Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Constitutii

Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Capitolul 3: Constituții:

- Constituție definiție
1. Constituția cărvunarilor
2. Regulamente organice
3. Proclamația de la Islaz
4. Congresul de la Paris
5. Adunările Ad-Hoc (1857)
6. Convenția de la Paris
7. Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris.

-Constituții democratice :
- CONSTITUȚIA DE LA 1866 - Contextul şi cauzele elaborării constituţiei
- CONSTITUȚIA DIN 1923
- CONSTITUȚIA DIN 1991

Constituții autoritare:
- CONSTITUȚIA DIN 1938

-Constituții comuniste :
- CONSTITUTIA DIN 1948
- CONSTITUTIA DIN 1958
- CONSTITUTIA DIN 1965
- Constituţiile României

Constituții

Constituție= legea fundamentală a unui stat, investită cu o forță juridică superioară celorlalte legi, pe baza căreia sunt adoptate toate celelalte legi și care stabilește principiile de organizare a statuluu, forma de guvernământ, regimul politic, organizare organelor supreme și locale, atribuțiunile puterilor statului, sistemul electoral, drepturile și libertățile cetățenești.

Ideea necesității unei constituții apare pentru prima dată în contextul epocii luminilor, în secolul al XVIII-lea, fiind enunțată și dezbătută de Jean Jacques Rousseau, filosof francez și mare gânditor iluminist.
Necesitatea unei constituții a apărut în societatea românească în condițiile procesului de modernizare a vieții social-economice, politice și culturale de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea.ebacalaureat.ro
Prin proiecte politice elaborate de boieri și tineri intelectuali, se solicită elaborarea unei constituții.

În Ţara Românească și Moldova, modernizarea însemna:
În plan economic- capitalism (dezvoltarea economică, apariția de bănci, întreprinderi)
În plan social- noi structuri sociale urbane și rurale (burghezie, o țărănime eliberată de obligații feudale și improprietăriri)
În plan cultural (progres tehnic, politic, științific intelectual)
În plan politic (libertate socială, politică, națională, religioasă, de expresie, de manifestare)
Până la primele Constituții, în sensul modern al cuvântului, actele cu caracter constituțional s-au concretizat în documente și au rămas la stadiul de declarații de principii.
Primele documente cu caracter constituțional au apărut în secolul XIX, putând fi grupate în următoarele categorii:

• Declarații de principii (Cererile norodul românesc 1821)
• Declarații de drepturi (Proclamația de la Islaz 1848)
• Proiecte de reformă (Constituția cărvunară 1822)
• Programe interne (Rezoluțiile adunărilor ad-hoc 1857)

Deși avea să treacă o anumită perioadă de timp pana când avea sa fie posibilă introducerea primei Constituții românesti, aceste documente cu rol constituțiomal au arătat dorința de schimbare a românilor.

1. Constituția cărvunarilor
Este elaborată la Iași în 1822 și indică necesitatea separării puterilor în stat, deși nu s-a aplicat.

2. Regulamente organice
Sunt documente cu rol de constituție, elaborate în perioada protectoratuluu rus în Principate (1829-1857)

- 1774, turcii învinși în războiul ruso-austro-otoman sunt nevoiți să accepte prevederile Păcii de la Kuciuk- Kainadji. Unele dintre aceste prevederu instituiai neoficial prptectoratul țarist asupra Princpiatelor. + se diminuează monopolul comercial otoman asupra principatelor.
- 1826 un nou război pierdut de turci se încheie cu Convenția de la Akermann
- 1828-1829 deoarece turcii nu au respectat Convenția de la Akermann declanșează un nou război ruso-otoman.
- 1829 război pierdut de turci, semnarea Păcii de la Adrianopol
Rușii devin în mod oficial protectorii Principatelor.
În vederea adoptării textelor constituționale, se constituie două comisii boierești conduse de consulul rus Minciaki.
Textele finale au intrat în vigoare în 1831 în Ţara Românească și în 1832 în Moldova și au rămas în vigoare până în 1858.

Textele constituționale erau redactate pe baza principiului separării puterilor în stat:
- Puterea executivă: Sfat boieresc cu rol de guvern
- Puterea legislativă: Adunare Obștească cu rol de parlament
- Puterea judecătorească: instituții specializate în acest sens

3. Proclamația de la Islaz- programul adoptat la 9 iunie 1848 de mișcarea revoluționară din Țara Românească după citirea sa de către Ion Heliade Rădulescu. La 11 iunie, sub presiunea maselor, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte termenii proclamației și să recunoască guvernul revoluționar provizoriu.

4. Congresul de la Paris

Intre 1853-1856 are loc războiul Crimeii. Războiul este pierdut de ruși, în finalul său desfășurându-se un pare congres de pace, congresul de pace de la Paris 1856
Este propusă unirea celor două pricipate, însă, nefiind toate statele de acord în privința unirii, această problemă se amână, incheiându-se un tratat de pace.ebacalaureat.ro

5. Adunările Ad-Hoc (1857)

Expiarese de curând mandatul de 7 ani al domnitorilor în fruntea Principatelor impuși de Poartă și de Rusia, conform Convenției de la Balta Liman (1849)
Nu mai sunt impuși alți domnitori deoarece nu se știa dacă unirea se va realiza sau nu, astfel încât sunt numiți în Principate doi caimacami. Aceștia trebuiau să organizeze alegerile pentru adunările ad-hoc.
În Ţara Românească, alegerile se desfășoară fără probleme. (rezultat favorabil unirii)
În Moldova se falsifică alegerile de către caimacamul Nicolae Vogoride, ajutat de consulul austriac. => un blocaj rezolvat în august 1857 când alegerile sunt reluate, câștigul fiind în favoarea unioniștilor.
La Iași și la București se adoptă două rezoluții asemănătoare conținând următoarele puncte:

-- Unirea celor două principate

- Prinț străin la conducerea lor

- Respectarea autonomiei Principatelor de către Poartă

- Neutralitate

-- Adunare și guvern constituite pe principiul reprezentativității

6. Convenția de la Paris

7. Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris.

Constituții democratice

CONSTITUȚIA DE LA 1866

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei:

- Contextul este cel legat de instaurarea dinastiei străine. În 1866 este adus în România ca domn şi confirmat de votul poporului Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană Hohenzollern-Sigmaringen. Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în 1878 cea de alteţă regală, iar din 1881 cea de rege).
- Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost: dorinţa oamenilor politici români de a organiza un stat cu adevărat modern şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o imagine favorabilă României pe plan internaţional.
Adunarea Legislativă a adoptat o constituţie liberală, după modelul celei belgiene, în 1866.

Principiile de bază ale constituţiei din 1866 au fost următoarele:

separaţia puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească),guvernare reprezentativă (parlamentul este ales prin vot, conducerea statului reprezintă întreaga naţiune),suveranitate naţională (puterile statului emană de la naţiune),responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),monarhie ereditară şi constituţională: România este condusă de moştenitori din casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Aceştia trebuiau crescuţi în religia ortodoxă.

Puterile statului:
Putere legislativă era deţinută de Parlament şi rege.

Parlamentul era alcătuită din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Membrii celor două camere erau aleşi prin vot cenzitar; în Senat însă erau şi unii membrii de drept: foşti parlamentari aleşi în două legislaturi, foşti miniştrii, generalii, mitropoliţii şi episcopii, reprezentanţi ai universităţilor, membrii trimişi de Academia Română etc. Atribuţiile Parlamentului erau următoarele: elaborarea proiectelor de legi, votarea legilor, adoptarea bugetului ţării (bugetul este reprezentat de banii ce revin într-un an fiecărui minister din produsul intern brut);Funcţia de rege putea fi deţinută de descendenţi pe linie masculină ai regelui Carol I (femeile şi descendenţii lor se excludeau de la acest drept). Dacă nu existau descendenţi direcţi pe linie masculină ai regelui, atunci succesiunea revenea fratelui cel mai în vârstă al regelui sau moştenitorilor lui. Atribuţiile legislative ale regelui erau: sancţionarea şi promulgarea legilor (regele îşi dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de Parlament); dreptul de veto absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului spre reanalizare), propunerea unor proiecte de legi spre votul Parlamentului. ebacalaureat.ro

Puterea executivă era deţinută de Guvern şi rege.

Atribuţiile Guvernului erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de legi. Miniştrii erau răspunzători pentru faptele lor în faţa Parlamentului.Atribuţiile executive ale regelui erau următoarele: numea şi revoca miniştrii, numea şi confirmă în funcţii publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea monedă (emitea monedă cu chipul său), acorda graţiere (suspendarea pedepselor, de obicei pentru cazuri umanitare). Cea mai importantă atribuţie a regelui era cea de a dizolva Parlamentul, dar regii României până la Carol al II-lea nu au exercitat-o. Constituţia prevedea că în caz de dizolvare a Parlamentului trebuiau organizate alegeri parlamentare în cel mai scurt timp. Parlamentul putea fi dizolvat o singură dat într-un an.

Puterea judecătorească se exercita prin Curţi de Judecată şi Tribunale. Cea mai înaltă instanţă era Curtea de Justiţie şi Casaţie.

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau:libertatea persoanei (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri prevăzute de lege), libertatea întrunirilor (dreptul de a organiza adunări publice), libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui organizaţii: ex. partide, sindicate etc.), libertate conştiinţei (dreptul de a avea propriile, idei, credinţe, dar respectând ordinea publică şi bunele moravuri), libertatea presei (dreptul de a publica propriile idei);inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, inviolabilitatea corespondenţei (aceste prevederi care interzic pătrunderea în domiciliu fără acordul persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea unei proprietăţi sau citirea corespondenţei private au rolul, în primul rând, de a apăra cetăţeanul în faţa abuzurilor reprezentanţilor instituţiilor statului şi abia apoi în faţa abuzurilor persoanelor fizice);libertatea învăţământului; învăţământul primar era gratuit şi obligatoriu.Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar (votau cei care aveau o anumită avere, prevăzută de lege). Populaţia era împărţită în 4 colegii electorale, după avere: la colegiul I şi II votau marii proprietari funciari, la colegiul III votau burghezii, liber profesioniştii şi ofiţerii în retragere, iar la colegiul IV votau ţăranii. La colegiul IV votul era indirect, prin reprezentanţi (adică ţăranii îşi alegeau dintre ei nişte reprezentanţi şi doar aceia votau). În 1884 s-a modificat legea electorală prin desfiinţarea colegiului IV şi a votului indirect. Votau toţi cei care plăteau un impozit către stat.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1866: România devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului: separaţia puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii private.România va avea o viaţă politică stabilă, al cărei garant este regele, care are, prin constituţie, rolul de a păstra echilibrul între forţele politice şi instituţiile statului.

CONSTITUȚIA DIN 1923

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1923:

Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu numeroase minorităţi naţionale şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la noile realităţi.În 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consemnat şi în constituţie.În 1921 s-a realizat reforma agrară, fapt ce a însemnat exproprierea marilor moşii. Constituţia trebuia să prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin legi speciale.

Constituţia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866. Apar însă câteva schimbări importante faţă de constituţia din 1866:

În art. 1 se specifică faptul că România este stat naţional, unitar şi indivizibil: conceptul de stat naţional şi unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune majoritară pe un singur teritoriu politic, a fost nou introdus.Proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866; în caz de utilitate publică se pot realiza exproprieri. În 1866, cazurile de utilitate publică erau stabilite doar prin constituţie, şi anume: lucrări de comunicare, de salubritate publică şi de apărare a ţării. În 1923 se prevede că utilitatea publică se stabileşte prin legi speciale (aşa cum a fost cazul legii agrare din 1921). De asemenea bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi atmosfera sunt proprietatea statului.Votul este universal, spre deosebire de votul cenzitar din 1866.Se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi fără deosebire de origine etnică, limbă şi religie. Constituţia din 1866 prevedea doar egalitatea fără deosebire de clasă socială.Biserica ortodoxă este biserica dominantă în stat iar cea Greco-catolică este privilegiată în raport cu celelalte culte. În constituţia din 1866 se menţiona ca religie oficială cea ortodoxă.ebacalaureat.ro

Consecinţele elaborării constituţiei din 1923:

România devine stat democratic.România se adaptează realităţilor politice, economice şi sociale de după Marea Unire. Constituţia democratică din 1923

CONSTITUȚIA DIN 1991

Constituţia din 1991

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei

În contextul revenirii României la pluripartidism, în 1989, constituţia comunistă trebuia înlocuită pentru a menţiona noua stare de fapt, dar şi pentru a garanta respectarea drepturilor cetăţeneşti şi pentru a permite dezvoltarea regimului politic democratic.

Principii de bază ale constituţiei din 1991

Primul capitol al constituţiei este intitulat chiar Principii generale şi cuprinde principiile fundamentale, specifice unui regim democratic: separaţia puterilor în stat, suveranitate naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, pluripartidismul. Forma de guvernare a statului este republica, iar România este considerată stat de drept, democratic şi social. Sintagma stat de drept democratic şi social subliniază ideea că în România sunt garantate, prin instituţiile statului, respectarea legii şi accesul liber la justiţie (statul de drept), se respectă principiile democratice (statul democratic), statul respectă personalitatea umană şi intervine pentru realizarea binelui comun, prin măsuri de protecţie a cetăţenilor săi în situaţii ordinare dar şi extraordinare, în caz de calamitate sau criză, ori prin protecţia şi asigurarea de şanse pentru categoriile defavorizate (statul social). Între principiile generale menţionate în acest prim capitol amintim şi garantarea dreptului minorităţilor naţionale de a-şi păstra limba şi tradiţiile, întărirea legăturilor cu românii aflaţi în afara ţării, dezvoltarea relaţiilor paşnice cu toate statele, respectarea tratatelor internaţionale.ebacalaureat.ro

Puterile statului:

Puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Parlamentul este ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuţii adoptarea legilor şi a bugetului. Iniţiativa legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi) aparţine membrilor parlamentului, membrilor guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect este semnat de cel puţin 250000 de cetăţeni din cel puţin un sfert din judeţele ţării.

Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României. Guvernul urmăreşte punerea în aplicare a legilor. Primul ministru este propus de preşedinte, în urma consultării cu partidul sau partidele care deţin majoritatea parlamentară. El propune Parlamentului spre aprobare o listă de miniştri. Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului; el poate fi demis de Parlament prin acordarea votului de neîncredere.

Preşedintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani (la revizuirea constituţiei, în 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeaşi persoană are voie să obţină maxim două mandate. Rolul fundamental al Preşedintelui este acela de a exercita funcţia de mediere între puterile statului. Preşedintele are următoarele atribuţii: desemnează primul-ministru, promulgă legile (le contrasemnează, pentru a le aproba intrarea în vigoare), poate dizolva Parlamentul, în cazul în care acesta a respins de două ori învestitura unui guvern (dar poate dizolva Parlamentul o singură dată într-un an), este comandant suprem al armatei, conferă decoraţii, acordă graţiere, încheie tratate internaţionale pe care le propune aprobării Parlamentului, emite decrete.

Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenţi de puterea politică şi inamovibili (nu pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi decât de Consiliul Superior al Magistraturii). Cea mai înaltă instituţie judecătorească este Curtea Supremă de Justiţie.

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti

Sunt specificate drepturile şi libertăţile obişnuite într-o constituţie democratică: libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, dreptul de vot. Spre deosebire de constituţia democratică din 1923, cea din 1991 specifică şi protecţia din partea statului român de care se bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun fel de cetăţenie) pe teritoriul României, respectarea tuturor tratatelor privind drepturile omului, semnate de România. Constituţia din 1991 prevede şi dreptul la viaţă, interzicerea torturii, a muncii forţate şi a pedepsei cu moartea, protecţia persoanelor cu handicap, protecţia familiei, a copiilor şi a tinerilor.

Pentru a garanta apărarea drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul Poporului, la care poate să facă apel orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1991

Prin constituţia din 1991, România redevine stat democratic şi stat de drept (adică un stat ale cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un stat în care funcţionarea instituţiilor se face pe baza legilor, justiţia este independentă, iar cetăţenii sunt protejaţi de excesul de autoritate al instituţiilor). Trecerea de la statul autoritar comunist la statul de drept a întâmpinat anumite dificultăţi. Intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 a fost o recunoaştere la nivel european a faptului că în ţara noastră statul de drept funcţionează.

Constituții autoritare
CONSTITUȚIA DIN 1938

Adoptată în contextul în care, în anul 1937, la alegerile parlamentare, niciun partid politic nu a obţinut 40% din voturi pentru a primi „prima electorală", Constituţia din 1938 este Constituţia în timpul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi se bazează pe o concepţie autoritară. Constituţia nu mai emana de la naţiune, ci de la puterea executivă.

Din punctul de vedere al organizării fiecărei puteri în stat, noua constituţie conţine diferenţe esenţiale faţă de constituţiile anterioare.

Regele este capul statului; puterea legislativă se exercita de către Rege prin Reprezentanţa Naţională, care se împarte în două: Senatul şi Adunarea Deputaţilor.

Constituţia prevede două atribute esenţiale ale capului statului, şi anume: persoana regelui este inviolabilă; miniştrii lui sunt răspunzători – actele de stat ale Regelui vor fi contrasemnate de un ministru care, prin aceasta, devine răspunzător de ele.

Constituţia declara responsabili pe miniştrii care au contrasemnat actul şi, prin aceasta, îşi angajează responsabilitatea lor proprie.

În Constituţia din 1938 prerogativele şefului statului sunt deosebit de mari (regele are atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti); Regele avea drept de veto absolut, întrucât putea refuza sancţionarea unei legi fără să fie nevoit să explice refuzul sancţionării acesteia; putea dizolva Parlamentul fără să fie obligat să-l convoace într-un anumit termen; se consacra dreptul şefului statului de a legifera prin decrete-legi; hotărârile judecătoreşti se execută în numele Regelui.

Titlul II din Constituţia din 1938, care tradiţional trata despre drepturile omului, este împărţit în două capitole: „Despre datoriile românilor" şi „Despre drepturile românilor„. Prioritatea datoriilor faţă de drepturi demonstrează însuşi spiritul constituţiei.

În constituţiile anterioare, românii aveau numai două datorii: de a urma cursurile şcolii primare şi de a îndeplini serviciul militar.

În privinţa împărţirii administrative a ţării, se suprima articolul care viza organizarea în judeţe şi este înlocuit cu articolul prin care ţara este împărţită mai întâi în rezidenţe regale, apoi în ţinuturi.

Concluzie: exerciţiul puterilor constituţionale trece în mâinile Regelui, căruia îi este atribuit chiar şi monopolul revizuirii Constituţiei.

Constituții comuniste

CONSTITUTIA DIN 1948

Adoptată în urma abdicării forţate a regelui Mihai (30 decembrie 1947) şi a proclamării Republicii Populare Române, o „democraţie populară" impusă, Constitutia din 1948 evidenţiază instituţionalizarea comunismului prin transformarea treptată a societăţii româneşti după modelul stalinist.

Alcătuită după modelul Constituţiei sovietice în vigoare, Constituţia din 1948 a avut un caracter provizoriu, în care prevederile economice prevalau asupra celor politice, şi a reprezentat instrumentul legal prin care se pregătea trecerea întregii economii sub controlul statului.ebacalaureat.ro

Constituţia prevedea: mijloacele de producţie, băncile şi societăţile de asigurare pot deveni proprietatea statului când interesul general o cere; comerţul intern şi extern trece sub controlul statului; planificarea economiei naţionale.

În Republica Populară Română organul suprem al puterii se stat este Marea Adunare Naţională(M.A.N.), organul legislativ. Prezidiul M.A.N. este răspunzător faţă de M.A.N. Guvernul este organul executiv şi administrativ şi dă seama în faţa M.A.N. şi a Prezidiului M.A.N. în perioada dintre sesiuni.

Instanţele judecătoreşti sunt Curtea Supremă, tribunalele şi judecătoriile populare; se suprimăinamovibilitatea (calitate a unui demnitar de a nu putea fi transferat, înlocuit sau destituit din funcţia pe care o ocupă) judecătorilor.

Constitutia putea fi oridcând modificată la propunerea guvernului sau a unei treimi din deputaţi, de către Marea Adunare Naţională.

Consecinţe: se naţionalizează, în 1948, principalele întreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurări şi de transport; au fost naţionalizate o mare parte a clădirilor şi locuinţelor; se face o nouă reformă monetară (sunt confiscate ultimele rezerve în numerar) şi se hotărăşte trasformarea socialistă a agriculturii.

CONSTITUTIA DIN 1958

Constituţia din 1952 este legea totalei aserviri a Republicii Populare Române faţă de Uniunea Sovietică.

Prin capitolul introductiv, Constituţia pune la baza existenţei statului român dependenţa faţă de Uniunea Sovietică. Prietenia cu U.R.S.S. constituie " baza politicii noastre externe".

Principiul de bază al puterii de stat este dictatura proletariatului, regimul de stat al României este regimul democraţiei populare, care reprezinta interesele celor ce muncesc. Statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului exercitată de Partidul Comunist.

Organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri. Justiţia este realizată de către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.

Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională (M.A.N .), aleasă pe o perioadă de 4 ani. M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.

Titlul „Drepturile şi datoriile fundamentale aie cetăţenilor" subliniază preponderenţa statului asupra cetăţeanului şi accentuează mai mult datoriile decât drepturile.

Dreptul la muncă şi învăţătură, dreptul de supravieţuire (odihnă, pensie) erau mai mult datorii. Libertatea cuvântului, presei, întrunirilor şi mitingurilor (element de noutate), libertatea demonstraţiilor de masă se exercita „în conformitate cu interesele celor ce muncesc şi în vederea întăririi regimului democraţiei populare".ebacalaureat.ro

„Partidul Muncitoresc Român este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a organelor şi instituţiilor în stat"; dreptul de asociere era subordonat înregimentării sub conducerea P.M.R.

În această Constituţie se vorbeşte pentru prima dată despre proprietatea socialistă şi de „rolul conducător al partidului".

CONSTITUTIA DIN 1965

România este republică socialistă, teritoriul fiind „inalienabil şi indivizibil „.

Constituţia Republicii Socialiste România conferea rolul conducător Partidului Comunist Român, în întreaga viaţă a societăţii.

Organul suprem al puterii de stat este Marea Adunare Naţională, singurul organ legiuitor.

În anul 1974, prin legea nr. 1, a fost instituită funcţia de preşedinte al R.S.R., iar atribuţiile deţinute până atunci de Consiliul de Stat reveneau şefului statului.

Constituţiile României

Vocabular

Modelul şi contextul adoptării constituţiei – Elaborarea constituţiilor României se înscrie într-un context mai larg, extra-naţional; în privinţa constituţiilor democratice este vorba despre procesul general de democratizare a societăţii pe plan european şi universal, demarat odată cu Constituţia SUA din 1787; în ceea ce priveşte constituţiile comuniste, este vorba despre contextul comunizării României prin ocupaţia sovietică; la fel, constituţia autoritară a lui Carol al II-lea, survine sub influenţa regimurilor fasciste instaurate în statele vecine României, din nevoia conservării tradiţiilor naţionale împotriva ascensiunii comunismului sovietic.

Stat şi teritoriu – Statul este definit în constituţie ca fiind suveran, referitor la autonomia sa în politica internă, independent, referitor la politica externă şi statutul său internaţional, şi indivizibil sau unitar, din punct de vedere al organizării teritorial administrative; teritoriul este inalienabil, pentru că nicio porţiune de pământ dintre graniţele statului nu poate fi deţinută de alt stat

Guvern minoritar – În decembrie 1937, niciunul din partidele mari al României nu au reuşit să obţină o majoritate comfortabilă de minim 40% la alegerile parlamentare, care să îi permită atât majoritatea în parlament cât şi formarea unui guvern majoritar. Regele Carol II, care manifesta de mai mulţi ani tendinţe antiparlamentare, a chemat să formeze guvernul al patrulea partid după rezultatele din alegeri (9,15%), Partidul Naţional-Creştin condus de Octavian Goga şi de A.C. Cuza. În felul acesta era deschisă calea instaurării regimului autoritar carlist, care impune o nouă constituţie în februarie 1938 şi un nou guvern condus de patriarhul Miron Cristea.

Reacţiunea – În viziunea partidelor de stânga, reacţiunea este reprezentată de susţinătorii ideologiilor conservatoare, de dreapta, care se opun schimbării regimului politic şi economic; termenul apare în secolul al XIX-lea, cu referire la monarhiile tradiţionale anti-revoluţionare, anti-liberale, şi este preluat în secolul XX de propaganda comunistă, cu referire la partidele tradiţionale, de centru şi de dreapta.

RegiunileRPR (1952-1965)–Conform Constituţiei Republicii Populare Române din 1952, teritoriul a fostîmpărţit administrativ, pe lângă judeţe, şi în regiuni, printre care şiRegiunea Autonomă Maghiară, ce cuprindea judeţele Harghita şi Covasna. Aceastăîmpărţire nu anula caracterul unitar al statului român, dar apropia ţara de modelul federal sovietic. Împărţirea în regiuni a fost abandonată în 1965, prin noua Constituţie a Republicii Socialiste România.

Parcursul unei legi de la iniţiativă la aplicare (în România actuală, în baza Constituţiei din 1991, modificată în 2003) – 1. legea este iniţiată prin propunere venită din partea unui parlamentar, a guvernului sau a preşedintelui, precum şi din partea societăţii civile, prin strîngerea a 100.000 de semnături; 2. propunerea este formulată ca proiect de lege şi ajunge în Parlament, unde este dezbătută aprins în comisia de specialitate, de un grup restrâns de parlamentari; 3. odată ce se ajunge la o formulă acceptată de membrii comisiei parlamentare, proiectul ajuge la discuţii, separat, în fiecare din cele două camere parlamentare (Camera Deputaţilor, care este camera inferioară, apoi Senat, care este camera superioară a Parlamentului); 4. proiectul este adoptat de fiecare cameră cu votul majorităţii membrilor prezenţi (legile simple sau ordinare) sau cu votul unei majorităţi calificate de 2/3 dintre totalul membrilor fiecărei camere (legile organice); 5. legea adoptată de ambele camere parlamentare ajunge pe masa Preşedintelui, care – în caz de răspuns favorabil – promulgă legea printr-un act de promulgare; preşedintele poate folosi dreptul de veto limitat, o singură dată pentru acelaşi proiect de lege; 6. legea intră în vigoare la două săptămâni de la publicarea în "Monitorul Oficial".ebacalaureat.ro

Drept de veto absolut – Este o prerogativă, un privilegiu acordat domnitorului/regelui Rpmâniei prin Constituţia din 1866. Prin acest drept, monarhul putea preveni orice proiect de lege de la aplicare. Dreptul nu a fost folosit, fapt care ne înreptăţeşte să îl considerăm pe Carol I un monarh moderat, un garant al democraţiei în România de la cumpăna secolelor XIX-XX. Dreptul de veto absolut a fost eliminat prin Constituţia din 1923, care sporeşte astfel puterile Parlamentului. În prezent, preşedintele României are drept de veto limitat, după cum a avut şi monarhul în perioada interbelică.

Sancţionarea legii – În monarhie, este semnătura prin care monarhul acceptă şi promulgă un proiect de lege adoptat de Parlament

Interpelare – Drept al membrilor parlamentului de a adresa întrebări miniştrilor, ca măsură pentru verificarea eficienţei guvernului în aplicarea legilor. Interpelările vizează regulamentele, metodologiile şi hotărârile guvernului cu privire la executarea legilor.

Vot de blam –Numit şi vot de neîncredere (în România monarhică)sau moţiune de cenzură (înRomânia republicană) este votul camarelor reunite ale Parlamentului pentru retragerea mandatului unui guvern; prin acest vot se exercită răspunderea politică a guvernului faţă de Parlamentul care l-a învestit iniţial cu puterea executivului.

Constituţionalitate – Calitatea oricărei legi sau norme publice de a fi conformă cu litera şi spiritul legii fundamentate, a constituţiei; actualmente, în România, Curtea Constituţională este forul juridic învestit cu atribuţia de a verifica constituţionalitatea legilor, prin autosesizare sau prin sesizare venită din partea unor terţe părţi.

"Garantarea" vs. "ocrotirea" proprietăţii private şi restituirea proprietăţilor confiscate în comunism – Constituţiile democratice consideră proprietatea privată "sacră şi inviolabilă" şi prevăd garantarea dreptului la proprietate. Această formulă atrage după sine necesitatea ca, în caz că proprietatea este naţionalizată sau rechiziţionată de stat, sau distrusă de calamităţi naturale, să existe despăgubiri alocate de stat în contravaloarea proprietăţii. Constituţiile comuniste au preferat formula "ocrotirea proprietăţii", aceasta neavând sensul juridic al "garantării proprietăţii" şi legitimând naţionalizarea şi colectivizarea desfăşurate la sfârşitul anilor '40, fără despăgubiri. După revenirea la democraţie în 1990 termenii au fost îndelung dezbătuţi de politicieni şi jurişti, mulţi acuzând Constituţia din 1991 pentru păstrarea termenului "ocrotire", care a fost înlocuit cu termenul "garantare"abia prin modificarea constituţională din 2003. Prima lege post-comunistă care definea statutul caselor naţionalizate după instaurarea guvernului comunist al lui petru Groza din 6 martie 1945 a fost promulgată în 1995. Legea privind restituirea proprietăţilor agricole sau forestiere a fost adoptată în anul 2000. Legea prin care foştii proprietari de locuinţe care nu au putut fi despăgubiţi prin restituirea în natură a locuinţelor vor primi despăgubiri în bani (un total de 8 miliarde euro conform estimărilor guvernului) a fost îndelung discutată şi a suferit multe modificări şi întârzieri în aplicare, ultima variantă datând din 2013.

Tipuri de vot pentru alegerea reprezentanţilor românilor – În prezent, în România, alegerile sunt organizate pe baza Constituţiei şi a Legii electorale de către Autoritatea Electorală Permanentă şi de către Biroul Electoral Central ales special pe durata alegerilor.

Din punct de vedere electoral, România esteîmpărţită în unităţi numite circumscripţii electorale, care se suprapunjudeţelor ţării, inclusiv Municipiului Bucureşti, la care se adaugă ocircumscripţie pentru românii domiciliaţi în străinătate. Votul pentruParlament şi pentru alegerile consiliilor locale este un vot cu mai mulţicâştigători, în timp ce votul pentru preşedinte şi pentru primari ori pentru preşedinţii consiliilor judeţene este un vot cu un singur câştigător dintre mai mulţi candidaţi.

Votul cu un singur câştigător se decide prin pluralitate simplă, adică cine are mai multe voturi câştigă funcţia pusă în joc; în cazul alegerii preşedintelui votul are două tururi (se vorbeşte de "primul tur de scrutin" şi "al doilea tur de scrutin"), în al doilea tur de scrutin intrând numai primii doi clasaţi în primul tur; acest al doilea tur de mai numeşte balotaj (alegere între doi).

În ceea ce priveşte votul cu mai mulţi câştigători, niciun partid sau candidat independent nu poate avea acces în instituţia publică reprezentativă dacă nu atinge pragul electoral de 5%, măsură menită să asigure redistribuirea voturilor candidaţilor care nu întrunesc 5% ("voturi irosite") proporţional către partidele care au peste 5%. Măsura pragului electoral este restrictivă, nedemocratică, în comparaţie cu alte state care nu impun un prag electoral.

Pentru Parlamentul României se organizează o singură zi electorală, iar pentru alegerea câştigătorilor votul este mixt, în sensul că foloseşte atât votul prin pluralitate simplă (uninominal) pe colegii electorale pentru jumătate dintre parlamentari, cât şi votul proporţional exprimat la nivel naţional pentru fiecare partid, pentru cealaltă jumătate din parlamentari. Un colegiu electoral este uninominal şi reprezintă o parte a unei circumscripţii electorale, fiind delimitat astfel încât norma de reprezentare să fie de un deputat la 70.000 de locuitori şi de un senator la 160.000 de locuitori. Distribuirea voturilor se face astfel: candidatul care câştigă mai multe voturi în colegiul uninominal este câştigător, iar următorii admişi în Parlament din fiecare colegiu sunt selectaţi de pe listele de candidaţi ale partidelor, în ordinea înscrierii în listă, în funcţie de procentele câştigate de partide la nivel naţional. După alegerile din 2012 România are 176 de senatori şi 412 deputaţi.

Scopul votului mixt este să asigure reprezentativitatea şi caracterul democratic al alegerilor, astfel ca principiul puterii majorităţii să fie egal respectat cu principiul pluralităţii de voturi la nivel local, şi ca cetăţenii să poată controla mai eficient candidatul ales.

↵ înapoi 2. Secolul XX- Între democrație și totalitarism

→ următoarea lecție: Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Autonomii locale