Elaborati in aproximativ doua pagini un eseu despre evolutia statului roman modern





ESEU: Formarea statului roman modern si evolutia acestuia

 

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)

Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre evoluția statului român modern, având în vedere:
-precizarea unui factor intern sau extern care a contribuit la întemeierea statului român modern, în a doua jumătatea a secolului al XIX-lea;
-menţionarea a două acțiuni din plan intern și a două acțiuni din plan extern prin care s-a consolidat statul român modern în ultimele patru decenii ale secolului al XIX-lea;
-prezentarea unui fapt istoric prin care se urmărește realizarea României Mari, desfășurat în cadrul relațiilor internaționale;
-formularea unui punct de vedere referitor la democrația din România Mare şi susţinerea
acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.

 

 Formarea statului roman modern si evolutia acestuia Eseu

 

Dupa realizarea Unirii din 1859,principalul obiectiv al României în relaţiile internaţionale s-a orientat spre obţinerea independenţei faţă de Imperiul Otoman, precum şi a unor garanţii de securitate care să o ferească de posibile agresiuni externe.

Statutul de independenţă l-a preocupat pe Carol I încă de la începutul domniei sale. În primăvara anului 1876, pe fondul „Crizei orientale” agravate prin rascoalele antiotomane ale popoarelor din Balcani, România încearcă, fără succes, obţinerea independenţei pe cale diplomatică. Urmează al doilea razboi ruso-turc şi Congresul de la Berlin (1878), în care se pune capăt, pentru moment, „Crizei orientale”. Pe lângă recunoaşterea independenţei, obiectiv major al domniei lui Carol I, România primea Dobrogea, dar era obligată să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.

Lupta pentru realizarea deplină a idealului naţional a dominat politica românească spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, fiind un alt obiectiv major urmărit de România. Astfel, în timpul marii conflagraţii mondiale izbucnite la începutul secolului al XX-lea, România, în pofida tratatului din 1883, care o lega de Tripla Alianta, a intrat în luptă alături de Antanta (1916), având ca obiectiv eliberarea fraţilor din Transilvania. În urma Congresului de Pace de la Paris (1919), România obţine recunoaşterea actului de la 1 decembrie 1918, prin care cele trei provincii istorice (Basarabia, Bucovina şi Transilvania) s-au unit cu Vechiul Regat, formând România Mare.

De-a lungul secolului al XX-lea, România s-a dovedit un factor activ al politicii de securitate europeană. În perioada interbelică, ea va milita pentru păstrarea graniţelor fixate prin Congresul de Pace de la Paris (1919-1920).

După 1945, capacitatea României de a-şi influenţa destinul politic a fost împiedicată de împărţirea lumii în sfere de influenţă, precum şi de prezenţa militară sovietică. Plasarea noastra în zona de influenţă a U.R.S.S. s-a dovedit decisivă pentru evolutia României; impus prin forţă, regimul comunist a scos ţara, pentru următoarea jumătate de secol, din rândul democraţiilor.

Deşi fideli puterii sovietice, comuniştii din România încep să facă în anii ’60 primii paşi în cadrul proiectului “destalinizării”. Linia impusă de Moscova avea să fie flagrant încălcată în 1968, când N. Ceauşescu refuză participarea, alături de trupele Tratatului de la Varşovia, la înăbuşirea revoltei din Cehoslovacia, numită şi „Primăvara de la Praga”.

Consecinţele vor fi imediate. Această împotrivire făţişă a unui stat comunist faţă de Moscova a determinat o creştere a prestigiului internaţional al lui Ceauşescu, care devine „favoritul“ lumii occidentale. Vizitele sale în Franta, Anglia, Germania şi S.U.A, precum şi cele ale preşedinţilor europeni la Bucureşti vor contribui la creşterea rolului României în lume. Independenţa faţă de U.R.S.S. a însemnat consolidarea naţional-comunismului, care a evoluat spre revenirea la practici staliniste şi, în final, la izolarea diplomatică a României.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, România, deşi supusă liniei politice trasate de la Moscova, rămâne constantă în ceea ce priveşte stabilitatea europeană, participând la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la Helsinki (1975). Aici, tara noastră are o practică activă, impunând o serie de principii (egalitatea tuturor statelor şi respectarea drepturilor ţărilor mici sau nerecurgerea la forţă), care intaresc asemanarea actiunilor Romaniei intre cele doua jumatati ale secolului XX. În acest sens, la inceputul sec. XX, Romania aderă la Societatea Naţiunilor (1919), unica organizaţie la nivel mondial care milita pentru menţinerea securităţii internaţionale, şi va încheia alianţe regionale (Mica Antantă,Înţelegerea Balcanică).

În ce priveşte o deosebire în relaţiile internaţionale ale României în secolul al XX-lea, putem aminti de raporturile noastre cu U.R.S.S. Astfel, în perioada interbelică aveam relaţii de egalitate în plan diplomatic. Între 1934-1936 s-au purtat convorbiri la nivel de miniştri de externe,ajungându-se la restabilirea raporturilor diplomatice şi negocierea unui tratat.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Romania intră în sfera de influenţă sovietică , politica externă fiind impusă de la Moscova. Atitudinea fidelă a conducerii comuniste de la Bucureşti se manifestă prin respingerea Planului Marshall, atitudine ostilă faţă de autonomia politică a Iugoslaviei, susţinere, fără echivoc, a invadării Ungariei (1956) de către trupele U.R.S.S.

În concluzie, se poate spune că implicarea României în relaţiile internaţionale ale secolului al XX-lea au fost dictate, în general, de interesele sale naţionale. Fiind un factor de stabilitate în zona Balcanilor, are un rol important în încheierea războaielor balcanice şi totodată a „Problemei orientale” (1913). Ca urmare a poziţiei sale strategice, statul român a fost integrat în diferite alianţe militare, urmărind realizarea integrităţii sale (România Mare – 1918) iar apoi, în perioada interbelică, păstrarea acestei situaţii prin acţiuni de securitate colectivă (Mica Antantă – 1921 şi Înţelegerea Balcanică – 1934). Dar schimbările produse după cel de-al Doilea Război Mondial şi impunerea modelului comunist fac ca România să fie obligată, în relaţiile internaţionale, să ţină cont de poziţia Moscovei.

 Subiecte si Barem Bacalaureat 2019 Istorie sesiunea august-septembrie 

 

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]