Evolutia Romaniei, in secolele al XIX-lea – alXX-lea





EvoluŢia României, în secolele al XIX-lea – alXX-lea


EvoluŢia statului român modern

În urma Războiului Crimeei (1853-1856), în timpul Congresului de Pace de la Paris (1856), FranŢa a pus problema unirii Principatelor Române. În condiŢiile care Imperiul Otoman si Austria au susŢinut faptul că românii nu vor să se unească reprezentantul FranŢei, contele Walewski a propus consultarea românilor si s-a decis formarea Divanurilor Ad-hoc, adunări cu rol consultativ. Alese după rezolvarea numeroaselor problem create de Turcia si Austria, Adunările Ad-hoc au hotărât, în decembrie 1857, că dorinŢele românilor presupun în
primul rând unirea Moldovei cu Muntenia într-un singur stat cu numele de România, condus de un prinŢ străin.
Dar, Marile Puteri reunite în cadrul ConferinŢei de la Paris (1858) au prevăzut existenŢa a doi domni, două guverne si a două adunări pentru statul numit Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei.
Pe baza ConvenŢiei de la Paris, document care organiza Principatele Române, românii au ales ca domn al Moldovei si al łării Românesti, pe 5 si 24 ianuarie 1859, aceeasi persoană: Alexandru Ioan Cuza, astfel prin dubla alegere realizându-se Unirea celor două Ţări.
În acelasi an, actul de la 24 ianuarie a obŢinut acordul Marilor Puteri si în 1861 firmanul otoman de unire instituŢională. În decembrie 1863, primul-ministru Mihail Kogălniceanu pune în discuŢia Adunării, legea secularizării averilor mănăstiresti, lege indispensabilă pentru reforma agrară.
De fapt, discuŢiile pe marginea reformei agrare l-au determinat pe domn să dizolve, pe 2/14 mai 1864, Adunarea si să propună modificări la ConvenŢia de la Paris. Modificările s-au concretizat în Statutul Dezvoltător al ConvenŢiei de la Paris, un nou document cu rol constituŢional. Având poziŢia consolidată în interior si exterior, Cuza a putut trece la înfăptuirea reformei agrare, reformă fără de care nu se poate discuta despre modernizarea statului român. La 14 august 1864 a fost promulgată prin decret, legea rurală care desfiinŢa claca si împroprietărea fostii clăcasi. Legea rurală a avut importante consecinŢe economice si sociale. A întărit proprietatea Ţărănească si a îmbunătăŢit situaŢia unei bune părŢi a locuitorilor satelor. Această lege a avut, însă si limite: au fost împropietărite 511 896 de familii, cu toate acestea mulŢi Ţărani au rămas fără pământ sau aveau pământ foarte puŢin, multe terenuri nu au fost luate în proprietate, mulŢi Ţărani continuând să le muncească prin învoiala cu proprietarii, iar altele au rămas nelucrate.Pe termen lung reforma agrară s-a dovedit eficientă, producŢia începând treptat să crească. Silit să abdice pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza a lăsat o Ţară unita sj în plin proces de modernizare, Ţară care era gata să pună în aplicare un alt punct a dorinŢelor
Adunărilor Ad-hoc din 1857: numirea unui prinŢ străin.
Principalele instituŢii care au contribuit la consolidarea statului naŢional au fost monarhia si
Parlamentul. Drepturile si îndatoririle acestora erau reglementate prin ConstituŢia din 1866. ConŢinut: numele Ţării era România, se proclamau principiul monarhiei ereditare, libertăŢile si drepturile fundamentale ale cetăŢeanului, suveranitatea naŢională. Guvernământul era reprezentativ, proprietatea era declarată sacră si inviolabilă, se consacra principiul egalităŢii în drepturi si al separării puterilor în stat, nu erau amintite raporturile cu Imperiul Otoman. Puterea executivă era exercitată de către domnitor si ministrii numiŢi si revocaŢi de către acesta. Domnitorul-avea dreptul de veto absolut, drepturi în materie legislativă, putea convoca, amâna
sau dizolva Adunarea DeputaŢilor si Senatul, sancŢiona sau nu o lege, forma guvernul, avea dreptul de a bate monedă, era conducătorul armatei, numea sau confirma în toate funcŢiile publice, avea dreptul de amnistie, graŢiere, de a încheia tratate sau convenŢii, de a conferi decoraŢii, etc.
Puterea legislativă deŢinută de ReprezentanŢa NaŢională formată din două Camere: Adunarea DeputaŢilor si Senatul. Adunarea DeputaŢilor avea drept de legiferare, drept de autoconducere, dezbătea si adopta bugetul, dreptul de interpelare, răspundea la mesajul tronului etc. Puterea judecătorească era încredinŢată judecătoriilor, instanŢa supremă era Curtea de CasaŢie. ConstituŢia a fost completată de un sistem electoral. în plan extern a fost percepută ca o manifestare a independenŢei. După semnarea ConvenŢiei cu Rusia din aprilie 1877, Rusia
declară război Turciei. Turcia bombardează Nordul Dunării, iar românii răspund prin bombardarea Vidinului.
În aceste condiŢii, la 9 mai 1877 ministrul de externe Mihai Kogălniceanu, răspunzând unei interpelări în Camera deputaŢilor, proclamă IndependenŢa României, a doua zi aceasta fiind votată si de către Senat. Desi nu a participat de la început la război, armata română s-a remarcat în luptele purtate la Plevna, Smârdan, Vidin, etc.
În urma tratatelor încheiate la San Stefano si Berlin, în 1878 Marile Puteri au recunoscut independenŢa României. La Congresul de la Berlin s-a stabilit pentru România: ObŢinerea IndependenŢei cu condiŢia acceptării modificării articolului 7 al ConstituŢiiei din 1866, România primea Dobrogea cu Delta Dunării si Insula Serpilor(deŢinută anterior de Turcia) si era nevoită să-i cedeze Rusiei judeŢele din Sudul Basarabiei(Cahul Bolgrad si Ismail) În aceste condiŢii, în 1878, Carol a primit titlul de AlteŢă Regală, iar în 1881 România a devenit regat, la 10 mai Carol I si Elisabeta de Wied au fost încoronaŢi ca rege si regină a României, la 14 mai
1881a fost reglementată succesiunea la tron prin „pactul de familie", mostenitor al tronului fiind proclamat prinŢul Ferdinand de Hohenzollem -Sigmaringen.
Carol a colaborat cu personalităŢile politice ale vremii Ion C. Brătianu, D.A. Sturdza, Lascăr Catargiu. El a demonstrat reale calităŢi de om politic si în ciuda unor dificultăŢi pe care le-a avut la începutul domniei a stiut să apere interesele românilor.
În 1883 România a aderat, alături de Germania, Italia si Austro-Ungaria la Tripla AlianŢă, acest lucru a fost realizat atât din motive obiective, încercarea României de a evita izolarea politică, dar si din motive subiective, „slăbiciunea", firească, a regelui Carol I faŢă de Germania. Aderarea a rămas secretă până la începutul Primului Război Mondial, în 1914, în condiŢiile declansării acestuia regele face cunoscut oamenilor politici români existenŢa acestui tratat semnat cu Puterile Centrale. Interesele României nu coincideau cu ale acestora motiv pentru care în Consiliul de Coroană întrunit la Sinaia, în 21 iulie 1914, s-a stabilit neutralitatea României. Desi i se părea greu să respecte o asemenea hotărâre Carol I, în ciuda ameninŢărilor din partea
rudelor sale germane, constient fiind că nu avea sens să se aventureze într-un război din care românii nu aveau nimic de câstigat, a fost de acord cu neutralitatea. Era însă clar că aceasta nu va dura mult. Trebuia deci ca intrarea în război să servească intereselor naŢionale. în urma unor îndelungate negocieri la 4 august 1916 I.I.C.
Brătianu si reprezentanŢii diplomatici ai FranŢei, Marii Britanii, Rusiei(Antanta) si Italiei au semnat convenŢiile militare si politice care stipulau condiŢiile intrării României în război.În noaptea dintre 14/15 august 1916, trupele române intră în poziŢie de luptă.
Anul 1918 a reprezentat anul Marii Uniri, an în care s-a format statul naŢional unitar român. La 27 martie 1918, 15 noiembrie 1918 si 1 decembrie 1918, Basarabia, Bucovina si respectiv Transilvania au cerut unirea cu România. Adunarea NaŢională de la Alba Iulia a demonstrat odată în plus dorinŢa transilvănenilor de unire în condiŢiile în care toŢi cei 1228 de delegaŢi prezenŢi acolo au votat unirea în prezenta a cea. 100000 de persoane, venite acolo pentru a-si vedea un vechi vis îndeplinit. în aceste condiŢii 15 octombrie 1922, regele Ferdinand si regina Măria au fost încoronaŢi ca suverani ai României Mari, la Alba Iulia. în urma realizării Unirii o fost elaborate o serie de legi printre care cele mai importante au fost introducerea votului universal, în 1918, reforma agrară, în 1921, sau legea administrativă, în 1925, care prevedea norme unitare de organizare teritorială a statului român, iar în 1923 a fost elaborată o nouă ConstituŢie, completată în 1926 cu o nouă lege electorală. Regele Ferdinand I a condus în conformitate cu ConstituŢia din 1923, având o bună relaŢie cu partidele politice, în special cu Partidul NaŢional Liberal, si cu liderul acestuia I.I.C. Brătianu. în perioada 1859-1918 statul român a evoluat ascendent, începând cu unirea Moldovei cu Muntenia, continuând cu modernizarea legislativă, cu dezvoltarea industriei si instaurarea monarhiei si culminând cu anul 1918, anul realizării Marii Uniri.
Astfel în mai puŢin de un secol s-a scris cea mai strălucită pagină din istoria românilor având în
vedere că acum s-a format statul national modern, a fost elaborată prima ConstituŢie a României, s-a obŢinut independenŢa Românei, s-a realizat Marea Unire, etc. Toate acestea s-au realizat într-un context internaŢional favorabil, la sfârsitul Războiului Crimeei, redeschiderea Chestiunii Orientale si războiul Ruso-Turc(1877-1878), la sfârsitul Primului război mondial. Un rol important au avut si personalităŢile perioadei în special: Al. I. Cuza, Carol I, Ferdinand I dar si I.C. Brătianu, I.I.C. Brătianu, M. Kogălniceanu, etc.

Liceul cu Program Sportiv Sebes Profesor, Eneea Răulea

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]