Motivarea intreprinzatorului

Un rol esenţial în crearea unei întreprinderi revine motivării întreprinzătorului, care, de cele mai multe ori, trebuie sa părăsească o situaţie stabilă pentru a se lansa într-o „aventură" în care se loveşte de numeroase obstacole juridice, financiare, administrative. Motivaţiile creatorului de întreprindere din anii '90 nu mai sunt exact aceleaşi cu cele din anii '70, prestigiul social, realizarea unui anumit ideal nemaiprezentând o importanţă deosebită, fiind privilegiate motivaţii precum autoîmplinirea personală şi asigurarea autonomiei.
Se pot distinge patru motivaţii princi­pale ale întreprinzătorului:
- Dorinţa de câştig, care însă, în mod obişnuit reprezintă o importanţă minoră, banii constituind mai mult un mijloc decât un obiectiv, numeroşi întreprinzători limi-tându-şi nivelul de trai pentru a putea reinvesti surplusurile financiare în afacerile lor. Această motivare acţionează cu intensităţi diferite în cazul întreprinzătorilor, fiind de exemplu mai puternică în cazul persoanelor care doresc să se îmbogăţească rapid.

  1. Dorinţa de realizare personală, de a reuşi prin crearea şi dezvoltarea unor noi activităţi.
  2. Dorinţa de autonomie şi de putere, aspiraţia către independenţă şi libertate de acţiune.
  3. Dorinţa de a pune în practică reali­zarea unui produs sau serviciu nou, în spe­cial ca urmare a aplicării unei inovări tehno­logice.

Pe lângă motivaţiile prezentate mai sus, mai pot fi menţionate: crearea unei între­prinderi care constituie pentru un şomer un mijloc de a-şi asigura un loc de muncă; gustul riscului, dorinţa de autodepăşire individuală, datoria morală către societate.

Alte Lectii din educatie antreprenoriala