Gavrilescu din La tiganci de Mircea Eliade





GAVRILESCU

- personaj principal de nuvela fantastica -
- personaj fantastic -
- personaj de proza contemporana -

"La tiganci",
de Mircea Eliade
- nuvela fantastica -

    Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu.
    Nuvela face parte din creatia literara contemporana, este o nuvela fantastica, scrisa dupa al doilea razboi mondial, perioada in care Eliade ilustreaza ideea ca opozitia dintre real si ireal, dintre sacru si profan se estompeaza, intre acestea nemaiexistand hotare bine determinate.
    Subiectul nuvelei este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade, intrucat el considera ca "orice loc natal constituie o geogrqfie sacra. Pentru cei care 1-au parasit, orasul copilariei si adolescentei devine totdeauna un oras. mitic. Bucurestiul este, pentru mine, centrul unei mitologii inepuizabile." (M.Eliade - "Incercarea labirintului"-1978).
    Principala modalitate de realizare a nuvelei este epicul dublu construit de Mircea Eliade din doua planuri, unul real si altul ireal, paralele, care merg concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul se afla fn prim-planul actiunii si celalalt in plan secundar, schimbandu-se intre ele, conform secventelor real-ireal care compun nuvela.
    Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intr-un spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan.
    La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii - profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual.
    Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"- sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale,  ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor.
    Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani.
    Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii.
    Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata, nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala.
    Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse,  intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba
Gavrilescu simte o emotie puternica si "se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar". I se face sete, sugerand, poate, uscaciunea intcrioara, oboseala provocate de caldura insuportabila de afara, din lumea reala, care trimite catre profan. Fetele il acuza ca ii este frica, in sensul ca se teme sa parcurga o initiere spirituala, dar Gavrilescu se apara, motivandu-se din nou spiritual, ca a trait "un vis de poet" si a simtit in tinerete "o pasiune nobila", a iubit-o pe Hildegard, asadar are pregatirea spirituala superioara de a putea depasi barierele vietii reale, catre o alta lume. Cu toate acestea, el nu poate ghici tiganca, nu poate trece prima proba initiatica, asadar el nu poate transcende (a transcende= a depasi limita cunoasterii experimentale, a realitatii perceptibile -n.n.) cu usurinta pragul spiritual.
    Se simte confuz si derutat, fetele il prind intr-un cerc ametitor, "ca intr-o hora de iele" si el isi pierde constienta de sine, . intra intr-o stare superioara de vis, care poate ilustra prima treapta spre initiere. Gavrilescu se trezeste ametit si dezorientat, intr-o lume ciudata, total necunoscuta, o incapere cu paravane multicolore, cu saluri si broderii si se gandeste ca totul "era o iluzie", obiectele fiind reflectate si multiplicate de oglinzi.
    Simte o fericire totala, "o nemaipomenita beatitudine i se risipi ca un fior cald in tot trupul", isi aminteste ca visase, incurca elementele reale -arsita- cu amintirile din tinerete si se refugiaza in arta. Gavrilescu este impiedicat in initierea spirituala de amintirile lumii reale, care sunt obstacole din lumea profana, de aceea nici de data aceasta nu poate sa ghiceasca tiganca. Barbatul nu trece proba pentru ca "si-a adus aminte de ceva si s-a pierdut, s-a ratacit in trecut". Daca el ar fi reusit sa ghiceasca tiganca, pentru ca "asta-i jocul", ar fi fost plimbat prin toate odaile, "ar fi fost foarte frumos", insa el se repede la pian si incepe sa cante cu "toata puterea", parca ar fi vrut sa intre tot mai adanc intr-o stare artistica superioara.
    Se simte singur in aceasta lume total necunoscuta'pentru el, vrea sa gaseasca o cale de iesire, devine nerabdator, considerand ca "ne-am jucat destul, iesiti la lumina". Se simte ratacit in lumea asta, se loveste de paravane sau obiecte neidentificate, "caci nu le cunostea formele", caldura il sufoca din nou, nu se mai recunoaste pe sine, este "mai slab decat se stia, cu oasele iesindu-i prin piele [...] asa cum nu se mai vazuse niciodata". Se simte infasurat strans intr-o draperie, ca intr-un giulgiu mortuar si intelege ca "se va sufoca", pierzandu-si total perceptia lumii inconjuratoare, "sunetele pareau inecate in pasla".
    Semnificatiile acestor secvente sugereaza manifestarea sacrului in profan (hierofania): bordeiul semnifica mitul labirintului, ca simbol al trecerii dinspre viata spre moarte, un spatiu initiatic catre o alta lume spirituala; baba care cere vama la intrarea in bordei poate sugera Cerberul (paznic inflexibil la poarta Infernului); fetele pot fi asemuite cu ielele (mitul ielelor spune ca cine le vede dansand moare) sau Preotesele (care oficiau ritualul mortii in templele antice) sau Parcele sau ursitoarele; cifra trei este mistica, are puteri magice asupra spiritului. Initierea lui Gavrilescu este greoaie pentru ca profanul este o frana, el se agata mereu de trecut, de viata reala, concreta. Visul este o prima treapta a initierii, iar zbuciumul lui de a scapa din draperia care il strangea ca un giulgiu poate fi cosmarul traversarii materiel de catre spirit.
    Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".
    Gavrilescu este impresionat de ultima etapa a traversarii starii de la materie la spirit, "m-am vazut gol si am simtit draperia strangandu-se in jurul meu, ca un giulgiu [...] ce-am mai patimit", face legatura cu viata reala, apeland la aceeasi oboseala sugerata de "caldura"si de "colonelul Lawrence".
    Profesorul reintra in lumea reala, simbolizata de "uruitul metalic al tramvaiului", constata ca "era mai cald decat fusese" dupa-amiaza, isi face vant cu palaria, se urea in tramvai, se confeseaza calatorilor, spunandu-le ca si-a uitat servieta in strada Preoteselor si le marturiseste obsesia neimplinirii: "Eu, pentru pacatele mele sunt profesor de pian, dar n-am fost facut pentru asta...". Coboara din tramvai la statia Preoteselor si constata ca la nr. 18 nu mai locuieste doamna Voitinovici si nici Otilia, ci familia Georgescu, care sta aici de patru ani. Confuz si dezorientat, Gavriiescu se urca in tramvai, isi cauta portmoneul, revine obsesia colonelului Lawrence, da taxatorului o bancnota si afla ca banii se schimbasera de un an, discutia despre "tiganci" starneste reactii pseudoscandalizate ("e o rusine"), Gavriiescu "se simti deodata obosit, istovit". Acasa la el locuia altcineva, deoarece Elsa plecase in Germania dupa ce disparuse Gavriiescu, "la toamna se implinesc 12 ani".
    Extenuat, Gavrilescu se urca intr-o birja si cere sa-l duca la "tiganci", atmosfera tine de fantastic, este o noapte frumoasa si miroase a regina-noptii. Birjarul, "fost dricar", sensibil ("imi plac florile, caii si florile"), "fire de artist", il ajuta sa ajunga dincolo, trecandu-l prin locuri impuse de traditie, urmand un drum prestabilit, oprindu-se "in dreptul bisericii", sunt "fel de fel de flori" si-l consoleaza "n-o sa va para rau...".
    Baba continua initierea lui Gavrilescu, il previne sa nu se rataceasca iar, ii spune parola ("Eu sunt, m-a trimis baba") si-i explica drumul: "sa numeri sapte usi. si cand oi ajunge la a saptea, sa bati de trei ori". El se incurca in numararea usilor, se simte sleit de puteri, intra intr-o camera la intamplare si deodata simte "un parfum uitat", acela al lui Hildegard. Gavriiescu se disculpa, ii explica ce se intamplase in tinerete, cand starea spirituala fusese invinsa de starea materiala "daca as fi avut ceva bani la mine...", dar acum "nu mai am nici casa, nu mai am nimic". Hildegard ii spune "vino cu mine", lui Gavriiescu ii "e frica" si incearca o ultima "agatare" de real, "ah, paiaria [...] si voi sa se intoarca". Hildegard se mira ca el inca nu intelege ce i se intampla, ca revelatia nu s-a produs inca, desi ea ii sugereaza ca murise de curand: "Nu intelegi ce ti s-a intamplat, acum de curand, de foarte curand?". Lui Gavriiescu ii este greu sa accepte trecerea intr-o alta lume si da vina pe faptul ca "sunt cam obosit", dar "parca incep sa ma simt mai bine...". Se urca amandoi in trasura si acelasi birjar ii duce "spre padure, pe drumul al mai lung", timpul nu se mai masoara, are alte dimensiuni ("mana incet. Nu ne grabim..."). Gavrilescu intra intr-o stare superioara, a visului ("as crede ca visez"), singura cale de transcendere in lumea spirituala: "Toti visam [...] Asa incepe. Ca intr-un vis...".
    Profesorul Gavrilescu intruchipeaza omul sensibil, artistul care aspira sa atinga absolutul prin propria menire: "Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian.Dar eu traiesc pentru arta pura". Setea omului superior de a atinge absolutul in cunoastere este asemanatoare cu aceea a lui Dionis din nuvela eminesciana: "iata o ocazie ca sa-ti imbogatesti cunostintele", isi spusese Gavrilescu atunci cand intrase in bordeiul tigancilor. Dorinta de a patrunde in Shambala presupune lupta apriga, deci trebuie sa fii tanar, puternic si Gavrilescu este istovit, trebuie sa ai curaj si lui Gavrilescu "ii e frica" si trebuie sa fii incarcat de iubire si el nu se implinise erotic.
    Nuvela exprima drama unui ratat, a unui om ce s-a lasat dominat de profan, de viata monotona si marunta care-1 apasa, de banal itatea simbolizata de caldura sufocanta.
    Fantasticul nuvelelor scrise de Mircea Eliade dupa razboi aduc in prim plan personaje care traiesc experience insolite. Referindu-se la aceasta proza fantastica, Dumitru Micu afirma: "Pe diferite cai, unor insi comuni li se revela «sacrul». Respectivii devin actorii unor intamplari care, fara a fi palpitante, exceland chiar prin banalitate, unele ii smulg pana la urma din «iluzie», din «insignifiant», din «profan» si ii transports pe celalalt taram, al permanentelor".

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]