Gheorghita din Baltagul de Mihail Sadoveanu

Gheorghita

 - personaj secundar de roman traditional obiectiv (mitic si baladic) -
- personaj realist -
- personaj in formare -

"Baltagul",
de Mihail Sadoveanu
- roman traditional obiectiv -
(mitic si baladic)
    Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul motto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica a mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existcntiala de la viata la moarte si din nou la viata.
    Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justiciar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Mioru;a" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
    Romanul este traditional, deoarece ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.
    Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, este personaj secundar si realist, aflat la inceputul romanului la varsta  adolescentei, avand doar 17 ani. Flacaul parcurge, alaturi de mama lui, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, experienta acumulata intr-un timp scurt il maturizeaza rapid: "de-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".
    Portretul fizic sugereaza, indirect, trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita eraun flacau sprancenat", cu.ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu mustacioara abia mijita, se vadeau timiditatea si nesiguranta adolescentina, insa emana un farmec deosebit care starnea admiratia mamei.
    Trasaturile morale decurg in mod indirect din faptele, atiiudinea si vorbele personajului.
Fiu iubitor si inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios si supus, ii ghiceste toate gandurile: "Privi spre maica-sa; o vazu zambind si intelese ca i-a dat raspunsul pe care nu-1 putea gangavi in ajun". Cu un ascutit spirit de observatie si o intelepciune precoce, Gheorghita cugeta ca "femeile-s mai viclene [.-..], mai iscusite la vorba; iar barbatii is mai prosti; insa mai tari de vartute". Desi nu intelege toate masurile pe care le ia mama lui privind calatoria, el se supune ascultator si increzator in hotararile ei: "M-oi duce, daca spui; dar e bine sa-mi arati ce si cum, ca sa stiu ce sa fac"
    Initierea sa incepuse inca din copilarie, cand sensibilitatea si puritatea varstei il faceau sa se simta stapan peste "paraul cu bulboanele [...], potecile la zmeura si mai sus la afine, cand ocolea asa de buna-voie, umbland dupa turmele ciobanilor. [...] stia sa cheme in amurgit ieruncile si capriorii." Lipsa de vesti de la tatal sau si suspecta absenta a acestuia constituie o situatie cu totul noua pentru Gheorghita, care simte ca "a intrat la slujba grea si la nacaz", banuind ca "tatu-sau "Nechifor va fi cazut pe undeva s-a pierit, ori l-au omorat hotii".
    Devenirea sa ca barbat are loc brusc, odata cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte infricosat si uo neliniste fierbinte i se porni din maruntaie si-l fulgera in crestet. [...] Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari". Un argument indirect, ce motiveaza desavarsirea formarii lui Gheorghita ca barbat este scena finala, cand flacaul il loveste pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. [...] Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte". Gheorghita isi indeplineste astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas catre maturitate.             Gheorghita parcurge experienta initiatica si implineste dreptatea asemenea unui Fat-Frumos din basmele populare, dar faptul ca el evolueaza de la pubertate la statutul de barbat il inscrie intre personajele tipice din operele realiste.
    "Faurit anume in vederea expeditiei justitiare (initiatica pentru baiat) si blagoslovit de preot, baltagul nu are alta intrebuintare decat simbolica si magica, ramanand pur, nepatat de sange; lovitura razbunatoare e data de Gheorghita cu alt baltag, cu al ucigasului fnsusi" (Al.PaleoIogu - "Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu").