Bancile Comerciale

BĂNCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) ŞI ROLUL LOR
ÎN SISTEMUL BANCAR

Apariţia băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerţului cu cetăţile îndepărtate şi acumularea capitalului monetar în special pe această bază , expresie a dezvoltării producţiei manufacturiere şi a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comerţului şi desfăşurând principalele operaţiuni prin intermediul efectelor comerciale , în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale .
În epoca contemporană , locul şi rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relaţia economii investiţii , relaţie hotărâtoare în creşterea economică .
Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluţiei societăţii obţinerea de economii ale agenţilor economici sau persoanelor , reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă şi destinată utilizării viitoare . În cadrul aceloraşi concepte , investiţiile reprezentând achiziţia de instalaţii şi echipament , structuri , maşini şi inventar , destinate dezvoltării producţiei , reprezintă o altă realitate a economiei şi expansiunii ei ce afectează pe agenţii economici .
Agenţii economici îşi găsesc resursele necesare realizării investiţiilor pe două căi : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin bănci , în procesul de reciclare şi valorificare a capitalurilor monetare în economie .
În acest fel se crează condiţiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odată cu evoluţia istorică , vehiculate de o largă reţea de intermediari care au fost exclusiv , la început , şi preponderent apoi , în structura sistemului bancar în formare , băncile comerciale sau de depozit .
Creaţia monetară , ca factor specific al funţionalităţii băncilor , a stat la rândul său la baza definirii locului şi rolului băncilor în economie .
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principală este posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor înseşi , care sporesc masa mijloacelor de plată , volumul circulaţiei monetare .
Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este transformarea activelor monetare în monedă .
Forma principală a creaţiei monetare este emisiunea de bancnote . La început aceastã funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca ulterior să fie una specifică băncii de emisiune .
Totuşi , băncile comerciale tipice îşi aduc aportul lor la creaţia monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligaţii) fără putere liberatorie în instrumente de plată . Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei unei monede adiţionale specifice , moneda scripturală .
Un timp , în Anglia , Franţa , SUA şi alte ţări , o mare parte a băncilor de depozit efectuau şi operaţiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea condiţiilor de Încălcare a normelor de emisiune şi încărcarea canalelor circulaţiei cu bancnote emise cu sau fără justificare economică . La momentul reglementării acestei chestiuni , în 1913 , în SUA , numărul băncilor împuternicite să emită bancnote depăşea 7500 .
Aşa încât , la momente istorice diferite şi în funcţie de condiţiile proprii , toate ţările dezvoltate au fost nevoite să delimiteze foarte clar funcţiile băncii de emisiune , acestea concentrându-se de regulă la o singură bancă , banca centrală . În SUA , spre exemplu , deşi există 12 bănci federale de emisiune , acestea acţionează ca un tot unitar sub egida unei autorităţi monetare unice .
O altă tendinţă care s-a manifestat în sânul băncilor o întreagă epocă, este specializarea băncilor , care deşi în descreştere , nu încetează să caracterizeze lumea băncilor . Separarea şi independenţa băncilor specializate este în momentul delimitării sferei de competenţă şi de activitate a băncilor de depozit .
Un moment important în evoluţia băncilor l-a reprezentat criza economică din anii 1929 – 1933 , care s-a manifestat în toate ţările dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare în SUA prin crahul bancar de proporţii (36 % din bănci fiind declarate în stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severă în regimul băncilor , care sã acţioneze în direcţia protejării deponenţilor . În mod necesar , statutul băncii de depozit a trebuit să fie bine conturat , impunându-se un regim limitativ de control asupra instituţiilor de credit ce primesc depuneri şi asupra modului de folosire a acestor resurse în procesul creditării .
În acest cadru s-a delimitat , mai exact , accepţiunea de bancă de depozit , spre deosebire de celelalte bănci .
S-a ajuns astfel la o delimitare clară în bănci de depozit şi bănci specializate , generalizată în toate structurile naţionale ale sistemelor bancare în ciuda diferenţelor de la ţară la ţară , diferenţe care sunt rezultatul fie al evoluţiilor anterioare , fie al elementelor tradiţionale ce se perpetuează , fie al suflului înnoirilor la care sunt supuse .
O caracteristică a băncilor comerciale sau de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate tipurile de operaţiuni bancare . Activitatea lor este diversă şi se poate modifica liber în funcţie de cerinţe , posibilităţi şi propria orientare .
Totuşi , operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici .
Ele sunt organizate ca societăţi comerciale şi urmăresc obţinerea de profit .

Băncile specializate include o sferă largă de instituţii de credit , cu o gamă largă de diferenţieri şi implicit cu statute diferite de la ţară la ţară. Băncile specializate efectuează , în ansamblul lor , totalitatea operaţiunilor bancare . Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitări privind funcţionalitatea lor , fie că îşi asumă în exclusivitate anumite operaţiuni . Limitările se referă la raza de implantare (teritoriale sau de ramură) sau de statulul lor social particular (acţionând ca bănci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari în SUA

Tipul principalilor intermediari	Active (mld dolari) sfârşitul anului
	1970	1980	1990
Instituţii (bănci) de depozit
Bănci comerciale	517	1357	3356
Asociaţii de economii şi împrumut	171	614	1098
Bănci mutuale de economii	79	170	264
Uniuni de credit	18	67	215
Instituţii de economii
Companii de asigurări de viaţă	201	464	1409
Companii de asigurare de bunuri	50	174	528
Fonduri de pensii (private)	112	470	1169
Fonduri de pensii (de stat)	60	198	806
Intermediari de plasament
Companii financiare	64	202	574
Fonduri comune de creanţe	47	62	609
Fonduri comune de creanţe (pe piaţa monetară)	-	76	499

Sursa : F. Mishkin : The Economics of Money , Banking and Financial
Markets
Harper Collinns - 1992

 

 

Sistemul bancar în Franţa
(structură şi dimensiuni 1989)

	Număr de bănci	Număr de ghişee	Depozite %	Creanţe %
I. Bănci - Naţionale (Nationale de Paris, Credit Lyonnaris , Societe Generale)	404	10.143	41	35
II. Bănci cooperative - de credit agricol mutual , populare mutual , cooperative etc. - case de economii şi prevedere	421	15.500	29	24
III. Societăţi financiare afiliate la casele naţionale de credit sau organisme profesionale de comun leasing , mobiliar , echipament etc.	1062	-	1,7	13,1
IV. Instituţii financiare specializate (de dezvoltare , regională , pentru micile intreprinderi , funciar , de locuinţe , de cooperare etc.	32	-	0,8	13,6
V. Casele de titluri sau băncile de afaceri	144	-	-	-
TOTAL	2063	-	100	100

Sursa : XXX L’organisation de systeme bancaire francais , Problemes economique , nr. 2206/1991

 

Sistemul bancar în ţările dezvoltate
Structură şi implementare (1989)

 

1. Structuri şi ponderi (determinate în total active) %

Tabel 2.3.

Ţara	Bănci comer-ciale	Alte restituiri de depozit	Instituţii de speciali-tate	Societăţi finan-ciare	Societăţi de asigu-rare	Fonduri de pensii	Fonduri de plasa-ment
SUA	33	21	5	4	15	16	6
Japonia	37	22	25	-	7	-	9
Germania	25	47	7	-	16	2	3
Olanda	38	20	8	-	8	24	2
Canada	44	19	9	2	10	15	-
Suedia	34	11	23	4	12	14	1
Australia	31	28	1	11	17	11	1
Italia	64	20	16	-	-	-	-
Spania	61	28	9	-	2	-	-
Belgia	64	7	21	-	7	-	1
Austria	74	21	-	-	4	-	1

 

 

 

 

1. Oficii bancare ; număr şi destinaţie

Tabel 2.4.

Ţara	Numărul oficiilor bancare		Densitate : unităţi la 100.000 loc
	Propriu zise	incluzând oficiile poştale	Propriu zise	Se adaugă poştale
SUA	56.866	-	24	-
Japonia	44.078	67.050	37	56
Germania	44.698	62.625	73	102
Franţa	23.385	42.573	46	77
Anglia	20.541	42.204	37	75
Olanda	6.529	9.220	45	64
Canada	7.331	-	29	-
Suedia	3.557	-	43	-
Australia	10.538	-	68	-
Italia	12.965	-	23	-
Spania	31.117	-	81	-
Belgia	3.741	-	38	-
Austria	5.331	-	71	-

Sursa : G. Broker : Competition on Banking , OELD Paris 1989

 

 

În acelaşi sens unele îşi afirmă caracterul nelucrativ (unele case de economii şi prevederi) sau caracterul public.
Între băncile specializate un loc deosebit îl ocupă instituţiile de credit specializate cărora le-a fost evidenţiată o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu şi lung a unor ramuri (frecvent agricultura) , sprijinirea acţiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivităţilor locale , etc.
Societăţile financiare , în fapt societăţi de credit , sunt prezenţe importante în activitatea economică în toate ţările dezvoltate : sunt instituţii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate să primească depozite , iar pe de altă parte nu pot efectua decât operaţiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau convenţia .
Principalele lor orientări sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea şi garantarea de credite pe termen mijlociu şi lung pentru intreprinderi , creditarea mărfurilor cu plata în rate , creditarea locuinţelor cu garanţii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plată , în special prin cărţi de credit .
În considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut în vedere că în componentele naţionale se afirmă şi trăsături generale , dar şi particularităţi ale alcătuirii verigilor componente .
Astfel SUA (tabelul 2.1.) , în mod firesc se consideră în componenţa sistemului de instituţii aflate în postura de furnizori importanţi de resurse , cum ar fi companiile de asigurări , instituţiile ce constituie şi administrează fondurile de pensii , fondurile comune de creanţe etc.
Dimpotrivă , în alte ţări , Franţa , de exemplu (tabel 2.2.) , instituţii de credit importante : Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni , Poşta , deţinătoare a conturilor de depuneri poştale , sunt ataşate Tezaurului şi nu sunt cuprinse în sistemul bancar . Cum însă Tezaurul este el însuşi considerat partener în sistemul de credit al economiei , putem aprecia că nu este de fapt decât o interpretare formală ce ţine de subordonarea ierarhică a participanţilor .
Unele din băncile specializate acţionează ca intermediari în anumite ramuri sau domenii de activitate desfăşurând activităţi de mobilizare a resuselor , cât şi de distribuire a creditelor în sfera lor specifică , în cadrul unui echilibru relativ între operaţiunile pasive şi active proprii .
O mare parte din băncile specializate sunt însă unităţi profilate unilateral , fie primordial pentru mobilizarea de resurse , fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispoziţie .
În acest cadru , alte instituţii , de regulă băncile comerciale în special , joacă rolul de intermediar . Astfel băncile comerciale îţi exercită rolul lor de intermediar nu numai între agenţii din afara sistemului bancar , ci au un rol major în reciclarea şi valorificarea capitalului , în mobilizarea de resurse şi distribuirea de credite în însuşi sistemul bancar , deci intermediază între verigile sistemului bancar .
În acest proces se afirmă şi se detaşează ca principale funcţii ale băncilor comerciale cele două laturi ale intermedierii :

1. mobilizarea resurselor ;
2. distribuirea creditelor .

Legătura directă cu mii şi milioane de agenţi economici , titulari de cont , în legătură cu constituirea şi utilizarea depozitelor , conferă băncilor , în general , băncilor comerciale în special , o altă principală funcţie în economia modernă , aceea de centru de efectuare a plăţilor între titularii de cont şi prin aceasta băncile determină şi cadrează fluxurile circulaţiei monetare scripturale.
În îndeplinirea funcţiilor lor băncile comerciale îndeplinesc anumite operaţiuni specifice considerate şi reunite , după sensul lor în active şi pasive .

 

Bilanţul tuturor băncilor comerciale SUA
la sfârşitul anului 1990
(expresii procentuale)

Tabel 2.5.

ACTIVE		PASIVE
Rezerve	2	Depozite la vedere	18
Numerar	3	Depozite stabile
Disponibilităţi la bănci	2	Depozite din economii	17
Titluri de stat şi ale agenţilor guvernamentali	13	Depozite mici (sub 100.000) la termen	19
Titluri administraţie locală şi alte titluri	6	Depozite mari (peste 100.000) la termen	15
Credite - pentru comerţ şi industrie - ipotecă - de consum - interbancare - alte credite	19 24 11 6 7	Împrumuturi	24
Alte active	7	Capital	7
Total	100