Argumentarea Unui Punct De Vedere





CUM SE ARGUMENTEAZĂ UN PUNCT DE VEDERE

Definiţie: argumentarea este un demers prin care justificăm o afirmaţie pe care o facem, încercând să convingem că avem dreptate, un mijloc prin care susţinem sau demonstrăm un punct de vedere. Este procesul de justificare logică a unei opinii pe care vrem să o susţinem.

a argumenta - a susţine - a dovedi - a întări

Argumentarea se face în scopul de a-i convinge pe partenerii de comu­nicare de justeţea opiniei exprimate.
Argumentul este suma aserţiunilor pro/ contra, aserţiuni care produc temeiuri pentru susţinerea unei concluzii, Notă!
1.     Aserţiune (teza. - ideea pe care o demonstrăm): Exprimarea unei opinii nesusţinută de temei, adevărul unei aserţiuni se probează prin exami­narea dovezilor şi a temeiurilor care pot fi aduse pro/ contra ei.
2.     Premise: temeiuri aduse pentru a susţine concluzia.
3.     Concluzia: este o propoziţie declarativă cu valoare de adevăr. Fiecare element al concluziei trebuie susţinut de premise.
în formularea argumentelor şi a concluziilor se utilizează diverse cuvinte persuasive: în mod sigur, evident, clar, prin urmare, deci, greşit etc.

ETAPELE ARGUMENTĂRII:

1.    Formularea tezei: formularea unei opinii despre un text, o idee, o situaţie etc.
2.    Argumentul (argumentele): argumentarea propriu-zisă (care poate cuprinde argumente pro sau contra ipotezei enunţate). Argumentul se formulează în termeni de: cred că, mă interesează să citesc (să văd filmul) pentru că..., îmi place deoarece..., se înscrie în sfera preocupărilor mele dat fiind că..., îmi stârneşte curiozitatea etc.
Argumentele trebuie formulate clar şi concis, ordonate logic, de la cele mai „slabe" spre cele mai „tari". Este bine să punctaţi argumentele prin formulări pregnante, care au rolul de a anunţa că urmează ceva important, solicitând în acest fel atenţia auditoriului: pentru că, faptul se explică prin, de exemplu, la fel ca, spre deosebire de, în primul rând, nu în ultimul rănd, în concluzie etc.
3.     Dovezi:
-    fapte, întâmplări care aparţin experienţei personale;
-    opinii de autoritate (ex.: înţelepciunea populară consideră că..., Constituţia susţine că...);
-    comparaţii care să scoată în evidenţă ideea susţinută;
-    exemple din textul suport, în cazul în care există.
4.    Concluzia presupune o frază în care:
-    se reia teza şi se motivează prin dovezile date la punctul anterior;
-    se reia, într-un mod nuanţat, formularea ipotezei, dacă argumentarea a demonstrat ipoteza, sau
-    se contrazice ipoteza, în cazul în care argumentarea a demontat ipoteza respectivă.

 

EXPRIMAREA LEGĂTURILOR LOGICE ÎNTRE IDEI


Tip de raţionament
Enumerare - tip de raţionament folosit în numirea argumentelor.
Operator specific
în primul rând, în al doilea rănd, în continuare, în sfârşit

Adunare- tip de raţionament folosit în numirea argumentelor, dar şi în susţinerea acestora prin dovezi.
în plus, încă, în afară de, pe lângă

Explicare- tip de raţionament folosit în susţinerea argumentelor cu dovezi şi exemplificarea dovezilor.
explicarea cauzelor: fiindcă, datorită, pentru că; explicarea consecinţelor: deoarece, din cauză că, în consecinţă, prin urmare

Alternativă - tip de raţionament folosit în producerea de contraargumente.
sau... sau..., fie... fie..., pe de-o parte... pe de altă parte...

Comparaţie- tip de raţionament folosit în susţinerea dovezilor şi exemplificarea lor
cum, ca şi cum, de parcă, la fel ca, diferit de

Opoziţie sau restricţie- tip de raţionament folosit în producerea contraargumentelor .
din contră, totuşi, deşi, este contrar cu...
Sinteză şi final - tip de raţionament folosit în finalizarea discursului.
în concluzie, rezumând, în final, pentru a concluziona, în consecinţă, rezultă că, în consecinţă

ARGUMENTAREA UNEI OPINII PERSONALE, PORNIND DE LA UN TEXT NONLITERAR LA PRIMA VEDERE

Aplicaţia 1.
I. Dincolo de pod, România, 1975, dramă. Adaptare după romanul Mara de Ioan Slavici. Regie: Mircea Veroiu. Cu: Leopoldina Bălănuţă, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu. Distribuţia, impecabil alcătuită şi condusă, prilejuieşte unor excelenţi actori veritabile bijuterii interpretative chiar în roluri miniaturale: Irina Petrescu, interiorizată şi cerebrală, Florina Cercel, frumoasă, Ion Caramitru, în cea mai cizelată compoziţie a lui.
II. Godzila, Japonia, 1954, film SF. Regie: Inoshiro Honda. Cu: Momoko Kochi, Akira Takarada. Filmul este o modalitate de a resuscita, printr-un scenariu realizat după schema filmelor cu King Kong, dragonii din vechile legende. Efectele speciale par acum de o naivitate teribilă, dar aceasta nu scade farmecul filmului de groază.
(revista Şapte seri} Cerinţe:
a.    Menţionează temele celor două texte de mai sus şi scopul comunicării.
b.    Prezintă două dintre calităţile generale/ particulare ale stilului, identi­ficabile în textul dat (claritate, proprietate, precizie, concizie, corectitudine; variaţie stilistică, eufonie, cursivitate, oralitate).
c.    Motivează interesul/ dezinteresul tău de a viziona unul dintre cele două filme, utilizând numai informaţiile oferite în textele date.
Răspuns (varianta I - argumentarea pro):
Formularea tezei: Teza este sugerată de cerinţa c, şi anume: Aş dori să
vizionez/ nu aş dori să vizionez filmul... .
Dacă trebuie să mă ghidez doar după informaţiile oferite de texul preluat din revista Şapte seri, trebuie să-mi mărturisesc imediat interesul pentru a viziona filmul Dincolo de pod.
Argumentul (argumentele): Aş dori să vizionez filmul Dincolo de pod
deoarece subiectul său şi în special anumite detalii menţionate în prezen­tarea filmului îmi stârnesc curiozitatea. Şi, nu în ultimul rând, datorită relaţiei subtile care se stabileşte între o carte şi filmul care o ecranizează.
Dovezi:
Deşi cunosc subiectul filmului, care este, aşa cum se menţionează în Prezentare, ecranizarea romanului Mara de Slavici, pe care l-am pregătit pentru examenul de bacalaureat, mă interesează viziunea regizorală a lui Mircea Veroiu (exemplul e preluat din textul suport), asta pentru că se ştie că orice ecranizare adaugă ceva subiectului cărţii şi pierde ceva din subiect, datorită subiectivităţii receptorului sau regizorului. Mă interesează cum vede Mircea Veroiu cartea lui Slavici, ce primeşte în plus şi ce pierde subiectul din perspectiva lui Veroiu. Trebuie să recunosc că eu dau admitere la artă teatrală şi cinematografică şi asta este o chestiune pe care o voi trăi personal (apel la experienţa personală).
De asemenea, îmi atrage atenţia distribuţia; filmul distribuie actori străluciţi: Leopoldina Bălănuţă, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu, Irina Petrescu „interiorizată şi cerebrală", Florina Cercel ,frumoasă', Ion Caramitru (exemplu preluat din text). Trebuie să recunosc că i-am văzut pe toţi în diferite roluri şi le cunosc potenţialul artistic, dar niciodată jucând împreună. Prin această valoroasă şi fin lucrată distribuţie filmul pare a fi o mare realizare a cinematografiei româneşti (opinie personală întemeiată pe
informaţia din text).
Şi apoi ar fi dificil să nu-mi doresc să văd asemenea film, deoarece Ion Caramitru este actorul meu preferat. L-am văzut în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, unde mi s-a părut excepţional, dar se pare că în Dincolo de pod apare în cea mai cizelată compoziţie a lui. Oare ce personaj joacă pe tânărul preot, care-o iubeşte pe Persida, sau pe Naţl? (apel la experienţa personală).
Şi în ultimul rând îmi atrage atenţia titlul, Dincolo de pod. Imaginea focalizează un aspect esenţial din lumea lui Slavici, şi anume relaţia, mediată aici metaforic de pod, între români, unguri şi saşi, între vecini, între membrii aceleiaşi familii. Ştiu din studiile critice pe care le-am citit că lumea lui Slavici se întemeiază pe relaţiile dintre oameni, mediate aici, aşa cum am spus, de imaginea podului (opinia criticii literare).
Concluzii: (se reia teza şi se motivează prin dovezile oferite) Aş viziona filmul cu mult interes, în primul rând datorită relaţiei dintre literatură şi cinematografie, dar şi admiraţiei pe care o am pentru Ion Caramitru.
Răspuns (varianta II - argumentarea contra):
Formularea tezei: Teza este sugerată de cerinţa c, şi anume: Aş dori să vizionez/ nu aş dori să vizionez filmul... .
Dacă trebuie să mă ghidez doar după informaţiile oferite de textul preluat din revista Şapte seri, trebuie să-mi mărturisesc imediat dezinteresul pentru a viziona filmul Dincolo de pod.
Argumentul (argumentele): N-aş dori să vizionez filmul Dincolo de pod,
deoarece subiectul său şi în special anumite detalii menţionate în prezen­tarea filmului nu îmi stârnesc curiozitatea. Şi, nu în ultimul rând, datorit părerii nu foarte bune pe care o am despre filmele care ecranizează cărţi.

Dovezi:
Dincolo de pod este ecranizarea romanului Mara, pe care l-am pregătit pentru examenul de bacalaureat, deci ştiu subiectul filmului foarte bine. Ştiu de asemenea şi nenumărate opinii critice consacrate acestui roman: prezintă lumea ardelenească, relaţiile stabilite în lumea satului, poveste de iubire dintre Persida şi Naţl, puterea unei femei care-şi creşte singur copiii etc. Filmul este destul de vechi, aproape sigur alb-negru, de aceea nu cred că prezintă subiectul recurgând la efecte speciale, care poate mi-ar putea atrage atenţia (argument preluat din text; completat cu apelul la experienţa personală).
Al doilea motiv ar fi că toate ecranizările după romane pe care le-an văzut sunt ori filme cu haiduci, potere, sau dacă ne gândim la francezi cavaleri şi muşchetari, sau filme plictisitoare pentru că pun prea mult accentul pe trăiri psihologice şi drame interioare. Cred că aşa este şi Dincolo de pod, o dramă (argument preluat din text). La vârsta mea şi în ziua de astăzi cred că e mai plăcut să vezi comedii şi filme de acţiune (opinie comună).
Filmele româneşti sunt prea metaforice, prea complicate şi nuanţate Titlul Dincolo de pod aproape sigur că este o metaforă. E o problemă de gust. Nu sunt interesat de filmul Dincolo de pod. Mi-ajunge că am citit romanul (experienţă personală).
Un ultim motiv pentru care nu m-aş duce la film este că nu am mare încredere în revista Şapte seri. Este prea neutră, prea neimplicată, prezintă prea uniform toate filmele, ca să mă poată convinge (experienţă personală).
Concluzii: (se reia teza şi se motivează prin dovezile date) Nu m-aş duce la filmul Dincolo de pod pentru că e vechi, are un subiect pe care-1 cunosc şi nu-i creditez pe cei care fac publicitate acestui film. Insă, dacă n-aş fi citit cartea şi ar fi fost înainte de examenul de bacalaureat, poate lucrurile ar fi stat altfel.

Aplicaţia 2.
Art. 4. - (1) învăţământul are ca finalitate formarea personalităţii umane, prin:
o.) însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, a valorilor culturii naţionale şi universale;
b)    formarea capacităţilor intelectuale, a disponibilităţilor afective şi a abili­tăţilor practice prin asimilarea de cunoştinţe umaniste, ştiinţifice, tehnice şi estetice;
c)     asimilarea tehnicilor de muncă intelectuală, necesare instruirii şi auto­instruirii pe durata întregii vieţi;
d)    educarea în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi al toleranţei, al schimbului liber de opinii;
e)     cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice, a respectului pentru natură şi mediul înconjurător;
f)      dezvoltarea armonioasă a individului, prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului;
g)    profesionalizarea tinerei generaţii pentru desfăşurarea unor activităţi utile, producătoare de bunuri materiale şi spirituale.
{Legea învăţământului)
Cerinţe:
a.  Precizează elementele situaţiei de comunicare din textul dat [emiţător,
receptor, mesaj).
b.  Prezintă caracteristicile stilului funcţional în care este redactat textul
dat.
c.  Exprimă-ţi opinia despre importanţa uneia dintre finalităţile învăţă­mântului, în formarea personalităţii umane.
Răspuns:
Formularea tezei: Teza este sugerată de cerinţa c, spre exemplu: dezvol­tarea armonioasă a individului, prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportului este o finalitate fundamentală/ foarte importantă/ relativ importantă a învăţământului romanesc.
Contextualizarea problemei (încadrarea răspunsului în cerinţă):
Finalitatea fundamentală a învăţământului menţionată de Legea învăţământului pare a fi de factură umanistă; se referă la ,formarea personalităţii umane". Personalitatea umană este formată de şcoală printr-un proces complex care vizează toate elementele enumerate de la a la g.
Teza/ ideea pe care o susţin:
Punctul f. vorbeşte despre „dezvoltarea armonioasă a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportuluf. Cred că în formarea personalităţii dezvoltarea armonioasă, subliniez „armonioasă", trebuie să aibă loc prioritar. Legea dezvoltă ideea prin enumerarea unor discipline practice: prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practi­carea sportului.
Argumentul (argumentele):
„Dezvoltarea armonioasă a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarea sportuluf reprezintă un pas spre integrarea europeană a învăţământului romanesc, care îşi dezvoltă astfel o latura profund umanistă, şi anume dezvoltarea armonioasă a tânărului.
Dovezi:
Românii mai împărtăşesc încă opinia că şcoala reprezintă un loc in care înveţi romană şi matematică, fizică şi, eventual, economie. Aspectele practice sunt aproape integral omise. Parcă în ultima vreme materiile opţionale mai permit abordarea unor aspecte practice. Insă educaţia fizica are în continuare un statut de «cenuşăreasă». Dacă nu facem mate si română în ora de educaţie fizică, facem economie, sau dacă nu, ne jucam în sală. Puţini sunt profesorii care, atenţi la ce se întâmplă în Occident, dau atenţie dezvoltării fizice (exemplu preluat din experienţa persom şi din opinia comună).
Eu cred că personalitatea se poate dezvolta doar prin îmbinar armonioasă a tuturor laturilor ei (intelectuală, spirituală, dar şi fizică). Cat priveşte educaţia fizică şi practicarea sportului, ne putem gândi la deviza anticilor mens sana in corpore sano (exemplu preluat din înţelepciune populară). De asemenea, putem aduce dovezi din domeniul medical, ca susţine că practicarea sportului produce anumite reacţii, efecte în organism care întreţin sau optimizează activitatea intelectuală (de exemplu, oxignarea creierului etc.) (exemplu preluat din studii de specialitate).
In ceea ce priveşte educaţia igienico-sanitară, lucrurile sunt mai nuanţate. Educaţia igienico-sanitară are în vedere în primul rând latura fizică a personalităţii, însă se ştie deja cu certitudine (vezi emisiunile de la canalul Discovery) că psihicul şi intelectul sunt în relaţie cu latura fizică că orice mică disfuncţionalitate a uneia se reflectă în celelalte. Deci, să nu credem că educaţia igienico-sanitară se referă doar la ochi, urechi şi mâii curate, sau la evitarea bolilor cu transmitere sexuală. Ea întreţine de fapt echilibrul organismului şi al persoanei noastre (opinii personale întemeiat pe informaţii mass-media).
Nu în ultimul rând, acest deziderat răspunde unei nevoi a tinerilor care practică diverse forme de întreţinere a corpului (aerobic, fitness, body building etc).
Concluzie:
De aceea, este îndreptăţită menţionarea „dezvoltării armonioase a individului prin educaţie fizică, educaţie igienico-sanitară şi practicarei sportului printre finalităţile învăţământului.

Aplicaţia 3.
La nivel uman nu există Viaţă fără Cuvânt şi Cuvânt fără Viaţă Cuvântul nu e doar semnul unui sens: e viaţa unui adevăr. El dispune de o energie autonomă, activă independent de fiinţa lui filologică, de „semnificaţia” lui. Fără această energie eficace, lirica lumii - spre a lua un singur exemplu - n-ar fi decât un deşert îngheţat, un ţinut al strictei informaţii, al enunţului alb.[..,] Forţa cuvântului e mai largă decât valoarea lui lingvistică: cuvântul nu e doar semnificativ, ci edificator şi fortifiant; el poate comunica incomu-nicabilul, fapt rareori luat în seamă de cercetările curente, dar trăit de scriitorii dintotdeauna şi de pretutindeni.
(Andrei Pleşu, Limba păsărilor)

Cerinţe:
a.     Precizează tema fragmentului citat.
b.     Prezintă două dintre calităţile generale/ particulare ale stilului, existente în fragmentul citat (claritate, proprietate, precizie, cursivitate, eufonie, oralitate, variaţie stilistică).
c.     Exprimă-ţi opinia despre afirmaţia: „cuvântul [...] poate comunica incomu-nicabilul, fapt rareori luat în seamă de cercetările curente, dar trăit de scriitorii dintotdeauna şi de pretutindeni'''.
Răspuns:
Formularea tezei: Teza este sugerată de cerinţă, şi anume: Cuvântul (...) poate comunica incomunicapilul, fapt rareori luat în seamă de cercetările curente, dar trăit de scriitorii dintotdeauna şi de pretutindeni, faţă de care opinia susţinută poate fi pro sau contra.
Argumentul (argumentele):
Andrei Pleşu crede în puterea cuvântului la care nu se raportează prin prisma cercetărilor recente, ci din perspectiva experienţei umane fundamen­tale, şi anume trăirea, viaţa, asociată dintotdeauna cuvântului.
Dovezi:
Afirmaţia lui Pleşu nu poate fi ruptă de context. Ea se referă la puterea cuvântului în esenţă, la nivel uman, dincolo de cercetări (lingvistice, probabil sau de altă natură) recente, dar experimentată de toţi scriitorii. Deci Pleşu îşi situează opinia în domeniul creaţiei, atâta vreme cât vorbeşte de scriitori, şi anume al Creaţiei cu majusculă, pentru că afirmă în deschiderea citatului că la nivel uman nu există Viaţă fără Cuvânt şi Cuvânt fără Viaţă. Prin urmare, situează puterea cuvântului în zona creatorului şi a creaţiei, excluzând-o din cercetări recente, care se ştie deja că acoperă domenii foarte mici, niciodată domeniul integral al umanului (argumente preluate din text, şi din clişee de opinie: „se ştie").
Analiza lexicală a sintagmei comunică incomunicabilul, un oximoron la nivel stilistic sau un paradox la nivel logic, construită pe doi termeni cu acelaşi radical, comunic, însă unul restricţionat negativ; incomunicabilul sugerează că nu la nivel de expresie lingvistică se comunică incomunicabilul, ci aşa cum se menţionează în continuare, la nivel de trăire: fapt [...] trăit de scriitorii dintotdeauna şi de pretutindeni (argument construit pe baza cunoştinţelor de specialitate aplicate pe text).
Nu putem să nu asociem ideea filosofului cu texte fundamentale şi credinţe eterne ale omenirii care vizează puterea cuvântului de a institui realităţi: cuvântul de întemeiere - „Dumnezeu a zis: Să fie lumină!... Si a fost lumină", sau teoriile lui Heidegger sau ale lui Noica, sau exemple cu mult mai aproape de experienţa noastră imediată: puterea cuvântului in descântece. Astfel putem înţelege cuvântul ca „edificator şi fortificator". (recursul la informaţii creditabile: Biblia, numele lui Heidegger şi Noica).
De asemenea, putem aduce în discuţie jurnalele unor scriitori care vorbesc despre puterea pe care o deţine cuvântul; mă gândesc la Proust, Rebreanu, Camil Petrescu sau chiar Nicolae Steinhardt (apelul la nume recunoscute).
Concluzie:
Afirmaţia lui Andrei Pleşu, asociată şi titlului cărţii de unde este extrasă, ne lasă să ne gândim că există dimensiuni fundamentale ale cuvântului, neexplorate, uneori ignorate (cercetările recente), însă nici­odată trecute cu vederea de scriitori. Evident, filosoful se referă la puterea de creaţie a cuvintelor.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]