- Încadrare:
-deschide volumul ,,Poemele luminii” şi se constituie într-o artă poetică.
- creaţie modernistă prin:
- deplasarea interesului spre relaţia poet - misterul lumii/poet-creaţie;
- influenţa expresionistă – sentimentul absolutului, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului, raportarea la absolut prin vitalism.
- ambiguitatea limbajului, metafora revelatorie;
(abateri de la prozodia tradiţională, prin cultivarea versului liber şi a ingambamentului.
2. Tema (de factură filosofică) traduce o concepţie asupra menirii creatorului, atitudinea poetică de potenţare a tainelor universului.
-refuzul cunoaşterii raţionale: prezentul verbal la forma negativă ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”;metafora revelatorie ,,calea mea” surprind o profesiune de credinţă. Misiunea poetului nu este aceea de a dezlega tainele, de a le numi şi înseria ,,în flori, în ochi pe buze ori morminte”, ci de a ,,spori a lumii taină”
- Lumina relevă metaforic cunoaşterea, motiv central al volumului, realizat artistic în ipostaza selenară, ca iniţiere în mister; comparaţia cunoaşterii poetice cu luna, astru nocturn, sugerează compatibilitatea cunoaşterii poetice cu frumuseţea, sacralitatea, taina universului: ,,şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micşorează, ci tremurătoare/ măreşte şi mai tare taina nopţii,/ aşa îmbogăţesc şi eu înunecata zare/ cu largi fiori de sfânt mister”.
- - Elemente ale textului poetic:
a. Incipitul
-reia titlul discursului liric şi exprimă crezul artistic blagian, relaţia poet – lume, implicând cunoaşterea de tip luciferic: ,,nu strivesc”;
-pronumele personal eu exprimă o atitudine poetică (exacerbarea eului la maniera expresionistă);
-,,corola de minuni a lumii” – metaforă revelatorie care sugerează structura unitară a universului, caracterizat prin frumuseţe şi fragilitate (conotaţii ale termenului ,,corolă”), prin sacralitate şi mister (,,de minuni”).
- sugestiile implicate de metaforă vor fi dezvoltate pe parcursul întregului text.
b. Opoziţii şi simetrii:
- discursul liric se organizează pe baza a două opoziţii fundamentale. Cea dintâi este antiteza ,,lumină” – ,,întuneric”, lumina semnificând cunoaşterea umană, iar întunericul – universul, ce se cere cunoscut. Cea de a doua opoziţie se instituie între ,,lumina mea” şi ,,lumina altora”, respectiv între cunoaşterea poetică şi cea pe cale raţională.
- opoziţia dintre cunoaşterea poetică şi cea raţională apare încă din primele versuri.
- cea dintâi este o cunoaştere integratoare. Ea percepe lumea ca un tot unitar, ca o ,,corolă”.
- cealaltă distinge lumea fragmentar, fapt relevat de echivalarea termenului ,,corolă” cu o enumerare a elementelor din care se constituie ea: vegetal – uman – mineral: flori, ochi, buze, morminte, ce revine în finalul poeziei. Cunoaşterea raţională, ,,cu mintea”, se află în opoziţie cu universul, cu întunericul tainic al lumii.
d. Prozodie
-versul liber, asimetric, nerimat eliberat de rigorile prozodice clasice – formă a modernismului poetic;
- limbajul poetic original propune ingambamentul, ce permite exprimarea liberă a fluxului ideilor.
- recurenţa adverbului ,,şi” solicită receptarea individuală a fiecărui termen, dar şi o viziune integratoare.
4. Concluzii:
-defineşte destinul poetic asumat printr-o viziune originală: cunoaşterea universului în planul creaţiei este posibilă numai prin iubire;
-cunoaşterea poetică, integratoare, este o cunoaştere iniţiatică, o cunoaştere care acţionează nu prin descifrarea tainei, ci prin trăirea ei. De altfel, poezia se poate reduce la câteva versuri: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. ,,A iubi” înseamnă a proteja, a însuma tot ceea ce ştiinţa înseriază.
- a fost pusă în relaţie cu filosofia blagiană. ,,Lumina mea” ar putea fi apropiată de conceptul de ,,minus cunoaştere”, formă a cunoaşterii luciferice. Poezia propune o definire a unei cunoaşteri metaforice, care procedează prin substituţie, înlocuind un obiect prin alt obiect, un mister prin alt mister.
- ,,Eu nu strivesc...” este mai mult decât un crez artistic. Este un crez existenţial, o poezie de autodefinire a eului care se integrează misterului universal.
