Clasicismul. Romantismul





Clasicismul (fr. classicisme din lat. classices)
Termenul desemneaza un curent literar-artistic, care a aparut in Franta si ale carui principii au orientat creatia literar-artistica europeana intre secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii, arhitecturii si literaturii Greciei antice, considerate ca intruchipari perfecte ale idealului de frumusete armonioasa, echilibrata, clasicismul aspira sa reflecte realitatea in opere de arta desavarsite ca realizare artistica, opere care sa-l ajute pe om sa atinga idealul frumusetii morale. Reluand subiectele si formele artei antice, scriitorii clasicisti le-au folosit pentru a exprima idealurile morale si sociale ale epocii lor. Clasicismul pune la baza creatiei artistice suprematia ratiunii asupra fanteziei si a pasiunilor, face ca interesele generale in literatura primeze asupra celor individuale si pune mai presus datoria cetateneasca fata de sentimente personale.
Urmarind crearea unor opere ale caror personaje sa fie animate de inalte idealuri eroice si de principii morale ferme, scriitorii clasicisti s-au preocupat in mod deosebit de crearea unor eroi ideali, legati de sorta statului, inzestrati cu cele mai inalte virtuti cetatenesti si capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regul aregi sau reprezentanti ai aristocratiei, erau prezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie – socotite specii superioare ale literaturii. Reflectarea vietii sociale in adevaratele ei conflicte, prin tipuri de oameni reprezentativi, era reprezentata in comedie, fabula, satira – socotite specii inferioare ale literaturii. Conceptia care dusese la aceasta ierarhizare a diverselor specii ale genurilor literare in creatia clasica a determinat si formularea unui sistem de norme, cum ar fi, spre exemplu, respectarea in drama a celor trei unitati: de timp, de loc si de actiune.
Ultima perioda a clasicismului, sub influenta ideilor revolutiei burgheze, aduce si in creatia literara lupta impotriva despotismului, dragostea de libertate.

In aceasta perioada se deschide drumul afirmarii, in arta, a pasiunilor puternice, iar simplitatea si veridicitatea sunt ridicate la rang de principii ale creatiei artistice.
Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala sunt P. Corneille, J. Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, iar in literatura romana, in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, mai ales, se remarca Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creanga si Ioan Slavici.

Romantismul (fr. romantisme)
Este un important curent artistic si literar, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima jumatate a secolului al XIX-lea, ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si chiar din legendele si miturile unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces, in paginile romanelor ori ale pieselor de teatru, unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie Franceza din 1789.
Romantismul romanesc are cateva trasaturi specifice: currentul apare la noi cu o intarziere de un deceniu fata de Franta; prima generatie romantica (Ion Heliade Radulescu, Vasile Carlova, Grigore Alecsandrescu) se afirma spre sfarsitul deceniului al treilea si inceputul celui de-al patrulea al secolului al XIX-lea; romantismul se prelungeste la noi, prin scriitorii pasoptisti (Vasile Alecsandri, Nicolae Balcesu, Alecu Russo) pana la Eminescu, socotit ultimul mare poet romantic european. In al doilea rand, epoca romantica se afla, la noi, alaturi de numeroase influente clasice. Niciodata estetica noua, a romantismului, nu a fost in in tregime degrevata de elemente ale esteticii clasice. Specii literare clasice (precum fabula) coexista cu specii romantice (precum meditatia, rondelul) la Alexandrescu sau Heliade. In al treilea rand, la noi, ca si in Italia, romantismul dezvoltandu-se in plina epoca a luptelor pentru eliberare sociala si nationala, a adoptat numeroase elemente patriotice si a avut un caracter militant mai pronuntat decat in tari precum Germania si Franta.
Caracteristicile cel mai des intalnite ale romantismului literar sunt: afirmarea individualitatii, a originalitatii si a spontaneitatii, recursul la imaginatie ca principiu fundamental al creatiei, respingerea regulilor impuse de clasicism pentru o serie de genuri literare, interesul pentru mituri, legende, basme si pentru simboluri, atractia fata de natura, fata de trecutul istoric si fata de spatiul exotic, dezvoltarea emotiei si a sentimentului, intensitatea trairilor, preferinta pentru situatii si personaje exceptionale, fascinatia misterului etc. Dintre temele predilecte ale poetilor romantici fac parte: geniul, singuratatea, meditatia nocturna, visul si reveria, pasiunile, rostul poetului si al poeziei intr-o lume meschina, melancolia, farmecul naturii, boala, trecutul (ruinele), viata ca vis etc.
Reprezentantii romantismului in literatura universala sunt: Victor Hugo, Lamartine, Vigny, Musset (in literatura franceza), Schiller, Heine (in literatura germana), Byron, Shelley, Keats, Scott (in literatura engleza), Manzoni, Leopardi (in literatura italiana), Puschin, Lermontov (in literatura rusa). In literatura romana, reprezentantii se impart in trei categorii, corespunzatoare celor trei etape de dezvoltare ale romantismului. Astfel, preromantismului ii corespund scriitorii pasoptisti (I. H. Radulescu, V. Carlova, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu etc.), romantismul propriu-zis este asociat lui Eminescu, iar postromantismul (numit si posteminescianism) este identificabil in curente precum simbolismul (Alexandru Macedoschi) si samanatorismul (O. Goga, St. O. Iosif, B. Stefanescu Delavrancea).

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]