CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA ASEMĂNĂRI ȘI DEOSEBIRI
Constituțiile democratice
Constituția din 1866 Context și cauze:
Regimul monarhiei constituționale în România a fost introdus în România în 1866, dar a fost pregătit pe baza unui program politic coerent încă din 1857.
Divanurile ad-hoc au fixat direcțiile de dezvoltare ale statulyui român modern, hotărând unirea Moldovei și Munteniei sub conducerea unui prinț străin.
Marile Puteri au sesizat în această intenție scopul urmărit: desprinderea Principatelor din aria de dominație a Imperiului Otoman și, în perspectivă, dobândirea independenței lor. De aceea, Marile Puteri au respins ideea principelui străin, cerând alegerea câte unui domn în fiecare Principat, care să fie „fiu din tată născut în Moldova sau Țara Românească”. Înlăturarea lui Al.I.Cuza și aducerea prințului străin Carol I a urgentat elaborarea unei noi legi fundamentale a statului, una internă, atât pentru a înlocui Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris, cât și pentru a moderniza statul în direcția exprimată prin voința adunărilor ad-hoc.
Constituția din 1866 este cea dintâi constituție românească, întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române.
Prevederile Constituției din 1866
|
Structura |
Statul român |
Drepturi fundamentale |
Principii generale |
Dreptul de vot |
|
- avea 8 titluri și 133 de articole; -a fost promulgată fără aprobarea Marilor Puteri, este un act de tip liberal; -a stat la baza funcționării statului român modern până în 1923; -a suferit trei modificări importante. Prima a vizat articolul 7, o condiție a recunoașterii independenței României de către Marile Puteri, în 1878, fiind eliminarea acestuia din Constituție. Articolul 7 a fost modificat. În 1884, este revizuită din nou: introducerea în onstituție a titlului de Regatul României și modificarea legii electorale, în sensul că a fost redus numărul colegiilor electorale și s-a extins dreptul de vot prin scăderea censului și înlăturarea lui celor ce absolviseră clasele primare. A treia modificare: 1917, când se votează: lărgirea dreptului de vot și înfăptuirea reformei agrare, prin modificarea articolului privind proprietatea, în sensul că statul va avea dreptul de expropriere în scopul realizării reformei agrare promisă de regele Ferdinand ostașilor de pe frontul din Moldova, în 1917. |
-teritoriul statului este inalienabil ( nu putea fi înstrăinat) și indivizibil (nu putea fi împărțit); -statul era numit România; -forma de guvernământ: monarhie ereditară; -regimul politic: era constituțional;
|
-drepturi politice ( de a fi alegător și de a fi ales în Corpurile legiuitoare și în instituțiile județene și comunale); -drepturi și libertăți cetățenești: libertatea individuală, dreptul de întrunire și asociere, libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la proprietate. Proprietatea era considerată sacră și inviolabilă. -dreptul la educație (învățământul primar fiind obligatoriu și gratuit), inviolabilitatea persoanei și a domiciliului, secretul corespondenței. Articolul 7 din Constituție preciza că cetățenia română se acordă doar celor de origine creștină, excluzând astfel persoanele care nu aoarțineau acesteia (evreii, musulmanii); a fost modificat. |
1.separarea puterilor în stat: Puterea executivă: aparținea domnului sau principelui (din 1878, Alteței Regale; din 1881, Regelui), care: are drept de amnistie politică, numește și confirmă în toate funcțiile politice; are drept de a bate monedă; conduce armata; are drept de a declara război; are dreptul de a âîncheia tratate și convenții; are drept de a dizolva Parlamentul; sancționează și promulgălegile; are drept de veto absolut; acordă distincții și decorații; numește și revocă miniștri; are rolul de a asigura stabilitatea întregului sistem constituțional, fiind echilibrul între cele trei puteri. Alături de domn, guvernul deținea puterea executivă, prin punerea în aplicare a legilor și prezentând proiecte de legi. Puterea legislativă: Parlamentul bicameral (Adunarea Deputaților- aleasă pe 4 ani și Senat, ales pe 8 ani; la fiecare 4 ani, jumătate din membri se reînnoiesc prin tragere la sorți). Deschiderea sesiunii Parlamentare se făcea printr-un Mesaj al Tronului, citit de Rege sau șeful Guvernului (primul ministru) și se închidea printr-un discurs al primului ministru. Atribuțiile Parlamentului: votarea legilor și adoptarea rezoluțiilor. Parlamentul avea: drept de autoconducere, drept de legiferare; drept de interpelare a guvernului (întrebări prin care guvernul trebuia să justifice anumite acte ale sale); drept de a da vot de blam (de neîncredere guvernului); acordă sau retrage încrederea sa guvernului; Adunarea Deputaților discută și votează bugetul. Puterea judecătorească: era exercitată de către instanțele judecătorești: curți de judecată și tribunale cu jurați, iar instanța supremă era Înalta Curte de Casație. Hotărârile judecătorești se pronunță în numele regelui. 2.principiul monarhiei ereditare. Succesiunea se făcea pe linie masculină, cu drept de primogenitură și cu excluderea perpetuă a femeilor și descendenților lor; 3. exista principiul potrivit căruia: „regele domnește, dar nu guvernează” – persoana regelui era inviolabilă, miniștrii lui sunt răspunzători și „niciun act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru.
|
-era înscris în Legea Electorală, inclusă în Constituție; -electoratul era împărțit în Colegii: 2 pentru Senat și 4 pentru Camera Deputaților. Erau considerați alegători toți cei care desfășurau o activitate utilă societății, realizau un venit, contribuind astfel la bugetul țării (vot censitar). Profesiunile libere, ofițerii în retragere, profesorii, pensionarii, cei care aveau o dilpomă de licență(inginerii, arhitecții, medicii, magistrații) erau scutiți de la cens. Țăranii își exprimau votul în colegiul al patrulea, dar nu direct, ci prin delegați (1 la 50). Prin modificarea din 1884, a sistemului electoral se reduce la trei, numărul colegiilor pentru Adunarea Deputaților. Nu aveau drept de alegător servitorii, cerșetorii, cei condamnați pentru anumite delicte, cei care nu aveau o instrucție minimă ( 4 clase primare) și cei care nu desfășurau o activitate folositoare societății dovedită printr-o contribuție, oricât de mică, la bugetul statului. |
Constituțiile din România Asemănări și deosebiri
|
|
Constituții democratice |
Constituții autoritare |
Constituții comuniste |
||||||
|
|
|
Constituția din 1938 |
|
||||||
|
Cauze |
|
trecerea la un regim autoritar |
|
||||||
|
Forma de guvernământ și teritoriul statului |
|
-Regatul României; - un stat național unitar și indivizibil. |
|
||||||
|
Drepturi și libertăți ale cetățenilor români |
|
-dreptul de asociere era anulat; -limita drepturile și libertățile cetățenești. |
-consemnau drepturi și libertăți cetățenești, dar nu au fost respectate. |
||||||
|
Puterile statului |
|
-suprimă separația puterilor în stat și introducea principiul supremației regelui |
-renunțau la principiul separării puterilor în stat și concentrau puterea legislativă și executivă în mâinile unei elite politice restrânse, care influența și puterea judecătorească. |
||||||
|
Regim politic |
|
-autoritar |
-totalitar comunist |
Documente cu rol constituțional
Constituția cărvunarilor:
- este elaborată la Iași, în 1822;
- indică tendința sistemului modern de guvernare, necesitatea separării puterilor în stat (dar nu s-a aplicat).
Regulamentele Organice:
- documente cu rol de constituție, elaborate în timpul protectoratului rusesc în Principate (1829-1856), în 1831, în Țara Românească și, în 1832, în Moldova. Au rămas în vigoare până în 1858.
- conform acestora: → puterea executivă – deținută de domn, ales pe viață de o Adunare obștească extraordinară. Este ajutat de un sfat format din șase miniștri;
→puterea legislativă – aparținea unei Adunări obștești, formată din boieri și prezidată de Mitropolit;
→ puterea judecătorească – era reprezentată de Înaltul Divan Domnesc.
- alte prevederi moderne: → instituirea bugetului țării;
→ introducerea unui impozit unic (capitația pentru țărani și patenta pentru negustori);
→ înființarea Arhivelor Statului;
→ înființarea armatei (miliție pământeană).
1. Convenția de la Paris:
- este elaborată de Marile Puteri, în 1858, în urma războiului Crimeii (1853-1856) și a Congresului de la Paris (1856), care discută și problema unirii Principatelor Țara Românească și Moldova; este rezultatul acordului dintre puterea suzerană (Imperiul Otoman) și puterile garante:
- a avut rol de Constituție pentru Principate și a stabilit un nou statut politico-juridic pentru acestea.
- se constituiau Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești sub suzeranitate otomană și garanția colectivă a Marilor Puteri;
→ puterea executivă – reprezentată de doi domni și două guverne ( câte unul pentru fiecare țară);
→puterea legislativă- era deținută de domn și Adunarea legislativă ( câte una pentru fiecare țară);
→puterea judecătorească – deținută de Înalta Curte de Justiție și Casație și Comisia Centrală (instituții comune ambelor Principate).
2. Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris:
- este impus de Al. I. Cuza, prin lovitura de stat din 1864;
- menține principiul separării puterilor în stat, dar instituie domnia personală, autoritară, deparece cele mai importante prerogative reveneau domnitorului, care era ales pe viață, prin vot censitar și putea să numească miniștri, să sancționeze legile și să dizolve Adunarea legislativă.
Evoluția constituțională a României, de la Unirea Principatelor din 1859 până la prăbușirea regimului comunist, în 1989, a cunoscut patru etape distincte:
- o etapă de așezare a instituțiilor constituționale ( 24 ianuarie – 1 iulie 1866);
- o etapă de continuare a instituțiilor constituționale ( 1 iulie 1866- 20 februarie 1938);
- o etapă de instabilitate constituțională (20 februarie 1938-30 decembrie 1947);
- etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947- decembrie 1989).
Tipul de drepturi fundamentale întâlnite în constituțiile României, se pot grupa în:
|
Libertăți individuale |
Drepturi social-economice |
Drepturi politice |
Drepturi social-politice |
|
drepturi fundamentale: -dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, -libera circulație, inviolabilitatea domiciliului, -secretul corespondenței și a celorlalte mijloace de comunicare, -libertatea conștiinței, -dreptul la informație. |
-dreptul la muncă, -dreptul la ocrotirea sănătății, -dreptul la grevă, -dreptul la proprietate privată, -dreptul la moștenire, -dreptul la învățătură, -liber acces la justiție.
|
-dreptul de a alege și de a fi ales, -de a vota |
-libertatea de exprimare, - libertatea cultelor, -libertatea întrunirilor, -dreptul de asociere, -dreptul de petiționare Unele dintre aceste drepturi cetățeanul le poate exercita numai împreună cu alți cetățeni (spre exemplu, dreptul la asociere). Drepturile din această categorie sunt denumite și libertăți publice.
|
Bibliografie:
Copoeru, Lucia; Pop, Corina, Istoria pe înțelesul tuturor; Editura Delfin.
Scurtu, Ioan, Manual de istorie, clasa a XII-a, Editura Gimnasium.
Vezi și: Capitolul 3 Pregătire pentru Bacalaureat: Constituții
