Lica Samadaul
- personaj de nuvela psihoiogica -
- personaj realist -
"Moara cu noroc",
de loan Slavici
- nuvela psihoiogica -
Ioan Slavici (1848 — 1925), prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), creatorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste, Conceptul fundamental in etica sa il constituie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".
Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: cumpatarea, sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de oameni si de adevar, afirmand ca fllozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala")
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si inteiepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.
Nuvela "Moara cu noroc" de loan Slavici a aparut in volumul de debut "Novele din popor" din 1881 si s-a bucurat de o larga apreciere critica, Maiorescu insusi considerand-o un moment de referinta in evolutia prozei romanesti, mai ales ca autorul "s-a inspirat din viata proprie a poporului si ne-a infatisat ceea ce este, ceea ce gandeste si ceea ce simte romanul in partea cea mai aleasa a firii lui etnice". Mihai Eminescu aprecia faptul ca personajele acestor nuvele "nu numai ca seamana in exterior cu taranul roman, in port si vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el". Asadar, loan Slavici construieste o opera literara bazata pe cunoasterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter moralizator, conceptia lui literara fiind un argument pentru iubirea de oameni.
In spirit moralizator, nuvela ilustreaza consecintele nefaste pe care lacomia de bani si setea de inavutire le au asupra individului, hotarandu-i destinul pe masura abaterilor de la principiile etice fundamentale ale sufletului omenesc.
Lica Samadaul, personaj secundar negativ, este, totodata, un personaj realist si "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), un spirit satanic ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta. Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si atent construita de narator. Slavici sugereaza inca de la inceput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica Samadaul, "porcar si el, dar om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [...] e mai ales om aspru si neindurat [...] care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala de varza". [Cuvantul "samadau" numeste o persoana care tine socotelile cuiva, contabil; supraveghetor peste porcari - cf. Gh.Bulgar, Gh.Constantinescu Dobridor - "Dicfionar de arhaisme si regionalisme "]
Portretul fizic al personajului este detaliat, Lica era "un om de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata Iunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc". Desi tot porcar, Samadaul purta "camasa subtire si alba".
De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite [...] de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela care as crede sa-l pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe-aici, cine ce zice si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!". Construit ca simbol al degradarii morale, insusirile personajului se desprind in mod indirect din atitudinile si faptele acestuia. Lica se conduce dupa legi proprii, altele decat cele ale statului si profita cu inteligenta de protectia oferita de stapanii turmelor de porci, care intervin in favoarea lui, chiar daca este suspectat de jaf si crima: "Daca Lica e vinovat ori nu, de asta nu prea era vorba: la urma urmelor, parca toti ucigasii se pedepsesc!? Mai ales cand oameni prea cumsecade au trebuinta de dansii". Bun cunoscator de oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o fascinatic diabolica, desi aceasta il caracterizeaza in mod direct "om rau si primejdios", avertizandu-si sotul ca este periculos, insusire desprinsa indirect din ceea ce "se vede din ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii."
Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva dintre faptele savarsite de Lica si au efecte devastatoare asupra celorlalte personaje, pe care le domina cu cinism si satanism. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul om, apoi pe al doilea, dupa care acum simte chiar "placerea de a lovi pe omul care te supara, de al lovi tare ca sa-l sfarami cand te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a raspiati insutit si inmiit."
Dupa uciderea lui Ghita, Lica porunceste sa dea foc hanului Moara cu noroc si, ascunzandu-se de jandarmul Pintea, alearga cu disperare prin padurea din apropierea carciumii, priveste "imprejurul sau, isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului." Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasuratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, preferand acest sfarsit violent decat sa cada viu in mainile lui Pintea. El moare la fel cum a trait, dovedind aceeasi cruzime extraordinara si aceeasi hotarare de neclintit.
Bun cunoscator al psihologiei umane, al randuielilor rurale, al datinilor, obiceiurilor si superstitiilor, Ioan Slavici este neindurator cu cei care se abat de la principiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu greselile savarsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevoia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se infaptuisera la carciuma Moara cu noroc.
Limbajul artistic al nuvelei se caracterizeaza prin apropierea de graiul vorbit, prin sobrietatea stilului si prin concizia clasica a exprimarii. Regionalismele prezente in textul operei si in replicile personajelor dau autenticitate faptelor si accentueaza specificul romanesc al operei. Sadismul lui Lica este realizat magistral prin procedeele artistice ale introspectiei psihologice, prin comentariile pe care le face naratorul, prin interventiile sale in desfasurarea actiunii, Slavici construind unul dintre primele personaje realiste puternic individualizate din literatura romana, prin cruzime si satanism.
Scriitor moralizator, Ioan Slavici se distinge prin sanctionarea drastica a protagonistilor, care este "pe masura faptelor savarsite, lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Marcea).
