Ilustrează modalităţile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman de tip subiectiv studiat.
Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, trăieşte două realităţi: realitatea timpului cronologic (frontul) şi realitatea timpului psihologic.
Ştefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupări teoretice, un tip orgolios, avid de cunoaştere absolută atât prin dragoste cât şi prin experienţă directă, trăită a războiului.
Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, trăită sub semnul incertitudinii, e semnalată direct. Căsătorit cu cea mai frumoasă dintre colegele sale, în care crede a fi găsit idealul femeii iubite, tânărul cuplu cunoaşte o schimbare radicală a existenţei lor datorată unei moşteniri neaşteptate lăsate de un unchi bogat, Tache.
Aspirând la dragostea absolută, eroul doreşte certitudinea absolută. Natura reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Ştefan Ghiorghidiu adună, progresiv, semne ale neliniştii şi îndoielilor sale interioare şi le disecă cu minuţiozitate. Viaţa lui Ştefan Gheorghidiu a devenit curând “o tortură”, nu mai putea citi nici o carte, părăsise universitatea.
Plimbarea la Odobeşti, într-un grup mai mare, declanşează criza de gelozie şi incertitudinea iubirii, pune sub semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite.
Compania domnului G., avocatul obscur, dar bărbat modern, acordă soţiei sale, Ela, care cocheta, amplifică suspiciunile lui Ştefan.
Confesându-se şi analizându-se, eroul respinge ca vulgară etichetarea ca gelos: “Nu, n-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii.”
Experienţa războiului constituie pentru Ştefan Gheorghidiu o experienţă decisivă, un punct terminus al dramei intelectuale, o dramă a personalităţii.
Gheorghidiu devine alt om în primele ceasuri de război. Gelozia rămâne undeva, departe, şi lipsită de însemnătate. Jurnalul lui de front conturează o personalitate complexă, aflată în împrejurări inedite, confruntându-se cu moartea, dar mai ales confruntată cu ea însăşi.
Rănit şi spitalizat, se întoarce în Bucureşti. Acasă, lângă Ela, simţea o înstrăinare definitivă. Experienţa frontului a fost decisivă. Drama iubirii lui este acum intrată definitiv în umbră.
Prin cele două ipostaze pe care le trăieşte eroul, romanul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un “neîntrerupt marş tot mai adânc în conştiinţă”.
Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata
Ex. “Ultima noapte de dragoste, inatia noapte de razboi” -C. Petrescu
-odata cu Camil Petrescu literatura a încetat să mai creadă în iubire şi a început să creadă în autenticitate
-proza lui Camil Petrescu reprezintă “omul gânditor scormonindu-şi propria-I conştiinţă faţă-n faţă cu datele realităţii care se refuză cunoaşterii absolute”
-Camil Petrescu aduce în literatura rom. Intelectualul lucid care gândeşte şi se frământă “câtă luciditate atâta dramă”
-acest roman adduce în discuţie monografii ale unor idei (iubirea şi războiul), încearcăsă fixeze intelectualul într-un cadru de existenţă obiectiv având o teribilă sete de adevăr dintr-o perspective lucidă
(1)Camil Petrescu vorbeşte despre sincronizarea lit. cu filosofia şi psiho.
-din psiho preia metoda analizei psihologice, de obs. a vieţii interne, introspecţia, retrospecţia, psihanaliza, monodeismul; autorul decrie realitatea in măs. în care a cunoscut-o printr-o experienţă derectă; filosofie- Kant, Hegel abordează relativismul
(2)lit. este considerată o metodă de cunoaştere a sinelui “nu putem cunoaşte decât ceea ce se răsfrânge în noi înşine”
(3)ca metodă de creaţie adoptă metoda proustiană: studiază devenirea psihică a eroului; romanul e o experienţă interioară; timpuleste subiectiv; apare memoria involuntară şi introspecţia; naraţiunea se face la prez. pers. I
(4)autenticitatea scrierii “singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conştiinţei mele” o relitate trecută prin propria-I conştiinţă; viaţa e un motiv de reflecţie, pers. sunt firi hipersensibile şi hiperlucide; doar intelectulii pot trăi într-o filosofie a îndoielii, însetaţi de incertitudine
(5)substsnţialitatea, selectarea unor esenţe concrete ale vieţii
(6)fluxul memoriei
(7)relativismul şi pluriperspectivismul
(8)anticalofilismul urmăreşte conţinutul şi adevărul nu forma textului, arta nu are nimic de a face cu calofilia, scri doar atunci cănd ai ceva de spus; scrisul este salvator
-tema: zbuciumul între certitudine şi incertitudine atât pe plan intern (planul conştiinţei) cât şi pe plan extern (războiul prez. în dimensiune tragică)
