Ideologii si practici politice democratice in Europa
Regimul politic democratic se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: existenta separarii puterilor in stat; pluralismul politic (pluripartidism); puterea este legitimata prin intermediul alegerilor libere, care permit schimbarea conducerii statului periodic; respectarea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Democratia este exercitata in cadrul statului de drept (forma de organizare a statului bazata pe respectul principiilor legalitatii si drepturilor indivizilor). Statul de drept este inseparabil de democratie si de respectarea drepturilor omului.
Practica drepturilor omului cunoaste mai multe tipuri de drepturi si libertati:
- drepturi civile - libertatea individuala;
- drepturi politice - dreptul la vot;
- drepturi sociale - dreptul la educatie.
Forme ale democratiei (ideologii / doctrine politice):
1. Liberalismul este o doctrina care proclama principiul libertatii politice si economice a indivizilor, si se opune colectivismului, socialismului, etatismului si, in general, tuturor ideilor politice care pun interesele societatii inaintea individului. Individul si libertatile sale constituie elementul central al intregii doctrine liberale.
Liberalismul politic este doctrina care vizeaza reducerea puterilor Statului la protectia drepturilor si libertatilor individuale. Indivizii sunt liberi sa isi urmareasca propriile interese atat timp cat nu afecteaza drepturile si libertatile celorlalti.
Liberalismul economic este doctrina care proclama libera concurenta pe piata, adica neinterventia Statului in economie, si are ca principiu fundamental proprietatea individuala.
2. Crestin-democratia este o doctrina politica ce a evoluat in mod preponderent dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile impotriva bisericii si a catolicismului, crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Aceasta a reprezentat o mediere intre liberalism (individua-lism) si socialism (colectivism), aducand in politica si elemente noi, precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata in multe tari europene drept o forma de neoconservatorism, crestin-democratia se intersecteaza cu conservatorismul in puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia.
3. Conservatorismul. Daca liberalismul inseamna individualism, privatizare si constitutionalism, iar social-democratia inseamna planificare, nationalizare si solidaritate, conservatorismul pare a fi lipsit de program. Adeptii sai nu se ambitioneaza sa conceapa norme, principii sau idealuri care sa reconstruiasca societatea. Conservatorismul este o doctrina politica aparuta ca o reactie la liberalism si isi are originea in afirmatia lui Lucius Cary: “Atunci cand nu este necesar sa schimbi ceva, este necesar sa nu schimbi nimic.”
Conservatorismul porneste de la principii ca:
- omul ca fiinta eminamente religioasa, intruchipare a ratiunii, a instinctului si a emotiei, iar religia element fundamental al societatii civile;
- comunitatea ca element teologic anterior individului;
- drepturile ca urmare fireasca a obligatiilor individuale;
- raul considerat inradacinat in fiinta umana si nu in institutiile statale;
- inegalitatea umana (nu si din punct de vedere moral, insa) ca urmare a organizarii sociale complexe.
Dupa Primului Razboi Mondial, regimurile democratice s-au consolidat in statele din vestul si nordul Europei (Danemarca, Suedia si Norvegia) si s-au instaurat in unele state nou constituite din centrul si estul Europei (Cehoslovacia).
Specifica sec. al XX-lea este participarea unui numar din ce in ce mai mare de cetateni la viata politica, prin extinderea dreptului de vot. La inceputul sec. XX, in statele europene s-a introdus treptat votul universal pentru barbati.
O alta etapa in extinderea participarii cetatenilor la viata politica a fost acordarea dreptului de vot pentru femei. Emanciparea femeii a avut loc treptat in perioada interbelica.
In perioada interbelica, liberalismul clasic a fost abandonat in favoarea neoliberalismului, statele democratice intervenind pentru eliminarea unor disfunc-tionalitati produse de economia de piata. A crescut rolul statului si in domeniul protectiei sociale, prin introducerea alocatiilor de stat (Suedia, Franta) si prin construirea de locuinte pentru cetatenii cu venituri modeste (Marea Britanie).
Dupa 1945, tarile vest-europene au inceput sa construiasca “statul bunastarii”, caracterizat printr-o implicare sporita in dezvoltarea economica, in protectia si in serviciile sociale.
Regimul democratic a luat forma democratiei liberale, fiind o sinteza intre liberalism si democratie. Practica democratiei liberale implica existenta regimurilor constitutionale.
In Europa, democratia liberala a imbracat forma regimului parlamentar:
- puterea apartine unui guvern sustinut de majoritatea deputatilor;
- preponderenta apartine adunarii legislative alese;
- puterea executiva este dirijata de un sef de guvern si de seful statului (regele sau presedintele republicii).
Marea Britanie - regimul politic englez a fost pentru multe state europene un model de regim democratic. Marea Britanie a devenit monarhie constitutionala la sfarsitul secolului al XVII-lea, cand regele a acceptat “Declaratia drepturilor” care ii limita atributiile. In Marea Britanie, unde se aplica principiul “regele conduce, dar nu guverneaza”, prim-ministrul, sef al majoritatii parlamentare, are un rol insemnat, isi alege ministrii si are puteri executive extinse.
In 1918 este introdus votul universal atat pentru barbati (minim 21 ani), cat si pentru femei (minim 30 ani).
Cele mai puternice formatiuni au fost, dupa 1918, Partidul Conservator si Partidul Laburist. S-a remarcat personalitatea lui Winston Churchill, prim-ministru din partea Partidului Conservator, in perioada 1940-1945 si dupa razboi: 1951-1955.
Franta - a avut intre anii 1918 si 1940 un regim democratic republican, caracterizat insa prin instabilitate guvernamentala, deoarece au functionat 42 de partide. Existenta unui numar mare de partide a determinat formarea unor coalitii (Blocul National si Uniunea Nationala) care aveau ca scop politic principal blocarea accesului la putere a partidelor extremiste.
Dupa al Doilea Razboi Mondial a fost adoptata o noua Constitutie, care instituia un regim parlamentar clasic. Charles de Gaulle, presedintele tarii din anul 1959, a sustinut ideea consolidarii puterii sefului statului, acesta avand dreptul sa se pronunte asupra liniilor generale ale politicii interne si externe ale tarii.
Reforma constitutionala din anul 1962 a stabilit ca presedintele Frantei sa fie ales de cetateni prin vot universal, nu de un colegiu electoral, ca pana atunci.
