Etnogeneza romaneasca





Eseu: Etnogeneza romaneasca

Cei mai vechi locuitori ai acestor meleaguri au fost geto-dacii. Acestia s-au desprins din neamul tracic in epoca fierului, individualizarea lor fiind raportata la cultura Basarabi, caracterizata prin motivele geometrice spiralate, hasurarile, motivele zoomorfe etc. Acestei culturi ii apartin statuile antropomorfe de mari dimensiuni, ce atesta adorarea Soarelui. Pe masura ce civilizatia geto-daca evolueaza au aparut primele cetati de aparare pe inaltimi si primele asezari protourbane numite davae.
In secolul I i.Hr., civilizatia geto-daca era deja dezvoltata. Acest fapt ne este confirmat de descoperirile arheologice. Un rol foarte important in cadrul aceste civilizatii l-a avut religia. Geto-dacii erau politeisit, zeul suprem fiind Zamolxis. Marele centru spiritual se afla potrivit lui Strabon la „Muntele Sfant", Cogaionon. Arheologic este atestat in Dealul Gradistei, in Masivul Sureanu, unde au fost identificate cel putin opt sanctuare patrulatere.

Exista insa si incinte sacre locale la Pecica, Rasnov, Ocnita, etc. Aceste locuri de cult sunt incluse in multe davae geto-dace si cetati ridicate pe inaltimi, construite din blocuri de calcar fasonate, iara mortar, numite de catre specialisti murus dacicus, din zona Gradistei. In perioada La Tene se generalizeaza metalurgia fierului, se intensifica circulatia monetara, se formeaza puternice uniuni de triburi, acestea au fost unite de catre Burebista (cca.82-44 i.Hr.), care a format primul stat dac.
Romanii au ajuns in sudul Dunarii si au cucerit Dobrogea. in iarna dintre anii 28-29 i.Hr.Crassus, proconsului Macedoniei, sprijinit de un „rege" get Roles, lupta impotriva celorlalti „regi" geti din Dobrogea, invingandu-i pe Dapyx si Zyraxes. in anul 46 d.Hr. Dobrogea este inclusa in Imperiul Roman. Regii din sud-vestul Daciei au inteles pericolul reprezentat de catre romani.
În secolul I d.Hr. unitatea triburilor geto-dace este refacuta pentru a face fata acestui pericol. Regele Daciei este Decebal (87-106 d.Hr.), cel care isi dovedise iscusinta inca din campaniile anterioare.
În anul 87 d.Hr. a reusit sa infranga cele 5-6 legiuni romane conduse de catre Cornelius Fuscus, intr-un loc numit Tapae, dar in anul 88 este invins de catre Tettius Iulianus. in anul 89 d.Hr., incheie pacea cu imparatul roman Domitian, pace favorabila dacilor, care primesc de la romani bani, mesteri pentru construirea cetatilor si instructori militar
Secolul I d.Hr. reprezinta perioada de apogeu a civilizatiei geto- dace. Din aceasta perioada dateaza cele mai grandioase constructii ale Sarmizegetusei, dupa cum arata H. Daicoviciu, intre altele incinta sacra de pe Dealul Gradistei este intregita cu un disc solar de andezit si cu noi sanctuare patrulatere. Au fost descoperite de asemenea numeroase ateliere metalurgice, care dateaza din aceasta perioada. S-au intensificat schimburile comerciale si circulatia monetara.
imparatul Traian a observat cresterea puterii statului dac. in conditiile in care ii considera pe daci periculosi pentru granitele imperiului a dorit sa-i invinga definitiv. A realizat acest lucru in urma a doua razboaie, desfasurate intre anii 101-102 si 105-106. infrant, regele geto-dac, Decebal s-a sinucis. Traian a inceput inca din anul 106 reorganizarea Daciei ca provincie romana.
Elementul fundamental in procesul de formare al poporului roman si a limbii romane il reprezinta romanizarea. Acest fenomen a cuprins intregul teritoriu locuit de daco-geti si s-a implementat in toate compartimentele vietii materiale si spirituale. Romanizarea este un proces specific lumii romane si are doua forme de manifestare obligatorii si inseparabile: patrunderea culturii si civilizatiei romane in provincii si preluarea elementelor de cultura si civilizatie de catre populatia autohtona din provincii, in urma cuceririi romane geto-dacii au limba latina, ritualuri romane, elemente din imbracaminte, plugul roman, unelte de minerit etc.
Cel mai important element al romanizarii il reprezinta preluarea limbii latine de catre daco-geti si folosirea ei inclusiv in familie. Caracteristici ale culturii si civilizatiei daco-romane sunt intre altele limba vorbita, care este o latina populara in care au patruns cuvinte din limba daca si religia care este o imbinare intre credintele daco-gete si cele romane.
În timp ce limba latina devine din ce in ce mai importanta, dovezile continuitatii populatiei locale sunt legate de ea; primele sunt cele cea. 3000 de inscriptii in limba latina din provincia Dacia, inscriptii descoperite de exemplu la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Romula, Apulum etc. carora li se adauga cele peste 3500 din Moesia. Lor li se adauga tablitele cerate de la Alburnus Maior si impreuna, atesta faptul ca tinerii daci, inrolati in armate romana, se romanizau cu timpul la fel si dacii aflati pe limes-uri. Un astfel de tanar a fost Aeliu Ariort, dac aflat, la un moment dat, in fruntea orasului Drobeta, altul un anume Lucius Iulius Iulianus, numit inainte de primirea cetateniei romane Rundacio, iar Valerius Marcus, ostas din Legiunea XI Claudia, avea trei baieti cu numele de Decibalis, Seiciperis, Mumutzis. Astfel de exemple sunt numeroase.
Dacia organizata de Traian ca o singura provincie cuprindea Transilvania (fara coltul ei sud-estic), Banatul si Oltenia pana la Jiu. Provincie imperiala, ea era administrata de imparat prin intermediul unui guvernator numit Legatus augusti pro praetore si avea o noua capitala la Colonia Dacica, numita de Hadrian Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.
În anii urmatori provincia a fost reorganizata de doua ori de Hadrian (117-138) si inca o data de Marcus Aurelius (161-180). in 117, in urma atacului dacilor liberi, iazygilor si roxolanilor, Hadrian creaza Dacia Superioara si Dacia Inferioara. Nordul Daciei Superioare devine o noua provincie: Dacia Porolissensis, in 123, iar in 166 Marcus Aurelius transforma ce a ramas din Dacia Superior si Dacia Inferior in Dacia Apulensis si respectiv, Dacia Malvensis datorita razboaielor cu marcomanii. Cele trei noi unitati administrative sunt administrate acum de un legatus Augusti pro praetore trium Daciarum ajutat de un consiliu al celor trei provincii (concilium Daciarum trium), de functionari provinciali (procuratori) si de functionari locali (prefecti si primari).
Din punct de vedere militar la romanizare au contribuit atat unitatile militare stationate in provincie: legiuni, alae, cohorte, dar si dacii integrati in trupe auxiliare stationate pe tot cuprinsul Imperiului pentru ca atat cetatenii romani din legiuni, cat si cei din trupele auxiliare, chiar daca nu erau cetateni, vorbeau limba latina, foloseau obiceiurile si adoptasera modul de viata latin. Pentru legiunile XIII Gemina, stationata la Apulum si V Macedonica, de la Potaissa, precum si pentru unitatile auxiliare au fost realizate o serie de lucrari cu caracter militar: castre (tabere intarite situate de-a lungul frontierelor), turnuri de observatie, valuri de pamant cu santuri (limes-uri).
Organizate in mare parte, pe vatra vechilor asezari dacice, orasele erau un puternic factor de romanizare prin numarul mare de 'locuitori care vorbeau limba latina, prin constructiile urbanistice ridicate aici: temple, terme, amfiteatre, apeducte, etc. Ele au fost impartite in colonii, orase de rang superior care se bucurau de toate drepturile si municipii. Dintre colonii putem mentiona: Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum, Napoca, Potaissa, Drobeta, Romula, iar dintre municipii: Dierna, Tibiscum, uipelum, Porolissum. Acestora li se adauga asezari rurale asezate langa castre: canabae si altele mai mari (pagus) sau mai mici (vid).
Revenind la limba latina trebuie sa remarcam ca nici ea n-a ramas neschimbata in urma procesului de romanizare formand impreuna cu substratul daco-moesic si adstratul slav, limba romana. Asta deoarece pe teritoriul cuprins intre Carpatii Padurosi si Balcani, adica in Dacia si Moesia, pana in secolele VII-VIII limba latina evolueaza
spre o limba unitara, de factura orientala. Aceasta limba numita de filologi limba romana comuna demonstreaza ca la acea data, data patrunderii slavilor, limba romana era deja formata si ei nu i-au mai putut modifica structura de baza, latina..intre secolele VI-VIII au loc marile migratii slave. Influenta slava s-a manifestat in domeniul culturii materiale, a limbii, si a organizarii primelor institutii statale si a fost cea mai puternica dintre toate popoarele migratoare. Ei se amesteca printre autohtoni dupa cum demonstreaza si descoperirile arheologice si in secolul al VH-lea, cand reusesc sa strapunga definitiv limes-ul danubian rup romanitatea balcano-danubiana interpu-nandu-se intre romanicii din Balcani si cei din nordul fluviului.
Migratia slavilor si statele sud-slave au contribuit insa la divizarea limbii comune in cele patru dialecte: daco-roman, in nordul Dunarii, aroman, meglenoroman si istroroman, ultimele trei in sudul Dunarii.
Pe baza tuturor acestor date, componentele de baza ale limbii romane, cele enumerate la inceput, au contributia cea mai mare in frecventa cuvintelor limbii din vocabularul fundamental: 10% substratul daco-moesic cu cele 160 de cuvinte si derivatele lor, 60% stratul latin si 20% adstratul slav.
Astfel, pe teritoriul balcano-carpato-pontic s-au format prin romanizarea geto-dacilor, limba romana si poporul roman la care o contributie insemnata a avut-o si crestinismul.

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]