Prieteni: 2
Moro69
alice123
fata - 31 ani , Cluj-Napoca , Cluj - Offline de Acum 10 ani
Iluminismul
Iluminismul este un curent cultural cristalizat în Franţa secolului al XVIII-lea (numit şi „secolul luminilor”) care se caracterizează prin supremaţia raţiunii şi a ştiinţei. Esenţa gândirii iluministe constă în încrederea în luminile raţiunii şi în progres, în lupta împotriva superstiţiilor şi în pledoaria pentru toleranţă, în apărarea egalităţii dintre popoare şi a libertăţii individuale. Prin „luminare”, prin toleranţă, cultură, bună-înţelegere şi muncă omul poate să ajungă la o percepţie raţională a universului şi la stăpânirea lui.

Trăsăturile iluminismului:

- pledoaria pentru egalitatea naturală a oamenilor

- anularea ierarhiei sociale ca expresia a ierarhiei divine (monarhul nu mai este considerat „unsul lui Dumnezeu”

- se opune gândirii religioase de tip medieval: „sfântul” şi „cavalerul” sunt înlocuiţi de „filozof” sau „înţelept”



Reprezentanţi: Voltaire, Diderot, Jean-Jacques Rousseau (Contractul social), Montesquieu, Helevetius, Lessing, Herder, Goethe (Faust), John Locke, David Hume

Cea mai importantă operă a iluminismului este lucrarea colectivă Enciclopedia, scrisă şi editată în Franţa între 1751 şi 1780.



Iluminismul în cultura română

Ideile iluminismului vor pătrunde către sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în ţările române, pe două căi: filiera italo-austriacă în Transilvania şi prin filiera greacă (prin intermediul culturii franceze) în Ţara Românească şi Moldova.

În Transilvania iluminismul este sinonim cu Şcoala Ardeleană. Precursorul acestei grupări a fost episcopul Ioan Inocenţiu Micu-Klein. Din această mişcare fac parte numeroşi intelectuali: istorici, preoţi, lingvişti, pedagogi, poeţi etc. Dintre scriitori şi lingvişti se remarcă cei trei autori ai cărţii Elementa linguae daco-romaniae sive valachicae: Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, dar şi autorul Ţiganiadei, Ion Budai-Deleanu. Prin scrierile lor istorice, reprezentanţii Şcolii Ardelene se situează pe linia tradiţiei umaniste, fructificând informaţiile furnizate de vechile cronici şi dezvoltând tezele fundamentale cu privire la romanitatea, unitatea şi continuitatea poporului român.
Publicat: Acum 10 ani
Comentarii 0
Niciun comentariu nu a fost postat.

Posteaza un comentariu