Incercarile diplomatice ale Romaniei Mari
Dupa razboi, obiectivul fundamental al Romaniei Mari a fost apararea independentei si a granitelor, in conditiile in care revizionismul era in ascensiune.
URSS, Ungaria si Bulgaria revendicau teritorii romanesti. Sistemul defensiv roman s-a construit pe convingerea ca Franta si Marea Britanie, ca principale autoare ale “sistemului de la Versailles” (face referire la Natiunile Unite, cred), vor lupta impotriva revizionismului.
In cei 20 de ani ai perioadei interbelice, Romania Mare a Aderat la Societatea Natiunilor (1919) si s-a orientat spre incheierea unor aliante regionale. Apare astfel Mica Antanta (1921) (sau Mica Intelegere), formata impreuna cu Cehoslovacia si Iugoslavia. Aceasta era sprijinita de Franta si avea ca scop apararea teritoriala in fata unui atac neprovocat din partea Ungariei sau Bulgariei.
S-a militat pentru adoptarea unor masuri concrete de dezarmare si de descurajare a fortelor revizioniste. Astfel, in 1928, Romania a semnat Pactul Briand-Kellogg, care scotea razboiul in afara legii.
In semn de recunoastere a eforturilor diplomatice ale Romaniei, ministrul de externe Nicolae Titulescu a indeplinit, in 1930 si 1931, functia de presedinte al Adunarii Generale a Societatii Natiunilor.
In 1934 s-a constituit Intelegerea Balcanica formata din Romania, Iugoslavia, Grecia si Turcia, avand ca scop mentinerea echilibrului in zona si respingerea revizionismului bulgar si italian.
Desi s-a incercat normalizarea relatiilor cu URSS in perioada interbelica, acest lucru nu s-a putut realiza datorita:
- tezaurului nerestituit al Romaniei, depozitat in Rusia in timpul razboiului;
- problema Basarabiei (URSS o voia inapoi).
Incercarea de negociere a unui tratat de neagresiune cu URSS a esuat din cauza demiterii lui Nicolae Titulescu in 1936, de catre Carol al II-lea.
In concluzie, premisele pe care s-a construit politica externa romaneasca, in vederea apararii integritatii teritoriale si a independentei tarii, au fost false. Franta si Marea Britanie, pe care se conta, au facut compromisuri cu statele revizioniste, iar Societatea Natiunilor a fost incapabila sa mentina pacea. Cele doua aliante regionale au fost utile Romaniei, insa ele nu erau suficiente pentru a opri revizionismul german si sovietic.
