F (Fabulosul - Functiile portretului)





F

Fabulosul este un mod de reflectare a lumii caracterizat prin intamplari si personaje care sunt exclusiv produsul imaginatiei, fara corespondent in lumea reala; calitatile, caracteristicile pe care le presupune universul, de regula, fabulos sunt supranaturale. Fiind la inceput o trasatura a sincretismului primitiv, fabulosul a devenit cu timpul o dimensiune a creatiei artistice.

Fantasticul isi are originea in atractia pentru supranatural si pentru vis a fiintei umane, in functia pe care o au acestea de a permite iesirea din limitele impuse conditiei sale. Jocul cu posibilul a fost transpus in teme care se constitue intr-un adevarat repertoriu al genului:

  • tema dublului;
  • tema pactului cu fortele demonice;
  • tema calatoriei sufletelor;
  • tema calatoriei cosmice.

Universul fantastic este populat cu fiinte stranii, cu obiecte magice, cu vehicule ciudate. Aceasta lume supranaturala are multe elemente in comun cu basmul, dar, in acelasi timp, are propriile legi.
Ex. La hanul lui Manjoala de I.L.Caragiale, La tiganci de Mircea Eliade.

Finalul in romanul realist evidenteaza viziunea scriitorului care intentioneaza sa realizeze o reprezentare a lumii la fel de complexa si de adevarata ca si a celei reale, si asigura coerenta elementelor care compun intregul, precum si unitatea viziunii artistice.
finalul nu coincide intotdeauna cu deznodamantul si foloseste diverse strategii:

  • desriere care reia datele din incipit;
  • dialog sau replica prin care se rezuma lumea fictiunii;
  • prefigurare a unor evenimente care numai sunt relatate in roman.

finalul realizeaza deschiderea catre lumea cititorului pentru ca sugereaza:

  • posibilitatea de a continua actiunea;
  • indiferenta fata de elementele relatate;

finalul in romanul realist implica simultan inchiderea si deschiderea latenta a unei continuari, face posibila constructia unui nou ciclu romanesc.

Fluxul constiintei este o modalitate de reprezentare a vietii interioare in fictiune prin mimarea miscarilor psihice si al cursului sinuos al gandurilor spontane ale personajului. El se bazeaza pe asocierea libera de idei si ignorarea succesiunii logice sau cronologice a evenimentelor.
Fluxul constiintei a fost confundat multa vreme cu monologul interior. In functie de tipurile de discurs (stil direct, stil indirect liber): fluxul constiintei ar desemna “fenomenul psihic in sine”, iar monologul interior “verbalizarea acestui fenomen”. Fluxul constiintei este o tehnica de creatie specifica romanului de analiza psihologica.
Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

 

Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la cunostiinta cititorului de catre autor.

Ea implica si concentrarea evenimentelor prin revenire, insistenta, etc.
Tipuri de focalizare:
focalizare externa:

  • inregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi;
  • aduce in fata cititorului fapte brute, fara sa le insoteasca de judecati si comentarii;
  • nu are acces la gandurile, traiirile personajului;
  • produce efectul de neutralitate, obiectivitate, prin absenta inregistrarii emotiei;
  • nu orienteaza reactiile cititorului;
  • apare destul de rar.

focalizarea interna:

  • urmareste gandurile personajului si patrunde in constiinta acestuia;
  • da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile;
  • recurge la verbe de perceptie (a vedea, a auzi, a simti, a dori, a crede).
  • permite accesul cititorului la psihologia personajului;
  • ofera posibilitatea de a intelege psihologia personajului din interior;
  • creeaza complicitatea cititorului cu personajul, mergand pana la identificare cu acesta (impartasirea emotiilor).

focalizarea zero:

  • descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient;
  • ofera o viziune globala;
  • furnizeaza cititorului cele mai numeroase informatii;
  • da impresia cititorului ca domina povestirea.

Ex. Ion de Liviu Rebreanu.

Formula initiala, finala si mediana - inceputul si sfarsitul basmelor sunt marcate prin formule initiale si finale, care incadreaza discursul narativ, inlesnind trecerea din lumea reala in lumea functionala, care, in cazul basmului, este o lume fabuloasa; in cuprinsul textului apar si formule mediane.
Ex. Povestea lui Harap-Alb de I. Creanga

Fragmentul, in literatura, este un text de dimensiuni reduse, care exprima o idee sau o imagine cu o mare forta de expresie. In filozofie este opusul sistemului.

 

Functiila basmului este o situatie-tip bine definita din punctul de vedere al semnificatiei ei pentru desfasurarea actiunii. Succesiunea functiilor este aceeasi, indiferent de basm. Unele functii pot lipsi (de exemplu inselaciunea), altele, cum ar fi prejudicierea - lipsa, calatoria, lupta, victoria sunt prezente in orice basm.
Unele functii sunt dispuse in perechi: interdictie - incalcare, lupta - victorie, etc.
Aceeasi functie se poate reprezenta, de obiciei, de doua sau de trei ori.
Ex. Povestea lui Harap-Alb de I. Creanga

Functiile lectorului:

  • de a intelege textul (in termeni de comunicare, de a decoda si de a interpreta mesajul);
  • de a evalua textul (de a avea o atitudine, de a-l judeca);
  • de a coopera (de a raspunde la solicitarile de producere a sensului operei pe care i le autorul operei literare).

Functiile portretului:

  • fuctia de informare. Portretul da posibilitatea descoperirii personajului, a reprezentarii lui, permite cunoasterea statutului sau social, a convigerilor sale, etc.
  • functia de revelator (de dezvaluire). Fizionomia, tinuta pot dezvalui gandurile si intentiile secrete, pot indica defecte sau calitati care anticipeaza ori explica o anumita evolutie.
  • functia simbolica. Portretul poate sa fie reprezentativ pentru o categorie sociala, o trasatura umana, o tipologie, etc.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]