E (Elemente paraverbale - Exprimarea scrisa)





E

Elemente paraverbale:

  • accent: pronuntarea apasata, “proeminenta” a unei silabe;
  • intonatie: curba melodica care se produce datorita variatiilor de inaltime a sunetului in cursul emisiei unei fraze;
  • debit verbal: numarul unitatilor minimale (sunete, silabe) emise pe secunda;
  • ritm verbal: succesiunea de silabe “proeminente” si “neproeminente” intre care se produce o distanta temporara;
  • elipsa intr-o naratiune este omisiunea unui eveniment sau a unei perioade a istoriei: timpul trait de personaje continua sa se deruleze, dar discursul trece la un alt moment sau eveniment al naratiunii. Elipsa solicita o colaborare din partea cititorului; acesta este provocat sa descifreze conotatii, sa descopere cele trecute sub tacere sau comprimate de autor. Literatura moderna utilizeaza frecvent elipsa, sub diferite forme (ambiguitatea, tacerea, absenta) si la nivelul relatiei dintre istorie si discurs si la nivelul modurilor de expunere, in special al dialogului.

Elipsa este omisiunea din discurs a unor evenimente presupuse istoriei. Ea apare si in corespondenta dintre unitatile celor doua timpuri: al istoriei si al discursului.

Emblema personajului, ca procedeu particular de caracterizare, poate fi realizata:

  • printr-un obiect apartinand personajului;
  • printr-un detaliu vestimentar sau de limbaj;
  • printr-un loc, un timp evocate ca semnificative pentru personaj.

Epilogul este partea finala a unei opere literare avand un pronuntat caracter conclusiv. Rolul epilogului este acela de a sublinia ideea principala a operei si/sau de a clarifica evolutia ulterioara a unor personaje.

Episodul este un fragment al istoriei relatand o actiune secundara intr-o opera epica sau dramatica. Structura fiecarui episod se integreaza in ansamblul operei respective, in unitatea si coerenta acesteia. Episodul implica uneori prezenta unui personaj episodic, care desi insufleteste unul din episoadele romanului, are un rol pasager.
Ex. Baltagul de M.Sadoveanu.

Eroul este personajul principal dintr-o opera epica sau dramatica avand rol esential in actiune.

In literatura din antichitate si din evul mediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter exemplar, calitatile sale exceptionale situandu-l deasupra celorlalti oameni. In “Poetica” a filozfului Aristotel, eroii sunt de trei tipuri, conform pozitiei lor in raport cu oamenii:

  • eroi inzestrati cu puteri divine (mituri si carti sacre);
  • eroi cu insusiri superioare oamenilor obisnuiti (din legende, povesti, basme);
  • eroi aflati deasupra semenilor (din tragedii, epopei).

Cand eroul numai apartine unei ordini divine sau semidivine si isi pierde caracterul exemplar, el devine personaj.
Literatura secolului XX prezinta eroul in diferite formule, fie anti-eroul (insul comun), fie personajul absent, care nu apare ca prezenta in discurs ci in istorie.
Ex. Baltagul de M.Sadoveanu.

Eseul este scrierea in proza, de dimensiuni variabile (de la cateva pagini, la un volum intreg) care trateaza intr-o maniera argumetnativa personala orice tema din domenii ca: filozofie, cultura, arta, religie, stiinta.
Caracteristici ale eseului:

  • eseul propune ca obiect al cunoasterii un adevar propriu, subiectiv, posibil, partial, valabil pentru un anumit stadiu al evolutiei spirituale a eseistului;
  • sfera de investigatie este nelimitata (arta, natura, lumea ideilor, orice experienta umana);
  • subiectivitatea eseistului implica un raport variabil intre spontaneitate si reflectie, intre lirism si detasare, intre fantezie si rigoare;
  • ca metoda, eseul refuza orice norma: mizeaza pe improvizatie, pe fragmentarism, pe lipsa de rigoare care nu inseamna si lipsa de coerenta;
  • manifesta ostilitate fata de eruditia ostentativa si documentatie excesiva (note, citate savante);
  • permite asocierea libera de idei in jurul unor puncte de vedere care, in final, configureaza o semnificatie ce nu reprezinta solutia definitiva a problemei;
  • libertatea de miscare si de initiativa spirituala e, totusi, limitata de pariul pe care il face fiecare eseist autentic: un punct de vedere original, inedit;
  • stilul eseistic mizeaza pe calitatile particulare ale stilului: naturalete, simplitate, armonie, concizie, umor, etc.

Expozitiunea in romanul realist se poate realiza prin “convocarea” personajelor mai importante cu un anumit pretext (hora, bal, nunta, joc de carti, calatoria in acelasi compartiment).
Ex. Liviu Rebreanu foloseste doua modalitati de realizare a expozitiunii: scena colectiva (Ion, Padurea spanzuratilor) sau mozaicul de secvente (Rascoala).

Exprimarea orala - dificultati in folosirea corecta a formelor flexionare de:
substantiv:

  • substantivele masculine terminate in vocala -u (codru, socru, lotru, membru) au forme de plural nearticulat (-i) si articula (-ii), care se deosebesc numai in scris;
  • formele de genitiv dativ singular al substantivelor feminine se construiesc de la forma de plural nominativ-acuzativ nearticulat, primind desinenta -i (casa-case-casei; tara-tari-tarii);
  • daca substantivele se termina in hiatul -ie, atunci articolul hotarat -i se adauga direct la forma de N-Ac singular (istorie-istoriei);
  • articolul hotarat se aseaza inaintea substantivelor in genitiv-dativ numai la numele proprii masculine si feminine terminate in consoana sau alta vocala decat a;
  • substantivele neutre: chibrit, nivel, hotel, joben formeaza pluralul cu desinenta -uri;

adjectiv:

  • se folosesc fara grade de comparatie adjectivele care prin sensul lor nu admit compararea (mort, viu, complet, concret, abstract, desavarsit, principal, secundar, prim, ultim); adjectivele care in limba latina sunt la superlativ (maxim, minim, optim) sau comparativ (superior, inferior);
  • sunt invariabile adjectivele neologice (motrice, tenace, locvace, perspicace, feroce, precoce) si unele adjective care denumesc culori (roz, gri, lila, mov, oliv);
  • adjectivele compuse prin alaturare dintr-un adverb si un participiu realizeaza acordul cu substantivul determinat, numai prin schimbarea formei de participiu (cartea sus-numita, balena nou-nascuta).

numeral:

  • numeralul cardinal compus (doisprezece) are forma de masculin si de feminin (ora douasprezece);
  • numeralele cardinale de la unu la nouasprezece, in relatie cu un substantiv au valoare adjectivala (nouasprezece trandafiri), incepand cu douazeci, ele au numai valoare substantivala (douazeci de trandafiri).

Exprimarea orala si scrisa - abaterile de la calitatile generale ale stilului care trebuie evitate in vorbirea cultivata apar in operele literare, utilizarea lor avand intentie stilistica.
abateri de la claritate:

  • obscuritatea;
  • non-sensul;
  • paradoxul;
  • echivocul;
  • pleonasmul;
  • tautologia;
  • ermetismul.

abateri de la proprietate:

  • folosirea improprie a unor cuvinte sau constructii;
  • amestecul de elemente caracteristice unor stiluri diferite.

abaterile de la corectitudine:

  • solecismul;
  • anacolutul.

Exprimarea scrisa - scrierea corecta presupune cunoasterea sistemului grafic prin care sunt transcrise sunetele, a semnelor de ortografie si de punctuatie, precum si a regulilor dupa care functioneaza acestea.
Exprimarea in scris presupune cunoasterea tipurilor de texte scrise care sunt folosite in diverse situatii de comunicare si aregulilor dupa care se produc ele.

 

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]