COMEDIA O SCRISOARE PIERDUTĂ de Ion Luca Caragiale
(Comedie; text dramatic; operă dramatică)
1.Definiția comediei și particularitățile genului dramatic.
2.Tema și viziunea despre lume.
3.Construcția subiectului; structura compozițională.
4.Tipuri de comic (sursele comicului):
a) contrastul dintre aparență și esență;
b) comicul de situație;
c) comicul de limbaj;
d) comicul de nume;
e) comicul de moravuri;
f) comicul de caracter.
5.Particularități de construcție a personajului.
6.Relațiile dintre două personaje.
1.Definiția comediei și particularitățile genului dramatic.
Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri, care prezintă personaje, situații, moravuri ce stârnesc râsul. Conflictul este derizoriu, întrucât personajele nu se implică în mod autentic în apărarea valorilor pe care pretind că le susțin. Finalul este fericit.
Comedia reprezintă ilustrarea în genul dramatic a categoriei estetice a comicului, care se poate manifesta și în alte specii literare și, de asemenea, în alte arte.
Comicul se bazează totdeauna pe un contrast: între aparență și esență, între urât și frumos, între viu și mecanic, între așteptare și rezultat, între scop și mijloace.
Comedia reflectă caracteristicile genului dramatic: ea este o operă scrisă pentru a fi reprezentată pe scenă. Prezența autorului este predominant indirectă, prin intermediul personajelor prezentate în acțiune. Intervenția directă a autorului se realizează doar prin lista de personaje de la începutul piesei și prin indicațiile scenice sau didascalii. Acestea sunt scrise în paranteze și au rolul de a fixa coordonatele spațio-temporale (locul și timpul acțiunii), de a descrie decorul, de a indica personajele care se află în scenă, acțiunile, gesturile, mimica și tonul vocii lor.
În textele dramatice, dialogul este principalul mod de expunere. El constă într-un schimb de replici, în care emițătorul și receptorul își schimbă alternativ rolurile. Fiecare replică este precedată de numele personajului care o rostește.
Opera dramatică este divizată în acte, iar acestea, în scene. Un act este delimitat de o ridicare și o lăsare de cortină. O scenă este delimitată de intrarea sau ieșirea unuia sau a mai multor personaje.
2.Tema și viziunea asupra lumii.
Tema comediei „O scrisoare pierdută” o constituie satirizarea politicianismului.
Viziunea este foarte apropiată de „teoria formelor fără fond” enunțată de titu Maiorescu. Criticul susținea că modernizarea României s-a produs, în secolul al XIX-lea, prin împrumutul unor forme, al unor instituții din Europa occidentală, fără ca în societatea românească să existe fondul necesar lor. În comedia lui I.L.Caragiale, regimul constituțional apare ca o formă fără fond. Acest aspect iese în evidență prin replicile din final ale lui Cațavencu („Iată binefacerile unui sistem constituțional.”) și ale lui Pristanda („Curat constituțional ! Muzica !”)
Întreaga desfășurare a acțiunii demonstrează că sistemul constituțional este o formă fără fond, pentru că personajele nu respectă spiritul Constituției: prefectul ordonă arestări ilegale, candidaturile în alegeri se obțin prin șantaj, partidul de guvernământ câștigă alegerile aproape cu unanimitate de voturi.
În ceea ce privește viziunea asupra universului comic creat de I.L.Caragiale, opiniile criticilor diferă fundamental. Astfel unii (de exemplu, Mircea Iorgulescu) îl percep ca o lume monstruoasă prin grotesc, prin arbitrar și inautenticitate, cu personaje care „trăncănesc” fără încetare, dar nu reușesc să comunice.
Alți critici (de exemplu, Mihai Ralea) văd, în opera comică a lui Caragiale, o lume inofensivă, în care cel mai grav lucru este de a nu putea merge la cafenea (ca în schița „Telegrame”). N.Steinhardt afirmă că Zoe Trahanache întruchipează una dintre cele mai înalte virtuți creștine, iertarea; ea îl iartă pe Cațavencu, deși s-ar fi putut răzbuna pe el pentru răul pe care i-l făcuse.
3.Construcția subiectului; structura compozițională.
Subiectul comediei este structurat în patru acte. Acțiunea este situată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică în 1883.
Actul I se petrece în casa prefectului Ștefan Tipătescu. Acestuia, polițaiul Pristanda îi povestește că a spionat casa rivalului politic, Nae Cațavencu, și a aflat de o scrisoare pe care acesta intenționează s-o folosească drept armă în campania electorală. Precizări despre această scrisoare aduce Trahanache, prietenul mai vârstnic ala lui tipătescu și om politic influent în județ. Cațavencu i-a arătat scrisoarea de amor trimisă de Tipătescu lui Zoe, soția lui Trahanache. Cațavencu amenință cu publicarea scrisorii dacă nu va fi susținut să devină candidat în alegerile pentru Camera Deputaților, calitate pentru care Trahanache și Tipătescu îl susțineau până atunci pe Farfuridi. Apare un cetățean turmentat care povestește că a găsit scrisoarea lui Tipătescu, dar Cațavencu i-a furat-o după ce l-a îmbătat. Trahanache vrea să contracareze șantajul lui Cațavencu printr-o plastografie (un fals) cu care acesta încasase ilegal o sumă de bani, fals a cărui dovadă se afla în posesia lui Trahanache.
Acțiunea actului al doilea se petrece tot în casa lui Tipătescu, în seara aceleeași zile. Farfuridi și Brânzovenescu îl acuză pe Tipătescu de trădare, suspectându-l că vrea să-l susțină pe Cațavencu. La ordinul lui Tipătescu, Pristanda l-a arestat pe Cațavencu și i-a făcut percheziție la domiciliu, fără a găsi însă scrisoarea. Zoe îl convinge pe Tipătescu să negocieze cu Cațavencu, dar acesta respinge toate ofertele prefectului, dorind numai mandatul de deputat. Temându-se de scandal, Zoe îi convinge pe Trahanache și pe Tipătescu să-l susțină pe Cațavencu, dar actul se încheie cu o lovitură de teatru: sosește de la București o telegramă, care impune alegerea ca deputat a necunoscutului Agamemnon Dandanache.
Actul al treilea prezintă întrunirea electorală la care urmează să fie desemnat candidatul. După discursurile lui Farfuridi și Cațavencu, Trahanache anunță candidatura lui Dandanache. Surprins și furios, Cațavencu vrea să dezvăluie existența scrisorii, dar este împiedicat de oamenii lui Pristanda, care declanșează o încăierare.
Acțiunea actului al patrulea se petrece în ziua alegerilor, în grădina lui trahanache. Zoe este îngrijorată de dispariția lui Cațavencu după încăierarea de la întrunire. Sosește Dandanache, care dezvăluie faptul că a obținut candidatura tot în urma unui șantaj cu o scrisoare de amor. Apare Cațavencu și mărturisește că a pierdut scrisoarea, pe care o ascunsese în căptușeala pălăriei. O găsise tot Cetățeanul Turmentat, care i-o restituie lui Zoe. Aceasta îl iartă pe Cațavencu și îi promite susținere la următoarele alegeri, cu condiția să conducă manifestația și să prezideze banchetul în onoarea rivalului său. Dandanache este ales deputat. Comedia se încheie cu o împăcare generală.
4.Tipuri de comic (Sursele comicului)
a) O sursă importantă a comicului în piesa „O scrisoare pierdută” este contrastul dintre aparență și esență, dintre ceea ce vor să pară personajele și ceea ce sunt de fapt. Ele vor să pară oameni politici de valoare, dar, în realitate, sunt mediocri; vor să pară patrioți, dar, în realitate, urmăresc doar propriul interes. Așa procedează, de exemplu, Cațavencu, prefăcându-se că plânge de emoție atunci când vorbește despre România, dar nu ezită să fure, să șantajeze și să falsifice documente pentru câștigul personal.
b) Comicul de situație este generat, în primul rând, de pierderea și găsirea repetată a scrisorii; pierdută de Zoe, ea este găsită de Cetățeanul Turmentat, căruia Cațavencu i-o fură, acesta pierzând-o, la rândul lui, odată cu pălăria. Scrisoarea ajunge din nou la Cetățeanul Turmentat, care i-o înapoiază lui Zoe.
O situație similară se petrece și în cazul lui Dandanache, acesta găsind și el o scrisoare, cu care șantajează o „persoană însemnată”. Această repetare a situației accentuează comicul. Bergson denumea acest procedeu comic „bulgărele de zăpadă”, pentru că, după cum bulgărele de zăpadă sporește prin rostogolire, tot așa situația comică se amplifică prin repetare. Dincolo de această situație comică centrală, care dă și titlul piesei, mai apar situații comice la nivelul unor scene, precum întâmplarea lui Pristanda, care spiona casa lui Cațavencu, apariția neașteptată a Cetățeanului Turmentat, încăierarea de la întrunirea electorală.
c) Comicul de limbaj contribuie la caracterizarea personajelor, scoțându-le în evidență incultura ori automatismele. Incultura reiese din greșeli de pronunțare precum „bampir”, „catrindală”, „nifilist”, „plebicist” și din confuzii paronimice precum „renumerație”, în loc de „remunerație”.
Ticurile verbale sunt niște cuvinte sau expresii stereotipe, repetate indiferent de împrejurare. Acestea evidențiază automatismul din gândirea personajelor. De exemplu, Pristanda își aprobă superiorii prin cuvântul „curat”, ajungând la nonsensul „curat murdar”. Farfuridi repetă, în orice context, cuvântul „fix”. Prin enunțul stereotip „Aveți puțintică răbdare”, Trahanache își manifestă calmul în orice situație și dă aparența unui om moale, care însă este deosebit de abil. Cetățeanul Turmentat repetă întrebarea care îl preocupă: „Eu cu cine votez ?” Aceste automatisme ilustrează concepția lui Bergson, după care comicul rezultă din suprapunerea mecanicului peste viu, adică din faptul că că o ființă umană se comportă ca un automat.
La nivel sintactic, personajele fac greșeli ce evidențiază lipsa lor de logică. De exemplu, Farfuridi aprobă revizuirea Constituției, cu condiția să nu se schimbe nimic sau să nu se revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo și anume în părțile esențiale.
d)Comicul de nume fusese cultivat înainte de Caragiale de către Vasile Alecsandri, dar arta lui Caragiale constă în faptul că numele personajelor nu exprimă direct trăsăturile de caracter, ci le sugerează. Numele de Cațavencu provine de la „cață”, sugerând o persoană care vorbește mult. Trahanache vine de la cuvântul turcesc „trahana”, care înseamnă „cocă moale”, exprimând aparenta moliciune a personajului, iar prenumele Zaharia sugerează faptul că este zaharisit, adică ramolit. Numele Dandanache provine de la „dandana”, sugerând încurcătura pe care o produce apariția personajului, sufixul „-che” fiind un sufix diminutival de origine greacă. Tot grecesc este și prenumele Agamemnon. Aici comicul rezultă din alăturarea dintre numele Dandanache și prenumele unui erou antic, ca și din diminutivarea pronumelui sub forma Agamiță. Pristanda este un nume ce provine de la denumirea unui dans popular, care se joacă tot pe loc, la comanda unui conducător, deci polițaiul joacă după cum îi cântă superiorii.
e)Comicul de moravuri, realizat într-o manieră realistă, vizează politicianismul și imoralitatea din viața de familie, prin triunghiul Zoe – Tipătescu – Trahanache.
f)Comicul de caracter aparține clasicismului, curent care influențează, alături de realism, opera lui Caragiale. Fiecare personaj este definit prin câte o trăsătură dominantă de caracter. Cațavencu este demagogul, omul care face caz de principii în care nu crede. Tipătescu este junele-prim, dar și micul tiran, care conduce județul într-un mod discreționar. Trahanache este încornoratul, dar și omul care își ascunde abilitatea sub masca moliciunii. Pristanda este slugarnicul, servilul. Dandanache este ramolitul șiret. Farfuridi, prostul fudul. Cetățeanul Turmentat nu reprezintă un caracter. El este un personaj generic (ilustrează o categorie), reprezentând alegătorii nehotărâți.
5.Particularități de construcție a personajului
Statutul social al lui Nae Cațavencu este precizat în lista personajelor de la începutul piesei. El este prezentat ca avocat, director-proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”, prezident-fondator al Societății Enciclopedice Cooperative „Aurora Economică Română”.
În acțiunea comediei, Cațavencu provoacă intriga, șantajându-i pe Trahanache, Tipătescu și Zoe cu ajutorul scrisorii, pentru a obține sprijinul lor spre a fi ales deputat la alegerile din 1883. În cadrul partidului de guvernământ, Cațavencu reprezintă, la nivelul capitalei județului de munte, un grup e orientare radicală, opus liniei oficiale, pe care o reprezintă, la nivel local, Tipătescu și Trahanache. Aceștia îl susțineau inițial pe Farfuridi, dar se văd siliți să-l sprijine pe Cațavencu.
Numele îi provine de la „cață”, sugerând o persoană care vorbește mult.Înseși denumirile ziarului și a societății exprimă demagogia lui Cațavencu. El este tipul demagogului, al omului care face caz de principii în care nu crede.
Cațavencu este ambițios, vrând să joace un rol important „în orașul ăsta de gogomani, und eu sunt cel dintâi dintre fruntașii politici”. Pentru a-și satisface ambiția, el este gata să comită, fără niciun scrupul, cele mai josnice fapte: fură scrisoarea, șantajează, falsifică o poliță pentru a încasa în mod ilegal o sumă importantă de la societate. El își maschează însă aceste acțiuni sub aparența preocupării patriotice pentru interesul general. În discursul de la întrunirea electorală, se preface că nu-și poate stăpâni plânsul de emoție când se gândește la „țărișoara” lui.
Din punct de vedere politic, el este adeptul liberalismului, susținând necesitatea dezvoltării industriale cu argumente ridicole, precum acela că trebuie să avem și noi „faliții noștri”.
Lipsa de caracter a personajului reiese și din faptul că este arogant atunci când se simte stăpân pe situație, când are scrisoarea în posesia lui, dar laș, umil, atunci când o pierde. Pentru a se salva, el acceptă condițiile puse de Zoe și anume: de a conduce manifestația și a prezida banchetul în cinstea rivalului său, Dandanache.
Din punctul de vedere al limbajului, el trece cu ușurință de la frazele sforăitoare, de la retorica avocățească, la comunicarea familiară.
În opinia mea, Cațavencu ilustrează magistral, sub raport artistic, tipul demagogului, în cadrul satirei politicianismului realizate în comedia lui Caragiale.
6.Relațiile dintre două personaje: Cațavencu și Zoe.
Relația dintre Cațavencu și Zoe reprezintă, pe parcursul piesei, relația dintre șantajist și victima lui, dar, în ultimul act, printr-o lovitură de teatru, se produce o răsturnare de situație, Zoe fiind aceea care poate decide soarta lui Cațavencu.
Statutul social al lui Nae Cațavencu este precizat în lista personajelor de la începutul piesei. El este prezentat ca avocat, director-proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”, prezident-fondator al Societății Enciclopedice Cooperative „Aurora Economică Română”.
În acțiunea comediei, Cațavencu provoacă intriga, șantajându-i pe Trahanache, Tipătescu și Zoe cu ajutorul scrisorii, pentru a obține sprijinul lor spre a fi ales deputat la alegerile din 1883. În cadrul partidului de guvernământ, Cațavencu reprezintă, la nivelul capitalei județului de munte, un grup e orientare radicală, opus liniei oficiale, pe care o reprezintă, la nivel local, Tipătescu și Trahanache. Aceștia îl susțineau inițial pe Farfuridi, dar se văd siliți să-l sprijine pe Cațavencu.
Zoe este mai tânăra soție a lui Zaharia Trahanache, „stâlp al politicii din județ”. Ea este iubita lui Ștefan Tipătescu, prefectul județului, colaboratorul politic și prietenul soțului ei. Dintr-o replică a lui Trahanache, reiese că Zoe a insistat cel mai mult pentru ca Tipătescu să nu plece la București și să-și continue cariera în capitala județului de munte.
Deși, ca femeie de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Zoe nu are oficial niciun rol politic, totuși ea influențează, în mare măsură, politica din județ, prin intermediul soțului și al amantului ei: „Te aleg eu și cu bărbatul meu”, îi spune Zoe lui Cațavencu, deși ea, ca femeie, nu avea drept de vot. Importanța influenței sale reiese și din replica lui Farfuridi: „Coana Zoițica, conu Zaharia, noi și-ai noștri”.
Cațavencu își dă seama, din momentul în care vede scrisoarea în mâna Cetățeanului Turmentat că, acționând asupra lui Zoe, el poate pun e în mișcare forțe hotărâtoare, care să-i asigure mandatul de deputat. Furând scrisoarea de la Cetățeanul Turmentat, pe care îl îmbată, Cațavencu amenință cu publicarea ei dacă nu este proclamat candidat al partidului de guvernământ în alegerile de deputați.
Temătoare de scandal, Zoe este prima care cedează presiunilor lui Cațavencu și care se luptă să-i convingă pe Trahanache și pe Tipătescu să cedeze. Plângând, ea îi spune prefectului că dacă luptă împotriva lui Cațavencu înseamnă că luptă împotriva ei.
Ea condamnă acțiunea lui Tipătescu de a ordona arestarea lui Cațavencu și îi cere lui Pristanda să-l scoată pe acesta din arest și să i-l aducă pentru a negocia cu el restituirea scrisorii. Cațavencu este bucuros de această inițiativă și o consideră pe Zoe „mai cuminte” decât toți și este convins că va primi din mâna ei mandatul de deputat. Când însă, în locul ei, îl găsește pe Tipătescu, Cațavencu spune aparte: „O preferam pe ea”, întrucât știe că are mai multe șanse de a o influența pe Zoe.
Când îi convinge pe Trahanache și pe Tipătescu de faptul că n-au altă soluție decât să-l susțină pe Cațavencu, Zoe declară energic: „Vom lupta contra oricui. Vom lupta contra guvernului.”
După dispariția lui Cațavencu în urma încăierării de la întrunire, Zoe trăiește cu teama că acesta ar putea să publice scrisoarea din ascunzătoarea unde se află și să o compromită pe doamna Trahanache în fața opiniei publice provinciale, de bârfa căreaia ea se teme cel mai mult.
Are loc, în ultimul act, răsturnarea de situație. Cațavencu i se înfățișează umil lui Zoe, cerându-i iertare și mărturisindu-i că a pierdut scrisoarea pe care o ascunsese în căptușeala pălăriei. El știe că soarta lui depinde întru totul de Zoe, pentru că el nu mai poate să o șantajeze, în schimb Trahanache posedă o poliță plastografiată de el, cu care poate să-l trimită la închisoare. Din arogant cum era, când se simțea stăpân pe situație, Cațavencu, din lașitate, este acum umil. Îl salvează apariția Cetățeanului Turmentat, care aduce scrisoarea găsită a doua oară. Fericită că a fost salvată, Zoe este generoasă și îl iartă pe Cațavencu: „Ești un om rău. Aidovedit-o. Eu sunt o femeie bună, o să ți-o dovedesc: te iert”, iar Cațavencu exclamă: „Madame Trahanache, ești un înger !”
Nicolae Steinhardt considera că Zoe este întruchiparea unei mari virtuți creștine: iertarea.
G.Călinescu observase și el că sintagma „damă bună”, prin care o caracteriza Cetățeanul Turmentat pe Zoe, are, în limba latină, echivalentul „domina bona”, prin care, în catolicism, este caracterizată Fecioara Maria.
Zoe îl iartă pe Cațavencu și îi promite sprijin la viitoarele alegeri: „Fii zelos ! Nu e cea din urmă Cameră.” Ea și-a dat seama că, în comparație cu Farfuridi și cu Dandanache, Cațavencu ar fi mai potrivit ca deputat. Condiția pe care i-o pune și pe care Cațavencu o acceptă bucuros este de a conduce manifestația populară în onoarea rivalului său, Dandanache, și de a prezida banchetul în cinstea aceluiași.
În opinia mea, relația dintre cele două personaje este construită de Caragiale cu deosebită artă și cu o excepțională pătrundere psihologică. Această relație, strâns legată de evoluția conflictului comic, reflectă sugestiv atât moravurile epocii, cât și tipologii umane care aparțin comicului de caracter.
