Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Domnitori (diplomatie si conflict)





Ghid Istorie pentru Bacalaureat: Capitolul 7. Domnitori (diplomatie si conflict)



La sfârşitul secolului al XIV-lea, Imperiul Otoman a ajuns pe linia Dunarii. Pozitia strategica a Tarilor Romane si avantajele economice au reprezentat intotdeauna un factor de interes pentru statele vecine (Tarile Romane au devenit obiect de disputa intre Imperiul Otoman, Ungaria si Polonia).

Între sec. XIV-XVI Ţările Române au participat la "Cruciadele târzii" (lupte ale statelor creştine împotriva turcilor musulmani).

Tipul de razboi purtat de Tarile Romane cu turcii a fost numit „conflict asimetric"deoarece românii, inferiori numeric, au adoptat o satrategie de aparare, incercand sa evite bataliile decisive si sa foloseasca hartuirea ca tactica de lupta. Se adauga „tactica pamantului pârjolit", prin distrugerea recoltelor si retragerea populatiei in locuri greu accesibile.

Imperiul Otoman a stabilit relatii speciale cu Tarile Romane, in sensul in care a permis acestora sa-si mentina autonomia in schimbul platii unui tribut.


Mircea cel Bătrân (1386-1418 ) - Domn al Țării Românești

In conditiile in care statul lui Ivanco era in pericol sa fie cucerit de catre otomani, Mircea a intervenit si a incorporat Dobrogea la Tara Romaneasca in 1388.

La inceputurile domniei sale, datorita pretentiei de suzeranitate a Ungariei, Mircea s-a orientat catre o alianta cu Polonia. In 1389 el a incheiat un tratat cu Polonia la Radom, prin intermediului domnului Moldovei, Petru I Musat. Alianta avea un caracter anti-maghiar.

Datorita cresterii pericolului otoman, intre Tara Romaneasca si Ungaria a avut loc o apropiere concretizata prin tratatul anti-otoman incheiat in martie 1395 la Brasov, de pe pozitii egale. Mircea cel Batran si Sigismund de Luxemburg isi promiteau sprijin in lupta antiotomana, fiind primul tratat antiotman din S-E Europei. Sigismund de luxemburg recunostea stapanirea lui Mircea asupra Severinului si Fagarasului (pe care anterior o contestase), iar Mircea acorda privilegii comerciale negustorilor maghiari pe teritoriul Tarii Romanesti.


Alipirea Dobrogei la Tara Romaneasca si ajutorul dat sârbilor condusi de cneazul Lazar in lupta cu turcii de la Kossovopolje (1389) au fost motivele pentru care Sultanul Baiazid I a organizat o expeditie militara asupra Tarii Româneşti.

Batalia a avut loc la Rovine (octombrie 1394 sau mai 1395) si s-a incheiat cu victoria romanilor. Armata otomana fiind mai numeroasa (conflict asimetric), Mircea a recurs la tactica pamantului parjolit la hartuirea dusmanului. Lupta s-a dat intr-un loc mlastinos, numit Rovine (loc cu santuri), unde Mircea a obtinut victoria. Din cronici aflam ca cerul nu se vedea de desimea sagetilor si ca turcii au suferit mari pierderi. Dupa lupta, sultanul Baiazid a sprijinit un pretendent la tronul Tarii Romanesti, pe Vlad Uzurpatorul.


In 1396, Mircea a participat la cruciada antiotomana la NICOPOLE, organizata la chemarea papei Bonifaciu al IX-lea. Mircea a participat la cruciada alaturi de regele Ungariei (Sigismund de Luxemburg) si de cavalerii occidentali (englezi, germani, burgunzi). Cruciatii au atacat cetatea Nicopole, Mircea cerand lui Sigismund sa-i ingaduie sa dea primul atac, folosind cavaleria usoara. Cavalerii occidentali s-au opus, incepand ei atacul cu cavaleria grea, care nu a putut trece de fortificatiile otomane. Statele creştine au fost înfrânte.


La începutul sec. XV, sultanul Mahomed I a reluat politica agresiva impotriva Tarii Romanesti, cucerind Dobrogea (in 1417), cetatile Turnu si Giurgiu si Tara Romaneasca incepand sa plateasca tribut (1417). Tributul avea semnificatia unei rascumparari a pacii si nu recunosterea dependentei fata de Imperiul Otoman.


Iancu de Hunedoara (1441-1456). - Voievod al Transilvaniei

- a indeplinit mai multe demnitati (Ban de Severin, guvernator al Ungariei).

- Iancu de Hunedoara actionat pe mai multe directii in razboiul anti-otoman: formarea unui front romanesc anti-otoman alaturi de Tara Romaneasca si Moldova şi organizarea de campanii ofensive impotriva Imperiului Otoman.

In 1442 a respins un atac otoman asupra Transilvaniei, dupa care i-a atacat pe turci in Tara Romaneasca, unde a obtinut o victorie pe raul Ialomita.

La chemarea Papei Eugeniu al IV-lea a fost reluata ideea de cruciada, la care au raspuns doar Iancu de Hunedoara si regele Ungariei, care au declansat „Campania cea lunga" in 1443. In aceasta expeditie la sud de Dunare crestinii au cucerit Sofia si Nis, obtinand importante victorii impotriva Imperiului Otoman. Popoarele din Balcani au inceput sa lupte de partea lui Iancu. Crestinii au reusit sa ameninte chiar centrul Imperiului Otoman, insa din cauza iernii au oprit inaintarea sprea Adrianopol si Constantinopol, retragandu-se. Urmarea camaniei a fost ca in iulie 1444 se incheia „Pacea de la Seghedin" care prevedea: turcii se obligau sa inceteze luptele timp de 10 ani, sa plateasca o importanta despagubire de razboi, turcii evacuau Serbia si Albania. Pacea a fost incalcata de regele Ungariei - Vladislav I care a organizat o noua cruciada in care crestinii au fost zdrobiti in batalia de la Varna (10 noiembrie 1444). La cruciada au participat trupe maghiare, transilvanene, bosniace si croate Iancu nu a fost de acord cu aceasta cruciada. In timpul luptei, Iancu a reusit sa castige cateva pozitii strategice. Insa in toiul luptei regele maghiar a fost ucis si oastea crestina a fost infranta.


Voievodul Transilvaniei a mai incercat o expeditie ofensiva in Balcani, dar a fost infrant la Kossovopolje, in 1448.


In anul 1453, sultanul Mehmed al II-lea cucerea Constantinopolul si se pregatea sa extinda dominatia in Europa Centrala, unde principala tinta devenea Ungaria. Primul obiectiv era cucerirea Belgradului, cetate fortificata din Balcani, considerata cheia de intrare in Europa. In 1456 înaintarea otomană a fost oprită de Iancu de Hunedoara prin cruciada de la Belgrad. Iancu de Hd a organizat apararea cetatii Belgrad. Armata crestina era inferioara numeric celei otomane, era mai slab echipata. Totusi, printr-un atac surpriza, Iancu a reusit sa ii alunge pe turci. Insusi sultanul a fost ranit de o sageata. Batalia a decis soarta crestinatii, oprind inaintarea otomana si amannd cucerirea Belgradului cu 65 de ani (a fost cuceit in 1521 de Soliman Magnificul). Dupa batalie, in cetate a izbucnit o epidemie de ciuma, din cauza careia a murit Iancu de Hd, in tabara militara de la Zemun (langa Belgrad).


Vlad Tepes (1448; 1456-1462; 1476). Domn al Tarii Romanesti.

In politica sa externa s-a bazat pe aliante cu Ungaria indreptate impotriva turcilor (a incheiat un tratat cu Matei Corvin in 1460).


Vlad Tepes a refuzat plata tributului si a organizat campania de la sudul Dunarii, atacand pe turci in teritoriul lor. Sultanul Mahomed al II-lea a organizat o expeditie militara impotriva Tarii Romanesti. Fiind conflict asimetric, Tepes a aplicat tactica traditionala de retragere si parjolire a pamantului, combinata cu hartuirea armatei otomane. In noaptea de 16/17 iunie 1462, Vlad Tepes a organizat celebrul „atac de noapte" de lângă Targoviste, provocand dezordine in randurile otomanilor. Boierii, nemultumiti de politica autoritara a lui Tepes, l-au tradat, acceptandu-l ca domn pe Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Tepes), sustinut de catre turci. Vlad Tepes s-a refugiat in Transilvania unde astepta sprijinul lui Matei Corvin. Acuzat de tradare, Vlad Tepes a fost arestat si tinut prizonier la Buda. In 1476, in contextul in care Ungaria dorea sa reia lupta antiotomana, Tepes a fost reinscaunat, dar la scurt timp a fost asasinat.


Stefan cel Mare (1457-1504). Domnitor al Moldovei.

Pe plan intern s-a sprijint pe taranimea libera si pe mica boierime.


Politica externa a Moldovei s-a desfasurat in functie de raportul de forte dintre Marile Puteri ale vremii: Imperiul Otoman, Polonia si Ungaria.


In 1459, Stefan cel Mare a incheiat Tratatul de la OVERCHELĂUȚI, cu regele Poloniei, Cazimir al IV-lea. Regele Poloniei recunostea domnia lui Stefan cel Mare in Moldova, iar Stefan recunostea suzeranitatea regelui. Cei doi isi promiteau sprijin militar in caz de nevoie.


Relatiile diplomatice si militare cu Ungaria In ianuarie 1465, domnul Moldovei a reusit sa cucereasca Chilia, afectand grav interesele economice ale Ungariei. Regele Ungariei, Matei Corvin, a raspuns prin organizarea unei campanii militare impotriva Moldovei, dar a fost infrant in „Batalia de la Baia" (1467). Batalia de la Baia a reprezentat ultima incercare a Ungariei de a-si impue dominatia asupra Moldovei.


In iulie 1475, intre Moldova si Ungaria s-a incheiat un tratat antiotoman, pe pozitii egale. Matei Corvin si Stefan cel Mare isi promiteau ajutor militar impotriva turcilor. tratatul prevedea ca orice neintelegere intre cei doi urma sa fie rezolvata pe cale pasnica.


Lupta cu turcii a fost declansata pentru că Stefan a refuzat sa plateasca tributul si a reluat politica frontului romanesc prin inscaunarea in Tara Romaneasca a unor domni favorabili luptei anti-otomane (in 1471 l-a inlocuit pe Radu cel Frumos cu Laiotă Basarab, iar in 1476 l-a inscaunat pe Vlad Tepes). Ca urmare, turcii au hotarat desfasurarea unei campanii impotriva Moldovei. Mahomed al II lea a trimis o armata de 120 000 de soldati condusi de Soliman pasa. Ştefan cel Mare, care-şi stabilise tabăra la Vaslui, dispunea de 40 000 de luptători, fiind în inferioritate faţă de trupele otomane conduse de Soliman paşa. Soliman paşa preconiza o singură bătălie, la finalul căreia să supună cetăţile de la gurile Dunării. Ştefan a aplicat tactica "pamântului pârjolit" , retrăgând întreaga populaţie din calea turcilor. Turcii au ajuns la Bârlad, pe care l-au găsit pustiu. S-au îndreptat spre Vaslui, drumul fiind strâmt şi noroios, neîngăduind armatei otomane să se desfăşoare. Ştefan i-a aştepatat cu oastea sa într-un loc strâmt, atacându-i din mai multe părţi. Bătălia a început în dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475, când era o ceaţă deasă în împrejurimile Vasluiului. Buciumaşii Moldoveni au atras grosul armatei otomane acolo unde se afla cea mai mare parte a oastei lui Ştefan. Această luptă a fost considerată " cel mai mare dezastru suferit de turci", iar Mahomed al II-lea a refuzat să primească pe cineva vreme de 5 zile. 10 ianuarie 1475, la Vaslui (Podul Inalt), Stefan a obtinut o stralucita victorie.


Vestea victoriei lui Ştefan a fost dusă în principilor crestini din Europa prin celebra srisoare din 25 ianuarie 1475 in care Stefan arata rolul lui in lupta antiomana si cerea sprijin, numind Moldova drept poarta a crestinatatii. Drept urmare, in vara lui 1475 a fost incheiat tratatul cu Matei Corvin.


In vara anului 1476, Sultanul Mehmed al II-lea a organizat o alta campanie impotriva Moldovei. Oastea otomana condusa de sultan a gasit Moldova pustie, Stefan folosind tactica pamantului parjolit., deoarece era un conflict asimetric si se confrunta si cu atacurile tatarilor. Lupta a avut loc la Razboieni/ Valea Alba. Desi invingatori, turcii nu au reusit sa cucereasca marile cetati Suceava, Neamt, Hotin, fiind nevoiti sa se retraga, atacati in permanenta de oastea lui Stefan (hartuiti), macinati de ciuma si foamete.


Luptele cu turcii au continuat, dar coalitia impotriva Imperiului Otoman s-a destramat. Noul sultan, Baiazid al II-lea, a incheiat pace cu Ungaria si a organizat o expeditie pe linia Dunarii, cucerind cetatile Chilia, si Cetatea Alba in 1884, fapt care a afectat grav sistemul defensiv si comertul Moldovei. Stefan a depus omagiu de vasalitate regelui Poloniei la Colomeea, in septembrie 1485, pentru a primi sprijin militar din partea Poloniei. Polonia a încheiat pace cu turcii doi ani mai târziu. In aceste conditii, Moldova a recunoscut suzeranitatea otomana si a acceptat plata tributului in schimbul recunoasterii autonomiei interne (1487).


In 1497, noul rege al Poloniei, Ioan Albert al Poloniei a atacat Moldova, fiind infrant la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497). In 1499 er incheiat Tratatul de la Hârlau, prin care Stefan cel Mare se elibera de sub suzeranitatea Poloniei.


Mihai Viteazul (1593-1601). Domn al Tarii Romanesti.

Ban al Craiovei, Mihai si-a cumparat domnia in 1593.


El a continuat lupta antiotomana la sfarsitul sec. XVI, in conditiile accentuarii dominatiei otomane, cresterii exagerate a tributului si existentei pericolului transformarii Tarilor Romane in pasalacuri turcesti.


Inceputul domniei sale coincidea cu initiativa Papei Clement al VIII-lea de a infiinta o alianta anti-otomana numita „Liga Sfanta", la care au aderat Transilvania (lui Sigismund Bathory), Moldova (lui Aron Voda), Statul Papal, Spania, Austria si Ducatele Italiene (Toscana, Mantova, Ferrara), Tara Romaneasca in timpul lui Mihai Viteazul.


La 13 noiembrie 1594 Mihai a declansat rascoala anti-otomana de la Bucuresti, lichidand o oaste otomana si pe creditorii straini.


Din dorinta de a realiza un front antiotoman romanesc, Mihai Viteazul a incheiat un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, la Alba Iulia (20 mai 1595), cu urmatoarele prevederi:


Mihai Viteazul era loctiitor al lui Sigismund Bathory, recunoscandu-i suzeranitatea; Se promitea ajutor impotriva turcilor; Biserica Ortodoxa din Trans. era subordonata Mitropoliei Tarii Romanesti.


Mihai Viteazul nu a fost present la Alba Iulia la incheierea tratatului, el fiind reprezentat de o delegatie formata din 12 boieri.


Un tratat asemanator a fost incheiat de catre domnul Moldovei, Stefan Razvan. Se realiza front antiotoman romanesc.


La 23 august 1595 s-a desfasurat lupta de la Calugareni. Armatele otomane conduse de Sinan pasa erau superioare numeric. Mihai Viteazul a aplicat tactica atragerii inamicului in locuri neprielnice, Calugareni fiind un loc mlastinos, impadurit, strabatut de raul Neajlov, aramat otomana fiind nevoita sa treaca peste un pod ingust de lemn. Lupta nu a inceput bine pentru oastea lui Mihai, care a pierdut tunurile cu care era dotata. Atunci Mihai a intrat in lupta, dand dovada de vitejie. Ostenii lui i-au urmat exemplul, transformand infrangerea in victorie. Datorita inferioritatii numerice, la venirea serii Mihai a fost obligat sa se retraga in munti. Otomanii au ocupat Bucurestiul si Targovistea si au inceput transformarea Tarii Romanesti in pasalac. Cu sprijin militar din partea Transilvaniei si Moldovei, in octombrie 1595, Mihai a eliberat Targovistea si Bucurestiul, si a obtinut o stralucita victorie la Giurgiu.


In 1597 Tara Romaneasca a incheiat un tratat de pace cu Imperiul Otoman care prevedea:

Recunostea domnia pe viata pentru Mihai Viteazul; Se diminua substantial tributul; Otomanii recunosteau autonomia Tarii Romanesti.


Domnitorul muntean nu dorea sa renunte la lupta anti-otomana, astfel ca in 1598 a incheiat „Tratatul de la Manastirea Dealu", cu Austria (Imperiul Habsburgic), care prevedea:

Imparatul Rudolf al II-lea ii oferea lui Mihai bani pentru o armata de 5000 de oameni; Mihai Viteazul se obliga sa continue lupta anti-otomana; Mihai recunoaste suzeranitatea lui Rudolf al II-lea, astfel ca e elibera de suzeranitatea lui Sigismund Bathory.


Unirea de la 1600: In anul 1599, frontul romanesc anti-otoman s-a destramat, deoarece noul principe al Transilvaniei, Andrei Bathory a incheiat pace cu Turcia. In acelasi an a Ieremia Movila fost instalat domn al Moldovei, de catre polonezi. Ieremia Movila a scos Moldova din coalitia anti-otomana.

Pentru a reface frontul romanesc anti-otoman, Mihai a pus in aplicare „Planul Dacic". Cu acordul lui Rudolf al II-lea a trecut in Transilvania, invingandu-l pe Andrei Bathory la Selimbar in octombrie 1599. A intrat apoi in Alba Iulia, proclamandu-se principe al Ardealului.
Masuri adoptate in Transilvania: a scutit de robota preotii români; a acordat drept de pasunat românilor; a intemeiat Mitropolia Ortodoxa de la Alba Iulia.

In mai 1600, invocand ca motiv alianta Moldovei cu turcii si tatarii, Mihai Viteazul a cucerit Moldova. In mai 1600 se intitula „Domn al Tarii Romanesti, al Ardealului, si a toata Tara Moldovei", unind pentru prima oara in istorie cele trei tari romanesti. Creatia politica a lui Mihai Viteazaul nu a durat decat 4 luni, destramandu-se datorita opozitiei Marilor Puteri vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman si Polonia) si a ostilitatii nobilimii maghiare. Aceasta s-a aliat cu generalul austriac Gheorghe Basta si l-a invins pe Mihai in Batalia de la Miraslau (septembrie 1600). In urma infrangerii, Mihai Viteazul a pierdut Transilvania, iar Polonia l-a reinstaurat ca domn in Moldova pe Ieremia Movila. În Ţara Românească a fost numit Simion Movilă. In acest context, Mihai a luat drumul pribegiei, plecand la Viena si Praga pentru a cere sprijin imparatului Austriei, Rudolf al II-lea. In contextul in care in Transilvania nobilimea maghiara s-a rasculat impotriva imparatului si l-a reproclamat principe pe Sigismund Bathory, Rudolf al II-lea a incredintat o armata lui Mihai Viteazul care, ajutat de generalul Gheorghe Basta, avea misiunea de a recuceri Transilvania. Oştile reunite ale lui Mihai Viteazul si ale generalului Basta au obtinut victoria de la Guruslău (august 1601). Transilvania era din nou cucerita de Mihai Viteazul. Simion Movila a fost alungat din tara Romaneasca si pentru ca se Mihai urmarea refacerea unirii, marie puteri au intervenit. Din ordinul lui Rudolf al II-lea, in august 1601, Mihai Viteazul a fost asasinat pe Campia Turzii de mercenarii lui Basta.


Relatii diplomatice la inceputul modernitatii (sec. XVII-XVIII)

Dupa domnia lui Mihai Viteazul obligatiile materiale ale Tarilor Romanesti au scazut, iar autonomia a fost in mare parte respectata. Datorită afirmarii Rusiei pe scena internationala, Tarile Romane se aflau in sfera de influenta a patru mari puteri: Imperiul Otoman, Austriac, Polonia si Rusia.

In Transilvania remarcam domniile lui Gabriel Bethlem (1613-1629) si Gheorghe Rakoczi I (1630-1648). Ambii au participat la razboiul de 30 de ani (1618-1648), marind astfel prestigiul international.

In Tara Romaneasca si Moldova, domniile cele mai importante au fost ale lui Matei Basarab (1632-1654) si Vasile Lupu (1634-1653), in timpul carora s-a consolidat autonomia interna.


Problema Orientala: In anul 1683, turcii au fost invinsi la asediul Vienei, marcand inceputul decaderii Imperiului Otoman si inceputul Crizei Orientale. Problema Orientala o reprezinta conflictele desfasurate in secolele XVIII – XIX intre Rusia-Austria, pe de-o parte, si Imperiul Otoman pe cealalta parte, care era considerat „omul bolnav al Europei". In acest conflict au intervenit Anglia si Franta, care doreau mentinerea integritatii Imperiului Otoman. Potrivit Tratatului de la Karlowitz (1699), Imperiul Otoman recunostea pierderea Transilvaniei in favoarea Austriei.

La sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, domnitorii romani au initiat o politica de echilibru, incercand sa incheie tratate cu alte puteri din zona (Rusia si Austria), in conditiile accentuarii dominatiei Imperiului Otoman.


Serban Cantacuzino (1678-1688): Domn al Tarii Romanesti. A participat la asediul Vienei (1683), la cererea turcilor, dar, pe ascuns, i-a incurajat pe asediati si le-a transmis informatii despre trupele otomane. A purtat tratative cu habsburgii si in 1688 a incercat sa incheie un tratat cu Austria, dar nu a fost finalizat din cauza mortii domnitorului.


Constantin Brancoveanu (1688-1714): Domn al Tarii Romanesti, Brancoveanu s-a implicat in negocieri antiotomane cu Austria, continuand politica lui S. Cantacuzino. A fost un bun diplomat si a reusit sa pastreze relatii bune cu Poarta Otomana, ducand o politica de echilibru. In 1699 turcii l-au recunoscut ca domn pe viata. A stabilit lgaturi cu Rusia lui Petru cel Mare, trimitand un emisar diplomatic pentru stabilirea unei aliante contra turcilor. In 1709 s-a incheiat o conventie secreta intre Tara Romaneasca si Rusia pentru o actiune comuna impotriva Portii. Acuzat de tradare de catre turci, el a fost mazilit (i s-a luat domnia), chemat la Constantinopol şi decapitat (împreuna cu cei patru fii ai sai).


In Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711) a incheiat o alianta cu tarul Petru cel Mare al Rusiei. Tratatul de la Luțk (1711) prevedea lupta comuna a celor doi impotriva Imperiului otoman, respectarea autonomiei Moldovei, recunoasterea domniei ereditare in familia Cantemir. Dimitrie Cantemir participat la lupta de la Stalinesti(1711), sprijinind pe rusi imotriva turcilor. Dupa lupta, Cantemir a renuntat la domnie si s-a refugiat in Rusia.


Dupa domniile lui D. Cantemir si C-tin Brancoveanu, sultanul si-a pierdut increderea in domnii pamanteni, astfel ca a numit domni fanarioti (1711 in Moldova si 1716 in Tara Romaneasca).


In secolul fanariot (sec. XVIII), Principatele au cunoscut o dependenta totala fata de Imperiul Otoman, prin:

Numirea domnitorilor direct de catre Sultan; Instabilitatea domniei (domnii scurte, cca 2,5 ani) Renuntarea la o politica externa proprie (desfiintarea aramatei); Cresterea excesiva a obligatiilor materiale; Pierderi teritoriale.


Noul sultan, Baiazid al II-lea, a incheiat pace cu Ungaria in 1483 si a organizat o expeditie pe linia Dunarii, cucerind cetatile Chilia, si Cetatea Alba in 1484, fapt care a afectat grav sistemul defensiv si comertul Moldovei. Marea Neagra devine lac turcesc.ebacalaureat.ro

Domnul Moldovei a depus omagiu de vasalitate regelui Poloniei la Calomea, la 15 septembrie 1485, regelui Cazimir IV pentru a primi sprijin militar din partea Poloniei.

In 1485 la Catlabuga si in 1486 la Scheia, Stefan cel Mare a castigat lupta cu turcii.

Ramas fara aliati, in 1487 (reinnoita in 1489) Stefan a recunoscut suzeranitatea otomana si a acceptat plata tributului in schimbul recunoasterii autonomiei.

Spre sfarsitul domniei relatiile cu Polonia s-au deteriorat, deoarece in 1490 Stefan ocupase un teritoriu aflat in litigiu intre cele doua state (Pocutia). In 1497 noul rege al Poloniei, Ioan Albert, a atacat Moldova, fiind infrant la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497). Intre Moldova si Polonia, Tratatul de pace s-a incheiat la Harlau, la 12 iulie 1499 si prevedea ajutorul reciproc impotriva oricarui dusman iar Moldova se emancipa de sub suzeranitatea Poloniei.


Situatia internationala la mijlocul secolului al XVI-lea: Imperiul Otoman a atins maxima expansiune si apogeul puterii sale in timpul sultanului Soliman Magnificul (1520-1566). Expansiunea turcilor s-a concretizat in cucerirea Belgradului la 1521, si infrangerea Ungariei la Mohacs, in 1526. Urmarea acestor victorii, in 1540 centrul Ungariei a devenit pasalac turcesc, iar Transilvania a fost transformata in principat otoman sub suzeranitate otomana (1541). Tarile Romane au suferit o mai mare dependenta politica si economica fata de turci, manifestata prin:

slabirea autonomiei, prin faptul ca sultanul numea domnii direct, fara a consulta boierii; Cresterea dependentei politice, Pierderi teritoriale; turcii au anexat Tighina in 1538, Braila in 1542, iar Banatul a devenit Pasalacul de la Timisoara in 1552; Cresterea obligatiilor materiale. Tributul a crescut de 10 ori si au fost introduse noi obligatii materiale: daruri numite peschesuri, si confirmarea in domnie (mucarer). Comertul exterior al Tarilor Romane a fost trecut sub monopol turcesc. Totusi, cea mai mare pierdere materiala era reprezentata de de sumele imense platite de boieri pentru a deveni domnitori.


Neagoe Basarab (1512-1521). Domn al Tarii Romanesti. A scris vestita lucrare „Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie". A ctitorit Manastirea Curtea de Arges.


Radu de la Afumati (1522-1529). Domn al Tarii Romanesti. A pastrat independenta si a evitat transformarea Tarii Romanesti in pasalac turcesc. Intre 1522-1525 a purtat 20 de lupte cu turcii (cu Mehmed, pasa de Vidin). S a implicat in luptele pentru tronul Ungariei, dupa Mohacs. Ucis de un complot boieresc, inhumat la Curtea de Arges.


Petru Rares (1527-1538; 1541-1546). Fiul lui Stefan cel Mare. Prin Victoria de la Feldioara (1529) a ajuns stapanul Transilvaniei. In 1531 a fost infrant de Polonia la Obertyn, in tentativa sa de cucerire a Pocutiei. S-a declarat vasal al lui Ferdinand de Habsburg, si a aderat la o coalitie impotriva turcilor. Ca urmare, Soliman Magnificul a invadat Moldova in 1538, ocupand Suceava. Sultanul ar fi putut sa transforme Moldova in pasalac, dar a cucerit cetatea Tighina, iar Petru Rares a revenit la tron in 1541, acceptand marirea tributului.


Ioan Voda cel Viteaz (1572-1574). Domn al Moldovei. A declansat lupta anti-otomana deoarece turcii au dublat tributul. A obtinut victoria la Jiliste, dar a fost invins in batalia decisiva de la Roscani (iulie 1574) datorita tradarii boierimii, condusa de Ieremia Movila.


Mihai Viteazul (1593-1601). Domn al Tarii Romanesti. Ban al Craiovei, Mihai si-a cumparat domnia in 1593. Inceputul domniei sale coincidea cu initiativa Papei Clement al VIII-lea de a infiinta o alianta anti-otomana numita „Liga Sfanta", la care au aderat Transilvania lui Sigismun Bathory, Moldova lui Aron Voda (1591-1595), Statul Papal, Spania, Austria si Ducatele Italiene (Toscana, Mantova, Ferrara). Luptele aliantei impotriva turcilor au purtat numele de „Razboiul cel Lung (1593-1606)".

La 13 noiembrie 1594, Mihai a declansat rascoala anti-otomana, atunci cand „turcii din Bucuresti au fost trecuti la Allah". In 1594 Mihai a lansat o ofensiva generala impotriva otomanilor, atacand raialele turcesti de pe linia Dunarii (Giurgiu, Harsova, Silistra). Turcii si tatarii au atacat Tara Romaneasca, dar au fost infranti la Putineiu, Stanesti si Serpatesti.

De teama unei interventii a turcilor, domnitorul muntean a incheiat printr-o delegatie de boieri, un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, la Alba Iulia (20 mai 1595), cu urmatoarele prevederi:

Mihai Viteazul era degradat la calitatea de loctiitor al Principelui Ardeaului; Tara Romaneasca urma sa fie condusa de un Sfat alcatuit din 12 boieri; Sigismund Bathory a devenit suzeran al Tarii Romanesti; Se promitea ajutor impotriva turcilor.

Un tratat asemanator a fost incheiat de catre Aron Voda al Moldovei. La 13-23 august 1595 se desfasura lupta de la Calugareni (turcii aveau 100 000 ostasi, iar Mihai avea 16 000 si ajutor de la 7 000 transilvaneni condusi de Albert Kiraly), in care Mihai initiaa obtinut victoria, dar a fost obligat sa se retraga in munti datorita superioritatii numerice a turcilor. Otomanii au ocupat Bucurestiul si Targovistea si au inceput transformarea Tarii Romanesti in pasalac. Cu sprijin militar din partea Transilvaniei Miahi a reluat lupta in octombrie 1595 cand a eliberat Targovistea si Bucurestiul, si a obtinut o stralucita victorie la Giurgiu.

In primavara lui 1596, domnitorul muntean a declansat o campanie peste Dunare, ajungand la Plevna si Sofia. In 1597, Tara Romaneasca a incheiat un tratat de pace cu Imperiul Otoman care prevedea: Recunostea domnia pe viata pentru Mihai Viteazul; Se diminua substantial tributul; Otomanii recunosteau autonomia Tarii Romanesti.

Domnitorul muntean nu dorea sa renunte la lupta anti-otomana, astfel ca in 1598 a incheiat „Tratatul de la Manastirea Dealu", cu Austria (Imperiul Habsburgic), care prevedea:

Imparatul Rudolf al II-lea ii oferea lui Mihai bani pentru o armata de 5000 de oameni; Mihai Viteazul se obliga sa continue lupta anti-otomana; Rudolf II recunoastea domnia ereditara a lui Mihai.

Recunoaste suzeranitatea Austriei, astfel se elibera de suzeranitatea lui Sigismund Bathory.


Unirea de la 1600: In anul 1599, frontul romanesc anti-otoman s-a destramat, deoarece noul principe al Transilvaniei, Andrei Bathory, sustinut de polonezi, a incheiat pace cu Turcia. In acelasi an a fost instalat domn al Moldovei Ieremia Movila, de catre polonezi. Ieremia Movila a scos Moldova din coalitia anti-otomana. Pentru a reface frontul romanesc anti-otoman, Mihai a pus in aplicare „Planul Dacic". Cu acordul lui Rudolf al II-lea a trecut in Transilvania, invingandu-l pe Andrei Bathory la 18/28 octombrie 1599, la Selimbar. Mihai intra apoi triumfator in Alba Iulia la 1 noiembrie 1599, fiind recunoscut de dieta drept loctiitor al regelui Transilvaniei, de Rudolf II – guvernator si turcii il numesc domn.


Masuri adoptate in Transilvania:

A scutit de robota preotii romani; A acordat drept de pasunat romanilor; A intemeiat Mitropolia Ortodoxa de la Alba Iulia.

In mai 1600, invocand ca motiv alianta Moldovei cu turcii si tatarii, a cucerit Moldova. La 17/27 mai 1600 se intitula „Domn al Tarii Romanesti, al Ardealului, si a toata Tara Moldovei", unind pentru prima oara in istorie cele trei tari romanesti. Creatia politica a lui Mihai Viteazaul nu a durat decat 4 luni, destramandu-se datorita opozitiei Marilor Puteri vecine (Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman si Polonia), si a ostilitatii nobilimii maghiare. Aceasta s-a aliat cu generalul austriac Gheorghe Basta si l-a invins pe Mihai in Batalia de la Miraslau (18 septembrie 1600). In urma infrangerii, Mihai Viteazul a pierdut Transilvania, iar Polonia l-a reinstaurat ca domn in Moldova pe Ieremia Movila si pe Simion Movila in Tara Romaneasca.

In acest context, Mihai a luat drumul pribegiei, plecand la Viena si Praga pentru a cere sprijin imparatului Austriei, Rudolf al II-lea. In contextul in care in Transilvania nobilimea maghiara s-a rasculat impotriva imparatului si l-a reproclamat principe pe Sigismund Bathory, Rudolf al II-lea a incredintat o armata lui Mihai Viteazul, care ajutat de generalul Gheorghe Basta, avea misiunea de a recuceri Transilvania. Ostile reunite ale lui Mihai Viteazul si ale generalului Basta au obtinut victoria de la Guruslau (3-13 august 1601). Boierii Buzesti l-au alungat pe Simion Movila si i-au oferit tronul in Tara Romaneasca. Se intrevedea refacerea unirii. Din ordinul lui Basta, cu acordul lui Rudolf II, la 9-19 august 1601, Mihai Viteazul a fost asasinat pe Campia Turzii.


Romania in sfera de interese a Marilor Puteri:

Dupa domnia lui Mihai Viteazul obligatiile materiale ale Tarilor Romanesti au scazut, iar autonomia a fost in mare parte respectata. Datorita afirmarii Rusiei pe scena internationala, Tarile Romane se aflau in sfera de influenta a patru mari puteri: Imperiul Otoman, Austriac, Polonia si Rusia.

In Transilvania remarcam domniile lui Gabriel Bethlem (1613-1629) si Gheorghe Rakoczi I (1630-1648). Ambii au participat la razboiul de 30 de ani (1618-1648), marind astfel prestigiul international al Principatelor.

In Tara Romaneasca si Moldova, domniile cele mai importante au fost ale lui Matei Basarab (1632-1654) si Vasile Lupu (1634-1653), in timpul carora s-a conolidat autonomia interna.

Cresterea puterii habsburgilor si incercarile lor repetate de a se amesteca in politica interna au dus la incheierea de catre Transilvania a unui tratat de alianta cu Franta, la Fagaras, in anul 1677. In 1687, armata austriaca a patruns in Transilvania ocupand astfel principalele cetati.


Problema Orientala: In anul 1683, turcii au fost invinsi la asediul Vienei, marcand inceputul decaderii Imperiului Otoman si inceputul problemei Crizei Orientale. Problema Orientala o reprezinta conflictele desfasurate in secolele XVIII – XIX intre Rusia-Austria pe de-o parte, si Imperiul Otoman pe cealalta parte, care era considerat „omul bolnav al Europei". In acest conflict au intervenit Anglia si Franta, care doreau mentinerea integritatii Imperiului Otoman. Potrivit „Tratatului de la Karlowitz (1699)", Imperiul Otoman recunostea pierderea Transilvaniei in favoarea Austriei.

La sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, domnitorii romani au initiat o politica de echilibru, incercand sa incheie tratate cu alte puteri din zona pentru a cotrapune marea influenta a Imperiului Otoman.


Serban Cantacuzino (1678-1688): A incercat sa recastige independenta Tarii Romanesti. In 1688 a incercat sa incheie un tratat cu Rusia si cu Austria, dar moartea domnitorului a contramandat o viitoare actiune comuna.


Contantin Brancoveanu (1688-1714): A continuat politica externa a lui Cantacuzino dar a intretinut relatiile bune cu Imperiul Otoman prin „politica pungilor cu bani". Brancoveanu s-a implicat in negocieri antiotomane, obtinand in anul 1701 protectia imparatului Leopold de Habsburg. Brancoveanu a facut propuneri Rusiei pentru un razboi anti-otoman in 1698.


In Moldova, Dimitrie Cantemir (1710-1711) a incheiat o alianta la Lutk (1711) cu tarul Petru I, astfel desfasurandu-se si „lupta de la Stalinesti" -1711, in care turcii au obtinut victoria, iar Cantemir a plecat in exil in Rusia. In secolul fanariot, Principatele au cunoscut o dependenta totala fata de Imperiul Otoman, prin:

Numirea domnitorilor direct de catre Sultan; Renuntarea la o politica externa proprie; Cresterea excesiva a obligatiilor materiale; Pierderi teritoriale.

Alte Lectii din istorie

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]