Tendinţe şi politici în cultura europeană a secolului al XIX-lea.
- Progresul înregistrat prin cercetarea ştiinţifică şi inovaţiile tehnice din secolul al XIX-lea;
- Promovarea ideilor liberale şi naţionale în plan politic;
s-au reflectat în mediile culturale prin diversificarea curentelor intelectuale şi artistice, ca şi prin accentuarea rolului social al culturii, respectiv a interesului public pentru stimularea creaţiei sau a politicilor culturale.
- Dacă artiştii şi scriitorii au început să se adreseze unui public tot mai larg, ei dovedeau, în acelaşi timp, preocupări şi convingeri politice, pe care le făceau cunoscute prin operele lor.
- Această evoluţie a fost favorizată de dezvoltarea presei, de creşterea tirajelor publicaţiilor şi ale cărţilor, a interesului general pentru lectură şi instruire.
- În domeniile literaturii şi artei, secolul al XIX-lea a debutat prin afirmarea (cu deosebire după 1815) a romantismului.
Exprimarea liberă a sentimentelor şi trăirilor, căutarea modelelor eroice în istorie, valorizarea idealurilor naţionale şi democratice au reprezentat trăsături definitorii ale operelor artistice şi literare romantice.
- La mijlocul secolului al XIX-lea, realismul, aducea o viziune nouă în creaţia artistică. Preocupaţi de descrierea realităţii sociale aşa cum se prezenta aceasta, fără alte artificii, a omului ca produs al mediului social al vremii sale, reprezentanţii realismului urmăreau observarea cu obiectivitate a lumii reale, prezentarea şi explicarea ei cu precizie şi cu minuţiozitate.
- Naturalismul, inspirat de fiziologia experimentală dezvoltată de Claude Bernard, a accentuat interesul pentru influenţa mediului, dar şi a fiziologicului sau a eredităţii, asupra evoluţiei omului şi a societăţii.
- La cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea, simbolismul şi parnasianismul, exprimau dorinţa de desprindere de realitatea imediată şi de căutare a unor noi valori culturale.
- În artele plastice, ultimele decenii ale secolului al XIX-lea au fost marcate de impresionism, exprimare a căutărilor pentru redarea unor nuanţe şi fenomene subtile ale luminii şi ale mişcării.
- Cultura a fost asumată în secolul al XIX-lea ca o problemă de stat, fiind adoptate măsuri politice pentru susţinerea ei.
- Trăsături fundamentale ale epocii au fost:
- perfecţionarea învăţământului;
- eforturile pentru reducerea analfabetismului;
- constituirea de asociaţii culturale, academii naţionale, manifestările expoziţionale.
- Preocuparea pentru urbanism a permis avântul arhitecturii, construirea unor edificii impresionante (gări, biblioteci, monumente, clădiri guvernamentale) şi utilizarea unor materiale noi, precum betonul armat, oţelul şi sticla.
Preocupări culturale în spaţiul românesc, până la Primul Război Mondial.
- Dezvoltarea literaturii şi artei a fost caracterizată, pe de o parte, de racordarea mediului cultural românesc la cel occidental şi pe de altă parte de cultivarea specificului naţional, prin alegerea temelor de inspiraţie din creaţia folclorică sau din trecutul istoric.
- Începuturile afirmării culturale au fost puse în perioada prepaşoptistă, odată cu dezvoltarea gustului pentru lectură şi apariţia primelor publicaţii în limba română (Curierul românesc, Albina românească - 1829; România, primul cotidian românesc – 1837, Gazeta de Transilvania - 1838).
- Un rol deosebit în promovarea culturii naţionale a revenit societăţilor literare, artistice şi ştiinţifice, ca de pildă, Societatea Academică Română (Bucureşti, 1867), devenită, din 1879, Academia Română, instituţie de prestigiu care îşi desfăşura activitatea în trei secţii: literară, istorică şi ştiinţifică.
În plan cronologic şi tematic, literatura română modernă s-a structurat pe două etape: - paşoptismul, ataşat valorilor romantismului, reprezentat de I.H. Rădulescu, V.Alecsandri, D.Bolintineanu, Al. Odobescu, C. Negruzzi;
- epoca marilor clasici, ilustrată de activitatea critică sau literară susţinută de Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L.Caragiale, G. Coşbuc, O. Goga, Ioan Slavici. Arta românească a secolului al XIX-lea fost reprezentată de Th. Aman, Gh.Tattarescu, N.Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian (pictură); Carol Stork (sculptură); Ciprian Porumbescu, George Enescu (muzică). Istoriografia s-a interesat în mod deosebit de valorificarea izvoarelor, de aspecte economice, sociale, ale vieţii cotidiene, fiind ilustrată de operele lui D. Onciul, A.D.Xenopol, N. Iorga, I. Bogdan. Din aceeaşi epocă datează şi preocupările pentru arheologie legate de activitatea lui Al. Odobescu şi Gr. Tocilescu.
