Cele două războaie mondiale au stat la originea aparitiei şi proliferării mişcărilor si regimurilor totalitare. După 1918 au apărut miscări politice fasciste, atât in ţări invinse (Germania,Ungaria, Bulgaria), in unele invingătoare(Italia), cât si in alte ţări (Romania, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Spania, Portugatia etc.)Toate aceste mişcări afisau un nationalism agresiv, erau profund antiliberale, multe dintre ele antisemite, care intrebuinţau in mod obisnuit violenţa de stradă şi asasinatul politic. Partide de extrema dreapta au ajuns la putere in Ungaria (1920), Italia(1922), Germania(1933),dar şi in Bulgaria, Portugalia, Spania, Slovacia etc.
După cucerirea puterii in Rusia de către bolsevici (P.C.) in anul 1917, au aparut numeroase partide comuniste pe toate continentele, insă până in anul 1945 doar două ţări -URSS şi Mongolia- au avut regimuri comuniste. Spre deosebire de partidele fasciste, partidele comuniste din perioada interbelică formau o organizatie politică bine inchegată -Internaţionala a III-a Comunistă- coordonata de la Moscova,iar partidele erau considerate simple -Sectii ale acestei Internaţionale (COMINTERN). Aşa se explică faptul că partidele comuniste au jucat in ţările lor rolul de instrumente de subversiune politică si de spionaj ale URSS, conducerea lor fiind straină si impusă de la Moscova.
Dacă principalele regimuri fasciste -german, italian- au fost invinse in cel de -Al doilea Război Mondial si s-au prăbuşit, victoria URSS si ocuparea de către armatele acesteia a celei mai mari parti a Europei centrale si de răsărit au dus la instalarea, intre 1944 si 1948, prin lovituri de stat şi prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuniste in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria şi estul Germaniei. După l944, comunistii au preluat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al URSS, şi în alte ţări: Albania, Iugoslavia, China, Coreea si Vietnamul de Nord, Cuba etc.
Cu toate că practicile politice ale fasciştilor si comunistilor erau asemanătoare, anticomunismul a fost una din caracteristicile esentiale ale partidelor fasciste. Pe de altă parte, in sângeroasa confruntare a Războiului Civil din Spania (1936-1939) si, mai ales după esecul aliantei germano-sovietice (Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 aug. 1939), alianţă ce a functional intre 1939-1941, partidele comuniste au reuşit să confişte tema luptei antifasciste. De fapt, atat regimurile fasciste cât şi cele comuniste au fost adversare declarate ale democratiei si pluralismului, ale drepturilor şi libertatilor politice individuale. Toate regimurile totalitare au suprimat aceste drepturi si libertăţi, au lichidat orice formă de opozitie, instituind dominatia paitidului unic, au practicat cultul liderului suprem (Mussolini, Hitler, Stalin,Ceauşescu, Castro, Mao etc.),au terorizat; închis si exterminat adversarii politici reali sau potenţiali. Atât regimurile comuniste cât şi cele fasciste, au creat sau perfectionat instrumente de represiune, de manipulare şi control al societatii -poliţie politică (CEKA, KGB, GESTAPO, SECURITATEA), propaganda de stat, organizatii oficiale de masă pentru inregimentarea şi indoctrinarea politică a copiilor, tinerilor, femeilor, muncitorilor si intelectualilor.
După cucerirea puterii in Rusia de către bolsevici (P.C.) in anul 1917, au aparut numeroase partide comuniste pe toate continentele, insă până in anul 1945 doar două ţări -URSS şi Mongolia- au avut regimuri comuniste. Spre deosebire de partidele fasciste, partidele comuniste din perioada interbelică formau o organizatie politică bine inchegată -Internaţionala a III-a Comunistă- coordonata de la Moscova,iar partidele erau considerate simple -Sectii ale acestei Internaţionale (COMINTERN). Aşa se explică faptul că partidele comuniste au jucat in ţările lor rolul de instrumente de subversiune politică si de spionaj ale URSS, conducerea lor fiind straină si impusă de la Moscova.
Dacă principalele regimuri fasciste -german, italian- au fost invinse in cel de -Al doilea Război Mondial si s-au prăbuşit, victoria URSS si ocuparea de către armatele acesteia a celei mai mari parti a Europei centrale si de răsărit au dus la instalarea, intre 1944 si 1948, prin lovituri de stat şi prin fraudarea alegerilor, a unor regimuri comuniste in Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Romania, Ungaria şi estul Germaniei. După l944, comunistii au preluat puterea, cu sprijinul direct sau indirect al URSS, şi în alte ţări: Albania, Iugoslavia, China, Coreea si Vietnamul de Nord, Cuba etc.
Cu toate că practicile politice ale fasciştilor si comunistilor erau asemanătoare, anticomunismul a fost una din caracteristicile esentiale ale partidelor fasciste. Pe de altă parte, in sângeroasa confruntare a Războiului Civil din Spania (1936-1939) si, mai ales după esecul aliantei germano-sovietice (Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 aug. 1939), alianţă ce a functional intre 1939-1941, partidele comuniste au reuşit să confişte tema luptei antifasciste. De fapt, atat regimurile fasciste cât şi cele comuniste au fost adversare declarate ale democratiei si pluralismului, ale drepturilor şi libertatilor politice individuale. Toate regimurile totalitare au suprimat aceste drepturi si libertăţi, au lichidat orice formă de opozitie, instituind dominatia paitidului unic, au practicat cultul liderului suprem (Mussolini, Hitler, Stalin,Ceauşescu, Castro, Mao etc.),au terorizat; închis si exterminat adversarii politici reali sau potenţiali. Atât regimurile comuniste cât şi cele fasciste, au creat sau perfectionat instrumente de represiune, de manipulare şi control al societatii -poliţie politică (CEKA, KGB, GESTAPO, SECURITATEA), propaganda de stat, organizatii oficiale de masă pentru inregimentarea şi indoctrinarea politică a copiilor, tinerilor, femeilor, muncitorilor si intelectualilor.
