ELEMENTE DE COMPOZIŢIE ÎN TEXTUL EPIC
1. PERSPECTIVA NARATIVĂ
Se referă la perceperea de către un subiect (narator sau personaj) a universului ficţional prezentat în textul narativ, la relaţia care se stabileşte între cel care povesteşte şi povestire. Desemnează raportul dintre narator şi universul ficţional prezentat în textul narativ:
- narator omniscient şi omniprezent: ştie tot ce se întâmplă, nu se implică în acţiune, relatează evenimentele fără a-şi exprima o opinie în legătură cu ele, prezintă toate personajele; Ex: Ion de Liviu Rebreanu
- narator-personaj: prezintă doar acţiunile la care participă în mod direct, prezintă din propria sa perspectivă celelalte personaje, cititorul nu are o imagine globală asupra evenimentelor; Ex: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
- narator-martor: nu participă la acţiuni, dar asistă şi le relatează; Ex: Hanu Ancuţei de Mihail Sadoveanu, Concert din muzică de Bach de Hortensia Papadat-Bengescu
În funcţie de aceste tipuri de narator, există trei perspective narative / viziuni narative:
- viziunea „dindărăt” / perspectiva obiectivă: naratorul ştie totul despre personajul său
- viziunea „împreună cu” / perspectiva subiectivă: naratorul este personajul, ştie exact cât personajul
- viziunea „din afară”: naratorul ştie mai puţin decât personajele, este martor al întâmplărilor
2. MODURI DE EXPUNERE
NARAŢIUNEA este un mod de expunere literară specific genului epic, prin care se relatează fapte şi întâmplări, în succesiune temporală.
Caracteristici:
- existenţa naratorului care povesteşte la persoana I sau a III-a
- existenţa acţiunii (totalitatea faptelor şi a evenimentelor narate)
- încadrarea acţiunii într-un anumit timp şi spaţiu
- prezenţa personajelor implicate în acţiune
- temporalitatea: succesiunea în timp a întâmplărilor narate
- exprimarea indirectă a atitudinii autorului
DESCRIEREA este un mod de expunere ce constă în prezentarea sugestivă a particularităţilor spaţilului fizic sau ale înfăţişării personajelor. Este predominantă în operele literare lirice.
Descrierea subiectivă: oferă informaţii care constituie impresii personale ale celui care face descrierea. Limbajul este mai puţin specializat, folosind mai ales persoana I, dar şi a III-a şi uneori a II-a. Apar expresii care transmit o impresie personală: mi se pare că..., cred că... etc. Frecvent, apar figuri de stil. Este prezentă în textele literare, dar şi în comunicarea cotidiană, în textele publicitare etc.
Descrierea obiectivă oferă înformaţii conforme cu realitatea, fără implicarea celui care face descrierea. Limbajul este neutru, folosind termeni de specialitate, utilizând numai persoana a III-a. Figurile de stil sunt aproape absente. Apare numai în texte non-literare.
Portretul este descrierea unui personaj, scoţându-se în evidenţă trăsăturile fizice şi morale ale acestuia.
Tabloul este o formă a descrierii în care se prezintă un aspect din natură, dar şi interioare, cu scopul de a pune în evidenţă trăsăturile morale ale unui personaj.
DIALOGUL este un mod de expunere care constă într-o secvenţă de replici produse alternativ de cel puţin doi emiţători care se adresează unul celuilalt. Este dominant în operele dramatice. Dialogul ajută la caracterizarea personajelor deoarece ele reprezintă modalitatea prin care acestea se descoperă, se exteriorizează.
3. MODALITĂŢI DE CARACTERIZARE A PERSONAJELOR
Caracterizarea directă:
- caracterizarea realizată de către narator
- de alte personaje
- autocaracterizarea
Caracterizarea indirectă:
- realizată prin fapte
- comportament
- atitudini
- limbaj
- mimică
- relaţii cu alte personaje
- vestimentaţie
- statut social
- nume
4. ORALITATEA
Oralitatea este calitatea stilului unor opere literare de a părea vorbit, prin folosirea unor elemente de limbă vorbită, care dau expunerii un caracter spontan şi viu atât în dialogurile dintre personaje, cât şi naraţiunea propriu-zisă. Oralitatea este caracterizată prin prezenţa interjecţiilor, interogaţiilor retorice, exclamaţiilor, expresiilor şi a zicerilor populare, colocviale sau prin mărci ale dialogului. În dialogul dramatic, oralitatea este sugerată pe baza unei selecţii din trăsăturile specifice limbii vorbite.
