Întreprinzătorul este persoana sau grupul de persoane care îşi asumă riscurile creării şi administrării unei firme combinând diverşi factori de producţie (resurse naturale, Umane şi capitalul) în vederea realizării şi vânzării pe piaţă a bunurilor şi serviciilor. Asumarea riscurilor constituie o trăsătură caracteristică a întreprinzătorului faţă de directorul executiv al firmei care de regulă este un salariat. Riscurile asumate sunt numeroase, dintre care enumerăm: apariţia unor noi concurenţi; nivelul mai scăzut al cererii efective pe piaţă faţă de cea prevăzută; rupturi de aprovizionare; costuri mai ridicate ale factorilor de producţie; schimbarea politicii economice a statului.
Numeroşi economişti liberali, precum R. Cantillon, J.B. Say, J. Schumpeter consideră întreprinzătorul ca fiind motorul dezvoltării economiei. R. Cantillon evidenţiază că întreprinzătorul este agentul care cumpără factorii de producţie pentru a realiza produse destinate vânzării pe piaţă în condiţiile în care cheltuielile sunt cunoscute însă veniturile obtenabile sunt incerte. Conform lui J.B. Say, întreprinzătorul retrage resursele economice dintr-un domeniu de activitate şi le introduce într-unui cu productivitate ridicată. J. Schumpeter defineşte întreprinzătorul ca fiind agentul care realizează noi combinaţii ale factorilor de producţie, subiectul novator prin excelenţă care lansează economia pe calea progresului. Cu ajutorul întreprinzătorului se realizează „economia dinamică", opusă celei statice, care rămâne neschimbată, mereu aceeaşi, chiar aflân-du-se în mişcare. Schumpeter distinge cinci tipuri de combinaţii noi, realizate de întreprinzător:
- fabricarea de noi bunuri sau îmbunătăţirea calităţii celor existente;
- introducerea de metode noi de fabricaţie;
- identificarea de noi pieţe de desfacere;
- identificarea sau cucerirea de noi surse de materii prime naturale sau artificiale;
• realizarea unei noi organizări a producţiei,
în viziunea lui Schumpeter întreprinzătorul
are următoarele funcţii: asigurarea capitalului necesar firmei; procurarea şi combinarea resurselor materiale şi umane pe baza organizării conducerii, producţiei şi a muncii; asumarea riscurilor în activitatea desfăşurată datorate în principal posibilităţii ca produsele realizate să nu-şi găsească cumpărători.
Conform lui Schumpeter, întreprinzătorul joacă un rol central în economia de piaţă, fiind animat de motivaţii individuale de reuşită, profitul remunerând capacitatea de inovare a întreprinderii. întreprinzătorul este întotdeauna ameninţat de birocraţie în general, şi în special de cea a marii întreprinderi. Aceasta, eliminând pe întreprinzători, anulează orice sursă de inovare şi de creştere economică.
P. Druker (specialist american în management) în cartea sa „Inovaţia şi sistemul antreprenorial" tratează sistemul anteprenorial ca pe un aspect al muncii conducătorului de întreprindere. în viziunea sa, pe la mijlocul anilor '70, în S.U.A. are loc o trecere profundă de la o economie de tip „managerial" la o economie de tip „antreprenorial". Deşi, de regulă, întreprinzătorul este definit ca persoana care îşi începe propria sa afacere de dimensiune mică, P. Drucker consideră că cea mai aptă pentru conducerea de tip anteprenorial nu este firma mică, ci cea mare, pentru că are resursele necesare, mai ales umane, dispune de competenţă managerială şi o echipă deja formată.
în viziunea lui P. Drucker, conducerea antreprenorială trebuie să prezinte următoarele caracteristici:
- să fie receptivă la inovaţii, inovaţia trebuind să-i atragă pe manageri, să li se pară benefică, să nu se cramponeze de ceea ce există;
- să evalueze permanent performanţele anteprenoriale şi sa manifeste preocuparea de a le îmbunătăţi;
- să creeze o structură, o organizare şi un sistem de salarizare - stimulare care să favorizeze comportamentul antreprenorial;'
- să asigure separarea activităţii compartimentelor operaţionale care desfăşoară activităţi curente de cele anterenoriale care au ca obiectiv realizarea de inovaţii şi diversificarea activităţilor.
Pentru ca să se înfiinţeze o întreprindere trebuie ca, la început, să existe unul sau mai mulţi întreprinzători. întreprinderea născută în urma efortului întreprinzătorului, caută să satisfacă cerinţele exprese şi potenţiale ale clienţilor, depinzând deci de piaţă. întreprin= zătorul este un nonconformist, care refuză situaţiile date, având spirit de aventură şi asumându-şi riscurile el urmăreşte întotdeauna realizarea unui proiect.
Patronii şi managerii salariaţi, personifică întreprinderea atât în interiorul, cât şi în exteriorul acesteia. Puterea întreprinzătorilor este mai mare sau mai mică în funcţie de competenţa lor, de capacitatea lor de a lua decizii, de a controla capitalul, de a dispune de informaţiile de care au nevoie, sau de a-şi crea relaţiile care sa le permită obţinerea acestora.
în cazul întreprinzătorilor, se disting două situaţii tipice:
întreprinzătorii sunt proprietarii întreprinderii, care deţin controlul asupra capitalului, iau principalele decizii şi cunosc bine aspectele tehnice, economice şi politice din sectorul lor de activitate. în majoritatea cazurilor, aceştia se dovedesc a fi conducători eficienţi, apreciaţi de cadrele de conducere şi de salariaţii întreprinderii;
întreprinzătorii sunt managerii delegaţi de către proprietari, în condiţiile în care aceştia sunt numeroşi şi divizaţi, au alte preocupări de bază decât „mersul întreprinderii", nu pot sau nu doresc sa asigure conducerea acesteia. Puterea managerilor rezultă din capacitatea lor de a propune şi de a pune în aplicare o strategie de dezvoltare a întreprinderii,de a lua decizii, de a procura informaţiile necesare, de a-şi crea anumite relaţii cu ceilalţi agenţi economici, de a inspira încredere.
