Categorii de prestatari turistici

Principalii prestatari din industria turistica sunt cei care ofera turistilor cazarea, alimentatia, transportul si agrementul. In acest subcapitol vor fi prezentate cateva particularitati ale fiecarei categorii, interesante din punctul de vedere al marketingului. Facilitatile de cazare Sunt foarte multe categorii de prestatari care ofera servicii de cazare: hoteluri, moteluri, pensiuni, hanuri, ferme, sate de vacanta, cabane si refugii montane, case de vacanta, campinguri, bungalow-uri si altele. Acestea pot fi localizate in centre urbane sau rurale, in statiuni, pe caile de comunicatie (sosele, autostrazi), in zona montana sau de litoral. Cele mai multe dintre facilitati se afla in proprietate privata. Competitia dintre unitatile de cazare este foarte puternica. Unele dintre aceste unitati ofera o gama de servicii foarte diversificata, avand si tarife pe masura, iar la altele nivelul serviciilor este redus la minim, iar preturile reflecta acest lucru (un exemplu ar fi hotelurile Formule 1 din Franta). Unitatile de cazare au la indemana mai multe posibilitati de a-si promova si comercializa serviciile. Unele dintre ele colaboreaza cu turoperatori si agentii de turism care se insarcineaza sa vanda “en gros” spatiile de cazare. O alta posibilitate este apelarea la serviciile oficiilor de turism sau dispeceratelor de cazare din localitatea sau statiunea unde se afla unitatea. Nu in ultimul rand, multi prestatari mici se bazeaza aproape in exclusivitate pe turistii care trec pe langa hotel si iau in mod spontan decizia de a se caza acolo. Facilitatile de alimentatie Unitatile care asigura alimentatia pot fi impartite in cateva categorii: - unitati independente. Aici sunt incluse restaurantele de toate categoriile, unitatile “fast food”, pizzeriile, cafenelele, barurile, firmele de catering etc.; - unitati de alimentatie aflate in proprietatea hotelurilor, motelurilor si a altor stabilimente de cazare (restaurante, baruri, braserii); - unitatile de alimentatie ale atractiilor turistice. De exemplu, la un muzeu sau la un teatru se pot gasi o cafenea sau un snack-bar destinate vizitatorilor; - servicii de alimentatie asigurate de transportatori (in tren, in avion sau pe vapor). Alimentatia este o componenta de importanta majora a serviciului turistic. Nu de putine ori, turistii merg la o anumita destinatie atrasi, printre altele, de reputatia restaurantelor de la destinatia respectiva. Unele produse turistice tematice au o componenta gastronomica foarte importanta, fiind axate pe descoperirea specialitatilor culinare ale locurilor vizitate sau pe degustarea de vinuri. De asemenea, pentru multe atractii turistice – parcurile de distractie, de exemplu – serviciile de alimentatie reprezinta o componenta indispensabila (chiar daca secundara). Oferta unei unitati de cazare nu se rezuma la o masa; ea este in realitate un mix care cuprinde mancarea, servirea, ambianta, muzica, decorul, locatia etc. Preturile incasate de un restaurant depind in mod direct de nivelul calitativ al tuturor acestor elemente. Pentru promovare, unitatile de cazare pot recurge la mijloace precum materiale tiparite (pliante), reclama in presa locala, afisaj, sau pot apela si ele la serviciile operatorilor si oficiilor de turism. Transportatorii Clasificarea mijloacelor de transport folosite in industria turistica este binecunoscuta: mijloace de transport aerian (curse de avion regulate si charter), mijloace de transport feroviar (atat trenuri moderne cat si trenuri vechi, trase de locomotive cu aburi), mijloace de transport naval (vapoare, barci, yahturi, ferry-boat etc.), mijloace de transport terestru (bicicleta, automobil propriu, taxi, motocicleta, autocar etc.) si alte mijloace care nu intra in categoriile anterioare (de exemplu, teleferic, telescaun, funicular si altele). Desigur, nu putem uita mersul pe jos (plimbarea), desi el ar trebui inclus mai degraba printre mijloacele de relaxare si divertisment. In sectorul de transport intalnim in egala masura operatori privati si operatori publici (companiile feroviare si aeriene). Serviciile oferite de un transportator modern sunt departe de a se limita la o simpla deplasare dintr-un punct in altul; ele includ si masa, divertisment (de exemplu, pasagerii dintr-un avion sau autocar pot asculta muzica sau viziona un film in timpul calatoriei), servicii de rezervare, transfer de la un mijloc de transport la altul (transbordare), facilitati de plata s.a.m.d. In ceea ce priveste promovarea, marile companii aeriene si feroviare dispun adesea de retele proprii de agentii pentru vanzarea biletelor, in timp ce operatorii mai mici folosesc serviciile organizatorilor de voiaje. In acest sector, reducerile de pret sub diferite forme (discount-urile) reprezinta o modalitate foarte des utilizata pentru a atrage clienti. Atractiile turistice Aceste atractii, fie ele naturale (parcuri, paduri, peisaje, plaja, flora, fauna etc.), fie antropice (situri arheologice, muzee, case memoriale, castele, biserici si manastiri, cetati medievale, teatre, baze sportive etc.), sunt si vor fi intotdeauna motivul central pentru care turistii viziteaza o destinatie. Lipsa completa a atractiilor ii va tine departe pe potentialii vizitatori, indiferent cat de bine ar fi puse la punct infrastructura si toate celelalte facilitati. In multe cazuri, mana omului a creat atractii turistice in zone cu o natura deloc seducatoare (de exemplu, statiunea Las Vegas din Nevada a fost construita in plin desert). Tot in randul atractiilor turistice intra si o serie de evenimente precum expozitii temporare, festivaluri, serbari populare, competitii sportive etc. In ceea ce priveste atractiile turistice, este necesar sa facem o deosebire importanta. Unele dintre acestea nu au fost create cu scopul principal de a atrage turisti; aici intra muzeele, casele memoriale, castelele, gradinile botanice, rezervatiile naturale si altele. Pentru aceste atractii nu se pune problema maximizarii numarului de vizitatori, ci a mentinerii acestui numar intr-o limita rezonabila, deoarece un flux prea mare de vizitatori poate avea efecte negative. Atractiile din aceasta categorie sunt de regula organizatii non-profit, aflate in proprietate publica. Intr-o alta categorie se inscriu obiectivele care au fost create special pentru a atrage turisti si vizitatori; ele sunt cel mai adesea organizatii cu scop lucrativ in proprietate privata. Ne putem gandi aici la parcurile de distractie sau la facilitatile sportive. Unele dintre acestea, ca de exemplu parcul Eurodisney, au devenit adevarate destinatii turistice de sine statatoare, avand gara proprie, hoteluri si restaurante, parcari, sucursale bancare si alte facilitati de acest gen. Politicile de pret si de promovare difera de la o categorie la alta de obiective turistice. Atractiile non-profit au de regula tarife de vizitare mai reduse (unele din ele nu percep nici un fel de tarife), in vreme ce atractiile orientate spre profit au preturi mai ridicate. Un bilet la Luvru costa intre 6 si 13 euro, in functie de colectiile care se doresc a fi vizitate, in timp ce un bilet la Eurodisney Paris costa 40 de euro pentru o zi de vizitare, 89 de euro pentru doua zile si 109 euro pentru trei zile (tarifele pentru copii sunt mai reduse). De asemenea, atractiile din categoria non-profit au cel mai adesea bugete de promovare modeste, iar atractiile orientate spre profit dispun de bugete uriase, ducand campanii promotionale agresive pe toate canalele media. Cooperarea dintre prestatarii locali pentru integrarea unor produse turistice nu este exclusa. Un hotel poate incheia un acord cu un parc de distractii din vecinatate pentru a caza grupurile de vizitatori ai parcului (eventual la tarife reduse). O firma de transport auto poate incheia un acord asemanator cu un hotel. Desi deloc neglijabile, asemenea initiative nu sunt suficiente pentru a putea vorbi de o politica comerciala coerenta. Din asemenea actiuni lipseste in majoritatea cazurilor ceea ce s-ar putea numi o logica de produs, care se poate exprima cel mai bine astfel: pretul total al prestatiilor este mai mic decat suma tarifelor prestatiilor individuale. Individualismul profesional si lipsa de experienta a operatorilor implicati, interesele lor adesea divergente, lipsa unui intermediar care sa faciliteze negocierile si sa explice partilor uzantele profesionale sunt alte cauze care traseaza limitele modelului prestatar-producator si justifica interventia operatorilor profesionisti, specializati in crearea produselor turistice.