Influențe folclorice în basmul cult al lui Creangă:
a) motivele;
b) tipurile de personaje;
c) formulele inițiale, mediane și finale.
a) Motivele basmului lui Creangă sunt inspirate din folclor. Autorul primei monografii despre Creangă, francezul Jean Boutière, a studiat circulația acestor motive în basme din mai multe regiuni românești, dar și în creația altor popoare, ca, de exemplu, în folclorul maghiar, grec, italian, francez sau armean.
Asemenea motive sunt: motivul împăratului fără urmași, al încercărilor la care este supus eroul, al aparenței înșelătoare, al interdicției încălcate, al identității schimbate, al metamorfozei, al apei vii și al apei moarte, al învierii etc.
Originalitatea basmului cult al lui Creangă nu este dată de motivele propriu-zise, ci de selecția, combinarea și tratarea (dezvoltarea) lor.
b) Tipurile de personaje sunt preluate tot din folclor: protagonistul (Harap-Alb), antagonistul (Spânul), sfătuitorii (calul năzdrăvan, craiul, Sfânta Duminică) și auxiliarii (personajele care îl ajută pe erou: Gerilă, Ochilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor).
c) Formula inițială ne plasează într-un timp fabulos („odată”) și pune sub semnul incertitudinii realitatea evenimentelor relatate: „Amu, cică era odată...”
Formulele mediane contribuie la dinamizarea narațiunii și la menținerea interesului cititorilor sau al ascultătorilor. De exemplu: „Și se duc la-mpărăție, Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste înainte mult mai este.”
Prima parte a formulei finale este inspirată din folclor: „Și a ținut veselia zile întregi și acum mai ține încă”. Dar Creangă o continuă într-un mod original, dându-i un caracter realist: „Cine se duce acolo bea și mănâncă, iar la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă.”
