Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga - eseu

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga - eseu

  Modernismul s-a manifestat la inceputul secolului al XX-lea ca forma a spiritului novator in arta si in cultura, opunandu-se, astfel, traditionalismului. Modernismul literar cuprinde, in sens larg: simbolismul, expresionismul si avangarda.

  Termenul modernism a fost impus, la noi, de E. Lovinescu, mentorul grupării şi al revistei Sburătorul (1919), care a sustinut sincronizarea literaturii romane cu cea occidentala.

  Pornind de la “mutații estetice” lovinesciene, generatia interbelică a poetilor modernisti cultiva o lirica metafizică, reflexivă, a eului măcinat de trăiri contradictorii, precum şi libertatea prozodică. Expresivitatea şi ambiguitatea limbajului poetic se realizează, în textele moderniştilor,  îndeosebi, prin metafore originale, insolite, cu inepuizabile posibilităţi de interpretare.

   Lucian Blaga, unul dintre cei trei mari reprezentanţi ai modernismului poetic interbelic, alături de Tudor Arghezi şi de Ion Barbu, este şi creatorul unui univers filozofic original, care stă la baza liricii sale.

   Un concept al filozofiei lui Blaga este „Cunoaşterea”. Autorul o distinge pe cea „paradiziacă”, adică raţională, a omului de ştiinţă care urmăreşte să lămurească aspectele lumii înconjurătoare, în felul acesta distrugându-i tainele, de cea „luciferică”, a artistului, care protejează misterele, astfel, amplificându-le. De asemenea, Blaga asociază celor două „cunoașteri”  metaforele  „plasticizantă” şi „revelatorie”. Prima inlocuieste expresia directa, fiind o simpla substituire a limbajului denotativ cu limbajul figurat, in timp ce metafora revelatorie are drept rol imbogatirea sensurilor, anularea intelesului obisnuit, revelarea si potentarea unui mister.

 

  • Elemente de compozitie

   Aceste idei sunt evidenţiate, îndeosebi,  în cunoscuta artă poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” care deschide volumul de debut „Poemele luminii” (1919).

   Titlul poeziei, reluat în incipit, conţine o metaforă revelatorie a universului imaginat ca o „corolă” uriaşă alcătuită nu din petale, ci din „minuni”, adică din mistere, astfel anticipând tema cunoașterii. De asemenea, titlul anunță caracterul subiectiv (reflexiv) al lirismului, prin pronumele personal „eu” (reluat de cinci ori pe parcursul poeziei)  şi prin verbul negativ la persoana I „nu strivesc”.

   Astfel, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” se încadrează în lirismul de tip subiectiv. Subiectivitatea limbajului poetic rezultă din tonul confesiv, al “autocomunicării”, întreținut de mărcile, foarte frecvente, ale eului liric: verbele la persoana I nu strivesc, nu ucid, sporesc, îmbogăţesc; pronumele personal eu, adjectivul pronominal posesiv mea.

 

  • Idei poetice

    În prima secvenţă lirică, verbele sinonime „nu strivesc” şi „nu ucid”, se raportează la „tainele / ce le-ntâlnesc în calea mea”. Astfel, se exprimă opţiunea creatorului pentru „cunoaşterea luciferică”. Aceste taine sunt relevate printr-o enumeraţie de simboluri metaforice: “flori”, „ochi”, „buze”, „morminte”. „Florile” sunt expresia frumosului, a naturii, a vieţii; „ochii” simbolizează cunoaşterea; „buzele” - rostire şi sărut, deci iubire, iar „mormintele” -   taina  morţii, destinul postum.

    Următoarea secvenţă lirică se bazează pe mai multe opoziţii semantice. Prima este reprezentată de structurile poetice “lumina altora” (metaforă a „cunoaşterii paradizicace”)  şi  „lumina mea”  (metaforă a „cunoaşterii luciferice”). O altă opoziţie se realizează între verbele  “sugrumă” şi „sporesc”,  care exprimă consecinţele celor două tipuri de „cunoaştere”. Astfel,  verbul „sugrumă”, sinonim cu „ucide”, „distruge”, exprimă apropierea de tainele lumii prin raţiune, cu mijloacele omului de ştiinţă, în vreme ce verbul la persoana I „sporesc”, cu sensul „nuanţez”, „amplific”, defineşte atitudinea artistului.

  Urmează o comparaţie amplă a atitudinii artistului cu imaginea enigmatică a lunii care, în mod paradoxal, prin lumina ei, „nu micşorează, ci tremurătoare / măreşte şi mai tare taina nopţii”. Altfel spus, luminozitatea difuză a astrului nocturn nu identifică obiectele aflate sub propriile-i raze, ci le dilată contururile, dându-le forme nebănuite, misterioase.

   Ultimele două versuri ale poeziei alcătuiesc un enunţ cauzal: “căci eu iubesc / şi flori şi ochi şi buze şi morminte”, prin intermediul căruia Creatorul îşi mărturiseşte sentimentul ce stă la baza opţiunii sale pentru „cunoaşterea luciferică”: iubirea faţă de tainele lumii.

 

4) Incadrarea in curent.

  Opera „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o poezie modernistă prin temă, prin procedeele artistice inedite, prin libertatea prozodică.

  Tema cunoaşterii nu doar că este de natură filozofică, ci şi tratată într-o manieră cu totul nouă, originală, de către un poet – filozof.

  Metaforelecorola de minuni a lumii, vraja nepătrunsului ascuns, adâncimi de întuneric, largi fiori de sfânt mister sunt insolite. De asemenea, simbolurile misterelorflori, ochi, buze, morminte – sau cel al cunoaşteriilumina –, comparaţia amplă care alcătuieşte o secvenţă lirică distinctă dau expresivitate şi originalitate limbajului poetic blagian.

  Autorul ignoră, în spirit modernist, toate convenţiile prozodice. Versurile din „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” nu se supun schemei clasice, fiind albe, deci fără rimă şi inegale, cu un ritm interior. Tehnica ingambamentului, minuscula folosită la începutul majorităţii versurilor contribuie, de asemenea, la încadrarea poeziei în direcţia modernistă. 

 

  • Incheiere

  În concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” sintetizează ideile filozofice ale omului comun, cuprinse în Trilogia cunoaşterii. Este este o autobiografie lirică, deoarece exprimă concepţia lui Blaga despre lume şi despre eul creator, precum şi o viziune inedită asupra lumii. Prin acest text poetul atrage atenția asupra tainelor din jurul nostru, precum și asupra modului în care le putem percepe: fie judecându-le, găsindu-le un rost logic, fie bucurându-ne de frumusețea lor, fără a încerca să le descifrăm. 

 

Alte Lectii din romana