninătate. Din acel moment, pentru el, războiul nu va mai fi doar o
lupta fără sentimente, iar fiecare faptă se va transmite în conştiinţa
personajului producând intense trăiri, emoţii, senzaţii, surprinse cu
abilitate de Rebreanu. Din acel moment, începe criza lui de conştiinţa
redata de narator prin monolog interior sau autoanaliza de catre
narator: „Apostol Bologa se făcu roşu de luare-aminte şi privirea i se
lipise pe fata condamnatului. Îşi auzea bătăile inimii ca nişte
ciocane”.
Lumina este vazută în roman ca motiv, apărând frecvent în
text: în copilăria lui Apostol, în ochii lui Svoboda, sub forma
reflectorului şi în ochii lui Apostol, atunci când acesta va înfrunta
moartea aşa cum o făcuse şi cel pe care îl condamnase cu atât
obiectivism în incipitul romanului, privirea lui zburând nerăbdătoare
spre ”lumina răsăritului”, spre „strălucirea cereasca”.

Apostol
Bologa
moare ca un erou al neamului său, din dragoste pentru ţara sa,
pentru libertate şi adevăr, pentru triumful valorilor morale ale
omenirii.
Liviu Rebreanu este în acest roman „un analist al
stărilor de conştiinţă, al învălmăşelilor de gânduri, al obsesiilor
tiranice", viziunea dspre lume fiind redată prin ochii personajului
principal care suportă o adevărată transformare a conştiinţei. (Ramona Mănica, 12L; coord. prof. Luminiţa Paraipan).

<<<---Inapoi la Rezolvari variante 2009 Limba Romana -Subiectul III -

Comentarii 0


Nu sunt comentarii.

Scrie un comentariu

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]