M (Maxima - Monolog - Motoul)

M

Maxima - regula morala enuntata in generalitatea ei.

Memoria involuntara este tehnica de creatie care permite incadrarea amintirilor in fluxul duratei, dar numai pe acelea spontane, nedirijate, necautate intentionat. Amintirile involuntare, provocate de un cuvant, o culoare, o melodie formeaza ample digresiuni care pulverizeaza structura romanului.
Ex. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu.

Memoriul de activitate consemneaza rezultatele unei activitati individuale si completeaza, de obiciei, un dosar personal in vederea obtinerii unei gradatii superioare sau a unei avansari.
Continut:

  • datele personale ale celui care il intocmeste;
  • inforamtii asupra activitatii si rezultatelor obtinute intr-o perioada nelimitata de timp si intr-un anumit domeniu;
  • aprecieri ale forurilor competente in legatura cu activitatea depusa, recomandari;
  • data, localitatea, semnatura.

Metamorfoza este transformarea unei fiinte sau a unui obiect in ceva diferit de natura sa primara. Metamorfoza este specifica ordinii supraumane si apare atat in basme cat si in literatura fantastica.
Ex. La tiganci de Mircea Eliade.

Metaromanul. Romeanul devine autoreflexiv, subiectul sau este insusi actul scrierii romanului.
Ex. Falsificatorii de bani de Andre Gide.

Modalitatile naratiunii prin care se aduce la cunostinta istoria sunt: prezentarea si reprezentare.

Monologul este o modalitate a comunicarii orale, caracterizata prin vorbirea (discursul) neintrerupta a unei persoane care isi exprima ganduri, stari, sentimente in fata unui auditoriu. In functie de scop (informare, emotionare, persuasiune, destindere) si de situatie exista mai multe forme de monolog:

  • interventia;
  • relatarea;
  • povestirea orala.

Componentele povestirii orale sunt:

  • introducerea;
  • povestirea propriu-zisa;
  • concluzia.

Povestirea poate fi intrerupta spontan de reactia auditoriului.
Reguli pentru elaborarea unui monolog eficient:

  • respectarea principiilor valabile si pentru dialog;
  • inscrierea oportuna in situatia de comunicare;
  • aprecierea justa a contextului formal sau familiar;
  • respectarea scopului monologului;
  • folosirea unui limbaj sugestiv si adecvat temei;
  • raportarea continua la reactiile auditoriului (aprobare, dezaprobare, ostilitate, indiferenta).

Monologul interior este forma narativa prin care personajul isi analizeaza propriile stari sufletesti. Este tipul de enunt cel mai apropiat de intimitatile gandirii. Monologul interior nu are un interlocutor determinat si nu poate fi considerat extensie a unei replici intr-un dialog (functiile sale difera de cele ale monologului propriu-zis). Foloseste persoanele I, a II-a, a III-a in functie de contextul tematic in care apare (memorialistic, relatare obiectiva).
Monologul interior este procedeul literar folosit pentru a dezvalui interioritatea personajului, inca din secolul al XIX-lea. Prozatorii moderni ai secolului al XX-lea rafineaza tehnica monologului interior, punandu-l in relatie cu monologul si cu dialogul.
Ex. Moara cu noroc de Ioan Slavici.

Motoul este un pasaj relativ scurt, plasat la inceputul unei opere epice, dar si la inceputul unei parti sau al unui capitol. Poate fi un citat dintr-o alta scriere, o reflectie, un dicton, un proverb sau o replica celebra.
Motoul realizeaza o directionare a lecturii, semnalizeaza aluziv o intentie a autorului, avertizeaza ca textul pretinde un tip de lectura erudit, bazat pe referinte culturale.
Motoul dubleaza textul cu un altul de “sprijin” si obliga la descoperirea acestuia in structura de adancime, disimulata de conflictul, personajele, perspectiva narativa din structura de suprafata a operei.
Ex. Baltagul de Mihail Sadoveanu.

Alte Lectii din romana