ALTE FUNCŢII ALE SÂNGELUI
Funcţiile sângelui sunt reprezentate de funcţiile componentelor sale, deja descrise. în afară de acestea, sângele îndeplineşte rolul de sistem de integrare şi coordonare umorală a funcţiilor prin hormonii mediatori chimici şi cataboliţii pe care-i vehiculează.
De asemenea , sângele are rol de îndepărtare şi transport spre locurile de excreţie a substanţelor toxice şi neutilizabile.
Datorita conţinutului său bogat în apă, sângele are rol de termoreglare.
GRUPELE SANGVINE - TRANSFUZI
Membrana hematiilor are în structura sa numeroase tipuri de macromolecule polizaharidice şi glucoproteice, cu rol de antigene, numite aglutinogme. În plasmă se găsesc o serie de gamaglobuline cu rol de anticorpi numite aglutinine, Cele mai importante aglutinogene întâlnite la om sunt aglutinogenul Zero (0), A, B şi D, iar cele mai frecvent întâlnite aglutinine sunt: alfa, omoloaga aglutinogenului A şi beta, omoloaga aglutinogenului B.
Prin excludere reciprocă a aglutininelor si aglutinogenelor omoloage, în cursul evoluţiei umane s-au constituit mai multe sisteme imunologice sangvine. Cele mai importante în practica medicală curentă sunt:
1. Sistemul OAB
2. Sistemul Rh (D)
Sistemul OAB. Potrivit regulii excluderii aglutininelor cu aglutinogenul omolog (alfa cu A şi beta cu B) nu pot exista indivizi posesori de aglutinogen A şi aglutinine alfa, sau de aglutinogen B posesori de aglutinine beta întâlnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloagă duce la conflict imun, antigen-anticorp, la distrugerea hematiilor şi moartea individului. Combinaţiile şi coexistenţele posibile, tolerate imunologic, sunt în număr de patru, ce reprezintă cele 4 grupe sangvine în care se poate repartiza populaţia globului pe baza sistemului OAB.
grupa 0 (zero) sau I ;
grupa A sau a II-a ;
grupa B sau a III-a ;
grupa AB sau a IV-a.
Grupa zero. Cuprinde toţi indivizii care au pe membrana eritrocitelor (şi a altor celule) aglutinogenul zero. În mod natural, acestui aglutinogen nu-i corespunde o aglutinina anti-zero, în plasma indivizilor zero pot coexista ambele aglutinine, alfa şi beta.
Grapa A— cuprinde indivizii ce au pe membrana hematiilor aglutinogenul A iar în plasmă aglutinina beta.
Grupa B— indivizi cu aglutinogen B pe hematii şi aglutinina alfa in plasmă.
Grupa ABau ambele aglutinogene pe hematii şi nici o aglutinina în plasmă.
Cunoaşterea apartenenţei la una din grupele sangvine are mare importanţă în cazul transfuziilor de sânge.
Regula transfuziei cere ca aglutinogenul din sângele donatorului să nu se întâlnească cu aglutininele din plasma primitorului. Potrivit acestei reguli, transfuzia de sânge între grupe diferite se poate face astfel:
Grupa zero poate dona la toate grupele, el este donator universal, dar nu poate primi decât izogrup (de la zero).
Grupa AB poate primi de la toate grupele, este primitor universal. Această regulă este valabilă numai în transfuzii unice şi de cantităţi relativ mici de sânge, până la 500 ml.
În cazul transfuziilor mari şi repetate se recomandă transfuzia izogrup, deoarece există pericolul ca aglutinineie donatorului să distrugă hematiile primitorului, sau ca indivizii de grup A, B sau AB în cazul transfuziilor repetate cu hematii zero, să fabrice aglutinine antizero si la o nouă transfuzie să nu mai tolereze sângele donat.
Sistemul Rh. S-a constatat că 85% din populaţia globului mai posedă pe eritrocite, în afară de unul din antigenele sistemului OAB, un nou antigen denumit D sau Rh. Denumirea Rh provine de lamaimuţa Rhesus, lacare tonţi indivizii au acest aglutinogen. Toţi indivizii posesori de antigen D sunt consideraţi Rh pozitivi iar cei 15% care nu posedă aglutinogenul D, sunt Rh negativ. În mod natural nu există aglutinine omoloage anti-Rh dar se pot genera fie prin transfuzii repetate de sânge Rh+ la persoane Rh, fie prin sarcină cu făt Rh+ şi mama Rh¯.
În ambele situaţii, aparatul imunitar al gazdei reacţionează faţă de aglutinogenul D ca faţă de un antigen oarecare, prin activarea limfocitelor urmată de producerea de anticorpi anti D (anti Rh). Aceşti anticorpi vor reacţiona cu aglutinogenele Rh de pe suprafaţa hematiilor şi vor produce hemoliza.
În cazul mamelor Rh negative al căror soţ este Rh pozitiv, datorită caracterului dominant al genei care codifică sunteza agiutinogenuiui D, copiii rezultaţi vor moşteni caracterul Rh pozitiv. Prima sarcină poate evolua normal, deoarece în mod normal hematiile Rh+ ale fătului nu pot traversa placenta şi deci nu ajung în circulaţia maternă.
La naştere însă, prin rupturile de vase sangvine ce au loc în momentul dezlipirii placentei de uter, o parte din sângele fetal trece la mama şi stimulează producţia de aglutinine anti Rh. La o nouă sarcină, aceste aglutinine (care pot traversa capilarele placentare) pătrund în circulaţia fetală şi pot distruge hematiile şi organele hematopoetice ale fătului putând duce chiar la moartea acestuia, atunci când aglutininele sunt în concentraţie mare.
