Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi





              Nuvela este o specie a genului epic in proza, cu un singur fir narativ si cu un conflict care implica un numar redus de personaje. Nuvela “Alexandru Lapusneanul” scrisa de Costache Negruzzi este prima nuvela istorica din literatura romana, aceasta apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei “Dacia Literara”, inscriindu-se intr-una din directiile imprimate de programul acesteia conceput de Mihail Kogalniceanu si anume, inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche.
    Tema nuvelei “Alexandru Lapusneanul” ilustreaza evocarea unui moment zbuciunat din istoria Moldovei in timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul.
    Domnitorul se intoarce in Moldova in fruntea unei ostiri turcesti. La Tecuci, este intampinat de boierii: Motoc, Stroici, Veverita, Spancioc. Acestia ii comunica domnitorului ca poporul nu-l iubeste si nu il vrea. Stefan Tomsa fuge in Valahia, iar Lapusneanul urca pe tronul Moldovei. El este intampinat cu bucurie de popor si cu frica de catre boieri. Domnitorul se razbuna cumplit luand averile boierilor si omorandu-i. Induiosata de lacrimile vaduvelor si ale orfanilor, doamna Ruxanda il roaga pe sotul ei sa inceteze macelul.

Domnitorul ii promite un leac de frica. Intr-o zi de sarbatoare, din porunca domnitorului au fost ucisi 47 de boieri. Boierii Spancioc si Stroici au reusit sa fuga. Pentru a nu-i scapa pe fugari, Lapusneanul s-a instalat in cetatea Hotinului. Lapusneanul se imbolnaveste grav si cere, dupa obiceiul timpului sa fie calugarit. La indemnul lui Spancioc, doamna Ruxanda isi otraveste sotul. Domnitorul moare in mainile boierilor Stroici si Spancioc.

    Nuvela “Alexandru Lapusneanul” este alcatuita din patru capitole, fiecare purtand un motto, semnificativ pentru continutul acestuia. Primul capitol are motto-ul : “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu”, cuvintele apartin lui Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa il intampine. Al doilea capitol incepe cu motto-ul “Ai sa dai sama, Doamna”  si este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul, amenintare adresata doamnei  Ruxanda. Al treilea capitol detine motto-ul “Capul lui Motoc vrem” si sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la curte sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foame, de viata lor devenita insuportabila. Ultimul capitol are motto-ul “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu” si sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care il calugarisera.

    In nuvela scrisa de Costache Negruzzi sunt prezentate elemente de realitate impletite cu elemente de fictiune. Un prim element de realitate este sursa de inspiratie a autorului, si anume cronica lui Grigore Ureche. Alte elemente de realitate sunt spatiul: Moldova, timpul: anii 1564-1569, domnitorul Alexandrul Lapusneanul, sotia acestuia Ruxanda, care era nepoata lui Stefan cel Mare, boierul Motoc, reintoarcerea lui Alexandru voda cu ajutor turcesc si taranesc, uciderea unui numar de boieri si moartea lui Alexandru Lapusneanul in conditii suspecte. Ca elemente de fictiune, in aceasta nuvela, intalnim: limbajul personajeler, mimica, gesturile, reactiile, actiunile lor si destinul boierilor Motoc, Veverita si Spancioc, care este prezentat cu totul diferit in nuvela fata de realitate, acestia sunt de fapt personaje reale care au fugit in Polonia, unde au fost decapitati la interventia lui Lapusneanul.

    Nuvela “Alexandru Lapusneanul ” are o structura simetrica si un echilibru solid atat in ceea ce priveste ilustrarea evenimentelor, cat si in ceea ce priveste psihologia si tragismul personajului.

    Din expozitiune, aflam ca Alexandru Lapusneanul revine in Moldova cu scopul de a-si relua scaunul domnesc, dupa ce, cu eforturi indelungate, reusise sa il alunge pe Stefan Tomsa, care ii urmase la domnie. Lapusneanul fusese inlaturat de la tron din cauza unor boieri, aceeasi care l-au intampinat aproape de granita: Motoc, Veverita, Spancioc si Stroici. Acestia voiau sa il convinga sa renunte la tron, deoarece poporul nu il vroia.
    Intriga consta in conflictul dintre Lapusneanul si boierii care l-au tradat.

    In desfasurarea actiunii, aflam ca Motoc, speriat de amenintarile lui Lapusneanul,  cade in genunchi si il roaga sa nu il pedepseasca ca l-a tradat. Acesta ii promite ca il va cruta, ba mai mult ii promite ca: “sabia mea nu se va manji in sangele tau”. Dupa fuga lui Tomsa, Lapusneanul se intoarce la tronul Moldovei si trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile, iar la cea mai mica greseala ii decapita. Doamna Ruxanda, sotia lui Lausneanul si fiica lui Petru Rares, inspaimantata de cruzimile si crimele facute il roaga sa inceteze macelul. Domnitorul ii promite un leac de frica.

    Din punctul culminant, aflam ca Alexandru Lapusneanul i-a invitat pe boieri sa ia pranzul la Curte, dupa slujba de la mitropolie. Spre sfarsitul ospatului, la semnul domnitorului, boierii sunt ucisi, dupa care Lapusneanul face o piramida din capetele lor. Cand termina, o chema pe Ruxanda sa ii dea leacul de frica promis, aceasta lesina cand vede piramida de capete, spre dezamagirea domnitorului: “femeia tot femeie(...) in loc sa se bucure, ea se sperie.” Lapusneanul este anuntat ca poporul a venit la curte sa isi spuna nemultumirile: “sa micsoreze dajdiile!(...) am ramas saraci! N-avem bani! Ni i-a luat toti Motoc!” apoi au inceput toti de odata sa strige: “Capul lui Motoc vrem!”. Profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc multimii care s-a repezit asupra lui si l-a facut bucati. Astfel, Lapusneanul a pedepsit un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se manjeasca de sange, asa cum i-a promis si lui Motoc.
   
Din deznodamant aflam ca timp de patru ani,  Lapusneanul si-a respectat promisiunea facuta doamnei Ruxanda si nu a mai ucis nici un boier, dar in schimb inventase tot felul de pedepse, le scotea ochii, le taia mainile. Era totusi nelinistit pentru ca nu ii pedepsise pe Spancioc si Stroici, care au reusit sa  fuga. Din cauza aceasta , se simtea mereu in pericol de a fi tradat de acestia. Alexandru Lapusneanul s-a mutat in cetatea Hotinului, unde s-a imbolnavit grav. Deoarece il mustra constiinta pentru toate crimele infaptuite,  il cheama pe mitropolitul Teofan caruia ii cere sa il calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in calugar, se enerveaza foarte tare, isi pierde complet controlul si ii ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si fiul sau: “m-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu”. Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otrava in paharul cu apa. Domnitorul moare in mainile boierilor Spancioc si Stroici si este inmormantat la manastirea Slatina.

    Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, in acelasi timp este personaj eponim si romantic. Acesta este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite.

    Alexandru Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica, ambitii si fermitate in organizarea razbuanrii impotriva boierilor tradatori, aceasta fiind unica ratiune pentru care s-a urcat la tronul Moldovei pentru a doua oara: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu.” Bun cunoscator al psihologiei umane, Lapusneanul dovedeste acest lucru atat in atitudinea lui fata de Motoc, cat si atunci cand profita de multimea adunata la portile curtii domnesti, stiind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusmani ai sai, argumentand: “Prosti, dar multi... sa omor o multime de oameni, pentru un om, nu ar fi pacat?”. Lapusneanul detine arta disimularii, iar scena din biserica este  semnificativa in acest sens: “imbracat cu mare pompa domneasca” , se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comise: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusera invitati. Fiind inteligent si perfid, reuseste sa ii pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa isi ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le aplica cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominanta a personajului, motivata de multe fapte cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor.
  
 Principalele modalitati de caracterizare ale lui Alexandru Lapusneanul sunt indirecte, prin faptele, vorbele si atitudinile personajului: “iesiti! Ca pre toti va omor!... iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei”. In acest citat este evidentiata cruzimea domnitorului dusa pana la extrem deoarece acesta nu tine cont nici macar de propria familie. O a doua caracterizare este caracterizarea directa, de catre autor, acesta realizeaza portretul fizic si moral , prin redarea gesturilor si mimicii lui Alexandru Lapusneanul: “sangele intr-insul incepe a fierbe; impotriva obiceiului sau Lapusneanul in ziua aceea era imbracat cu toata pompa domneasca. In minutul acela el era foarte galben la fata”. O alta metoda de caracterizare este caracterizarea facuta de catre alte personaje: “crud si cumplit este omul acesta, fata mea; nu imi voi spurca vitejecul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine”. Aceste replici apartin mitropolitului Teofan si respectiv boierului Spancioc care isi arata si ei ca multe alte personaje din aceasta nuvela, dispretul fata de Lapusneanul.

    Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri, aspectul psihologic al lui Alexandru Lapusneanul.

    Vasile Alecsandri a vorbit despre “tragedia crunta a lui Lapusneanul”, iar Ovid Densusianu constata la erou “O inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea curgand sange”. Mai analitic, Nicolae Iorga vedea aici “sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.
   
Ca si in celelalte opere cu caracter istoric, in nuvela “Alexandru Lapusneanul” culoarea de epoca are rolul de-l introduce pe cititor in perioada istorica prezentata de catre autor. In aceasta nuvela culoarea de epoca este realizata de descrierea costumelor personajelor , de descrierea interioarelor si a evenimentelor din cadrul nuvelei. Costumul domnitorului Alexandru Lapusneanul reprezinta un element important in realizarea culorii de epoca: “Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta coroana Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasca”. Descrierea mesei si a obiceiurilor culinare din Moldova anilor 1564 reprezinta de asemenea un element important in realizarea imaginii acelei perioade: “cel mai mare ospat se cuprindea in cateva feluri de mancare. Dupa borsul polonez, veneau mancari grecesti fierte cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc si, in sfarsit, fripturile cosmopolite. Panza mesei si servetelele erau de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerele si paharele erau de argint. Pe langa parete sta asezate in rand mai multe ulcioare pantecoase, pline cu vin”. Arhaismele folosite de autor in naratiunea sa au o contributie consistenta la construire atmosferei de epoca, transpunandu-l pe cititor in Moldova acelei vremi: “vornic”, “talgere”, “tipsii”, “junghiuri”.
 
  Imbinarea armonioasa a actiunii celor patru capitole ale nuvelei, simplitatea si puterea sugestiva, caracterul aforistic al unor replici: “prosti, dar multi” se imbina cu elemente romantice in nuvela “Alexandru Lapusneanul”. Din recuzita romantica se pot identifica aspecte precum imaginea capetelor insangerate puse pe zidurile curtii domnesti, ospatul transformat in macel, piramida facuta din capetele celor 47 de boieri omorati, otravirea lui Lapusneanul si moartea sa in chinuri groaznice, caracterul demonic al domnitorului, in antiteza cu caracterul angelic al doamnei Ruxanda.

    Limpezimea si maiestria stilistica a nuvelei, elemente arhaice si regionale care fixeaza atmosfera epocii si dau culoarea locala, arta descrierii si a dialogului, fac din nuvela lui Costache Negruzzi una dintre primele opere de mare valoare din proza romaneasca.

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]