Campia Romana

Câmpia Română ocupă jumătatea sudică a ţării, fiind cea mai întinsă unitate de relief a României.

Limite
Câmpia Română are o evoluţie legată de Dunăre, care o limitează în vest, sud şi est. Limitorii nordici sunt: Piemontul Getic, Subcarpaţii Curburii şi Podişul Moldovei.

Geneza
Câmpia Română s-a format la sfârşitul neozoicului – cuaternar, prin sedimentarea intensă a Mării Sarmatice şi retragerea acesteia treptat dinspre nord spre sud şi dinspre vest spre est. Acest lucru este dovedit de înclinare şi aspectul scurgerii râurilor ce o traversează.

Caracteristici specifice
Formarea a impus înclinarea uşoară a câmpiei dinspre nord spre sud (mai ales în jumătatea vestică) şi dinspre vest spre est, către punctul de confluenţă cu Dunărea a Siretului şi a Prutului. De altfel, dispunerea râurilor dovedesc retragerea mării: au formă de evantai (spre colectorul principal al României).
Sedimentarea s-a făcut cu materiale fine: pietrişuri, nisipuri şi mâluri. În era glaciar-cuaternar s-au depus straturi groase de loess (rocă prăfoasă, gălbuie şi cu porozitate mare) ce ating 40 m în partea estică şi 10 m în partea vestică. Pe acestea s-au putut dezvolta soluri foarte fertile.
Altitudinea maximă este peste 300 m în Câmpia Piteştilor, cea medie de 70 m, iar cea minimă de 6 m în Câmpia Siretului Inferior.
După modul de formare câmpiile sunt: piemontane, formate în proximitatea zonelor deluroase, tabulare, cu dispunere orizontală a stratelor şi de subsidenţă, formate prin lăsarea unor segmente de câmpie.
Tipul de relief fluvial este bine evidenţiat în cazul Luncii Dunării; lunca are lăţimi ce cresc treptat, atingând în zona de dublă bifurcare a Dunării, 25-30 km. Prima bifurcare cuprinde între braţele Borcea (vestic) şi Dunărea, Balta Ialomiţei, iar a doua bifurcare cuprinde între Dunăre (vestică) şi Braţul Măcin, Insula Mare a Brăilei.
Tipul de relief al dunelor de nisip apare bine conturat în Câmpia Olteniei şi în partea sudică a râurilor Ialomiţa şi Călmăţui.
Loess-ul are tendinţe de lăsare (datorită spălării acestuia de apele de infiltraţie) creând microdepresiuni numite crovuri sau depresiuni numite găvane. Acesta este tipul de relief de tasare în loess.
Câmpia Română poate fi împărţită în trei secţiuni longitudinale: sectorul vestic sau Câmpia Olteniei, sectorul central sau Câmpia Munteniei şi sectorul estic sau Bărăganul.
Câmpia Olteniei este alcătuită din câmpii tabulare, cu numeroase dune de nisip fixate prin culturi de viţă-de-vie sau salcâm: Câmpia Blahniţei, Câmpia Băileştilor şi Câmpia Romanaţilor.
Câmpia Munteniei cuprinde toate tipurile de câmpii: câmpii piemontane, în nord: Câmpia Piteştilor, Câmpia Târgoviştei şi Câmpia Ploieştilor; câmpii de subsidenţă, situate în locul de confluenţă a unor râuri coborâte din zona deluroasă: Câmpia Titu, Câmpia Gherghiţei şi Câmpia Buzăului. Câmpiile tabulare sunt situate sudic: Câmpia Boianului, Câmpia Găvanu – Burdea, Câmpia Burnasului (cu margine abruptă spre Dunăre) şi Câmpia Vlăsiei (unde se află situată capitala ţării).
Sectorul estic sau Bărăganul se compune din întinsa Câmpia a Bărăganului, de natură tabulară şi cu următoarele secţiuni: Bărăganul Ialomiţei, Bărăganul Călmăţuiului şi Câmpia Brăilei.
Spre nord sectorul estic mai cuprinde câmpia piemontană Râmnicului, câmpia de subsidenţă a Siretului Inferior şi câmpiile tabulare Tecuci şi Covurlui.

Clima
Clima acestei unităţi este temperat-continentală de tranziţie. Etajul climatic predominant este cel de câmpie cu valori de temperatură cuprinse între 10 şi 11 °C şi valori de precipitaţii între 400 (în est) şi 600 mm/an. În Lunca Dunării temperaturile depăşesc 11 °C, fiind caracteristice etajului de luncă.
Sectoarele de influenţă diferă pe secţiunile Câmpie Romăne: Câmpia Olteniei cu sector submediteranean, Câmpia Munteniei cu sector de tranziţie şi Bărăganul cu sector de ariditate (sau continental). Frecvent, iarna bate crivăţul (sau vântul de nord-est), geros, viscolind zăpada şi, vara, austrul, ce ridică mult temperaturile.

Hidrografia
Cu direcţie de scurgere nord-sud debuşează în Dunăre râurile: Jiu, Olt, Vedea (cu afluentul Teleorman) şi Argeş (cu afluentul Dâmboviţa). Direcţie de scurgere vest-est o au râurile afluente ale Dunării: Ialomiţa (cu afluentul Prahova) şi Călmăţui. În Siret se scurg Buzău şi Bârlad.
Lacuri între dunele de nisip regăsim în Câmpia Olteniei şi Bărăgan. Limanurile fluviatile sunt L. Snagov, L. Căldăruşani, L. Balta Albă. Lacurile în crovuri sunt sărate precum L. Amara, L. Plopu, L. Sărat. Lacurile de luncă sunt situate de-a lungul Dunării: L. Bistreţ, L. Mostiştea şi L. Brateş. Lacurile amenajate de om sunt: L. Ostrovu Mare pe Dunăre, de baraj antropic, L. Herăstrău, L. Tei, L. Băneasa, L. Floreasca pe Colentina, fiind lacuri de agrement în Bucureşti.

Vegetatia
Zona de vegetaţie specifică Câmpiei Române este cea a stepei, compusă din ierburi xerofile şi puţin înalte. Spre nord apare etajul silvostepei cu specii ale stejarului: cer, gorun, gârniţă.

Fauna
Stepa cuprinde numeroase rozătoare precum iepurele, hârciogul, popândăul, şoarecele de câmp, numeroase păsări precum dropia, ciocârlia, potârnichea, vrabia, mierla, numeroase insecte şi reptile.

Solurile
Partea superficială terestră se compune din clasa molisolurilor, extrem de fertile, cu tipurile cernoziom şi cernoziom levigat.

Resurse naturale
Această întinsă unitate de relief deţine soluri foarte fertile de tipul cernoziomuri şi cernoziomuri levigate. Pe baza acestora s-a practicat agricultura cultivându-se cereale (cea mai importantă regiune cerealieră a României este Câmpia Română), in, cânepă, legume, floarea-soarelui etc. În subsolul Câmpiei Române sunt rezerve de hidrocarburi exploatate la nord de Bucureşti şi în sectorul estic al Câmpiei Brăila. Nisipurile şi argilele sunt utilizate în industria materialelor de construcţii.

© prof. Gabriel Bortoş

Vezi Harta: Câmpia Română

Alte Lectii din geografie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]