Istoria Tarilor Romane in Secolul XVII

Istoria Tarilor Romane in Secolul XVII
Pe parcursul secolelor XVII-XVIII, istoria Tarilor Romane s-a derulat intr-un context extern dominat de conflictul de interese dintre Imperiul Otoman, pe de o parte, si Imperiul Habsburgic, Polonia si mai tarziu Rusia, pe de alta parte.
Domnitorii romani renunta in aceasta perioada la confruntarea deschisa cu Poarta, acceptandu-i pretentiile si inclinand tot mai mult sa promoveze actiuni diplomatice orientate catre una sau alta din partile aflate in conflict.
In plan intern, ordinea feudala romaneasca este alterata de sistemul de cumparare al domniei, prezent inca din secolul al XVI-lea (vezi Mihai Viteazul). Oameni cu spirit intreprinzator (greci, albanezi) incep sa se aseze in Tarile Romane si primesc pozitii importante in Stat / Sfatul Domnesc. La inceputul sec. XVII se sting dinastiile domnitoare: cea a basarabilor (T.Ro.) si cea a musatinilor (Mold.).
Pentru inceput, victorioasa iese boierimea pamanteana, care reuseste sa stavileasca accesul strainilor si sa-si impuna pe tron lideri proprii (e situatia lui Matei Basarab in T.Ro. si a lui Vasile Lupu in Mold.).
Ctitor a mai multor monumente de arhitectura, Vasile Lupu a introdus tiparul in Moldova si a intemeiat Academia Vasiliana. Domnia sa a fost o epoca de prosperitate, de buna organizare a institutiilor si de stralucire culturala. Bisericile si manastirile ridicate in Moldova sunt o dovada in acest sens.
Chiar daca nu mai putem vorbi despre o politica externa de amploare ca in secolele precedente, in plan intern, in secolele XVII-XVIII, domnia si-a pastrat toate atributiile traditionale: dreptul de a face legi, de a pedepsi pe locuitori, de a face boieri ori de a scoate din boierime, de a pune dari si chiar de a face episcopi.
Ambele state medievale romanesti si-au pastrat institutiile proprii, in ciuda agravarii dominatiei otomane, inclusiv in timpul domniilor fanariote din sec. XVIII.
Controlul politic al Portii devine tot mai evident, prin numirea / inlaturarea de la tron a unor domnitori, si se observa crestere substantiala a tributului.
Infrangerea turcilor sub zidurile Vienei din 1683 a marcat inceputul decaderii Imperiului Otoman. Slabirea puterii otomane i-a determinat pe ultimii domnitori autohtoni, Constantin Brancoveanu (T.Ro) si Dimitrie Cantemir (Mold), sa promoveze o politica de emancipare de sub suzeranitatea Portii.
Brancoveanu s-a remarcat prin politica antiotomana si alianta cu statele crestine vecine. Cantemir, incercand o apropiere cu Rusia, a incheiat o alianta cu tarul Rusiei, Petru cel Mare (prin Tratatul de la Luțk din 1711), si a participat la o campanie antiotomana. In urma luptei de la Stanilesti, Imperiul Otoman invinge, iar Dimitrie Cantemir se retrage la curtea lui Petru cel Mare.