Autonomii locale si institutii centrale - sinteza

AUTONOMII  LOCALE ŞI INSTITUŢII CENTRALE ÎN SPAŢIUL ROMÂNESC (SEC. IX-XVIII)

  AUTONOMIEILE LOCALE
  Primele formaţiuni prestatale (autonomii locale) din Transilvania sunt voievodatele menţionate de cronicarul Anonymus în Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) pentru sfârşitul secolului al IX-lea şi începutul secolului al X-lea. Acestea au avut următorii conducători:
-Menumorut în Crişana, centrul la Biharea
-Glad în Banat, centrul la Cuvin
-Gelu în Transilvania, centrul la Dăbâca

  Primele formaţiuni prestatale de la sud de Carpaţi sunt menţionate de Diploma cavalerilor ioaniţi din 1247, document emis la curtea regelui maghiar Bela al IV-lea:
-Voievodatul lui Litovoi în nordul Olteniei, pe Valea Jiului
-Voievodatul lui Seneslau în nord–estul Munteniei, pe Valea Argeşului.
-Cnezatele lui Ioan şi Farcaş pe valea Oltului.
-Ţara Severinului în estul Banatului şi vestul Olteniei.
  Documentul evidenţiaza și dezvoltarea economica a spaţiului de la sud de Carpaţi ai cărui locuitori se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor și pescuitul.

DOMNIA
  Instituţia cea mai importantă de conducere era domnia. Urmaşii la tron erau desemnaţi conform principiului electiv-ereditar din cele două familii domnitoare:
-Basarabii în Ţara Românească
-Muşatinii în Moldova
Principalele atribuţii ale domnitorului:
-politice: adopta principalele decizii, hotăra pacea sau războiul
-militare: comandat suprem al armatei (mare voievod)
-judecătoreşti: instanţa supremă de judecată
-financiare: dreptul de a bate monedă şi a stabili impozitele
-religioase: întemeia biserici şi mănăstiri, confirma în funcţie mitropolitul şi episcopii.

BISERICA
  Instituţie condusă de un mitropolit considerat al doilea demnitar în stat. Acesta avea un rol foarte important în ceremonia de încoronare a unui nou domnitor, ungându-l cu mir (ulei sfinţit) şi transmiţându-i astfel harul divin. Mitropolitul participa la Sfatul domnesc şi putea fi locţiitor al domnitorului. Prima mitropolie din Ţara Românească a fost întemeiată de Nicolae Alexandru (sediul la Curtea de Argeş), iar în Moldova de Petru Muşat (sediul la Suceava). Mitropolitul era ales de episcopi şi de marii boieri ai ţării, fiind confirmat în funcţie de domnitor.