Digestia la animale





DIGESTIA este de doua feluri :

a) digestia intracelulară (digestia primitivă)
b) digestia extracelulară (digestia evoluată)

 

a) digestia intracelulară se realizează la nivelul vacuolelor digestive. Este întâlnită la protozoare, metazoare inferioare, iar la celelalte metazoare şi om este întâlnită la leucocitele fagocitare.

 

 

 

b) digestia extracelulară se realizează la nivelul sistemului digestiv. El reprezintă baza anatomo -fiziologică a funcţiei de digestie. Acesta este format dintr-o serie de organe care îndeplinesc: prehensiunea, digestia, ingestia, absorbţia, egestia.

 


SISTEMUL DIGESTIV este format din :
- tub digestiv : cavitate bucală, faringe, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros, anus;
- glande anexe : glandele salivare, ficat, pancreas;

 

Aceste organe sunt adaptate la tipul de hrănire al animalului, la mediul şi la modul lui de viaţă.
 

 

După modul de hrănire animalele sunt: fitofage (se hrănesc cu plante), zoofage (se hrănesc cu animale) şi omnivore (se hrănesc şi cu plante şi cu animale).

 

CAVITATEA BUCALĂ – la nivelul ei se realizează prinderea alimentelor (prehensiunea), fărâmiţarea, măcinarea alimentelor, transformarea chimică a glucidelor etc. Cu ajutorul limbii şi a dinţilor se realizează masticaţia (mestecarea) şi deglutiţia (înghiţirea) alimentelor. Glandele salivare secretă saliva care reprezintă un amestec de
apă, enzime, mucus, substanţe bactericide cu rol în digestia chimică a glucidelor şi formarea bolului alimentar.

 

Dinţii mamiferelor sunt fixaţi în alveole şi sunt de 4 tipuri :


incisivi (I) care taie hrana şi funcţionează regulat prin forfecare, canini (C) pentru sfâşierea hranei, premolari (PM) şi molari (M) pentru mărunţirea alimentelor.

 

FARINGELE - reprezintă o cale de conducere a bolului alimentar către esofag.
Este un organ comun al sistemului digestiv şi al celui respirator (cale comună a aerului şi a bolului alimentar).

 

ESOFAGUL - cale de conducere a bolului alimentar de la faringe către stomac.

 

STOMACUL - reprezintă un organ cavitar ce depozitează hrana pentru o perioadă de timp. Este situat în partea superioară a cavităţii abdominale, imediat sub diafragmă. Dimensiunile stomacului depind de modul de hrănire: la fitofage este voluminos pentru că acestea ingeră cantităţi mari de hrană, la prădătoare este tot bine dezvoltat deoarece se hrănesc ocazional, iar la omnivore este mic deoarece au hrană accesibilă şi cu un conţinut nutritiv ridicat. Aici au loc transformări chimice ale proteinelor şi parţial ale lipidelor sub acţiunea sucului gastric (conţine apă, mucus, pepsină, labferment, lipaza gastrică şi HCl).

 

Pepsina hidrolizează proteinele până la stadiu de albumoze şi peptone. O altă enzimă, labfermentul, determină coagularea laptelui în prezenţa ionilor de calciu. Este mai activă la animalele tinere. Lipaza gastrică hidrolizează grăsimile emulsionate (din lapte, ou) în acizi graşi şi glicerol. HCl are mai multe roluri: activează pepsina (secretată sub formă inactivă de către glandele gastrice pentru a nu se autodistruge), creează un mediu acid necesar acţiunii pepsinei, împiedică dezvoltarea germenilor ajunşi la acest nivel. Prin contracţiile pereţilor stomacului se formează chimul gastric care va ajunge în intestinul subţire.

 

La rumegătoare, hrana nemestecată ajunge în primul compartiment al stomacului – ierbar – unde se descompun pereţii celulozici sub acţiunea bacteriilor simbionte. Hrana trece apoi în ciur, este transformată în cocoloaşe care ajung din nou în gură pentru a fi rumegate. Ulterior, hrana ajunge în foios, apoi în cheag în care se găsesc glandele gastrice. Un astfel de stomac este tetracameral, adaptat regimului de hrană vegetală.

 

INTESTINUL SUBŢIRE - este locul în care se finalizează digestia sub acţiunea sucului intestinal, sucului pancreatic (produs de pancreas), bilei (produsă de ficat). Aici se formează nutrienţii - substanţe simple, uşor asimilabile. Tot aici are loc şi absorbţia intestinală în care nutrienţii ajung în sânge. Mărirea suprafeţei de absorbţie se realizează cu ajutorul vilozităţilor intestinale. Prima porţiune a intestinului subţire este fixă, se numeşte duoden şi este ancorată de organele vecine. Restul intestinului este liber şi are numeroase pliuri sau anse. Lungimea acestui segment variază în funcţie de regimul de hrană: este foarte lung la fitofage, scurt la carnivore şi de lungime medie la
omnivore. Conţine glande microscopice care secretă sucul intestinal.

 

INTESTINUL GROS - este organul în care au loc procese de reabsorbţie a apei, de descompunere a resturilor nedigerate cu formarea materiilor fecale. Descompunerea este realizată de flora bacteriană prezentă în intestinul gros. Porţiunea finală a intestinului gros este rectul care se continuă cu anusul.

 

GLANDELE ANEXE ALE TUBULUI DIGESTIV

Alte Lectii din biologie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]