Nuvela psihologica. Moara cu noroc de Ioan Slavici





 

Nuvela psihologica

 

            Nuvela este specia genului epic în proză, de dimensiuni mai ample decât ale schiţei, dar mai reduse decât ale romanului, cu un singur fir epic, cu un conflict concentrat şi intrigă riguros construită, cu personaje puţine, din care se individualizează unul singur.

            Caracteristici ale nuvelei psihologice :

-          accentul cade pe analiza stărilor sufleteşti;

-          teme preferate: dezumanizarea din cauza patimei pentru bani (aur), tema inadaptatului, a parvenitului etc.;

-          motive literare specifice: obsesia, frica, alienarea, erosul;

-          modalităţile de investigare a trăirilor psihologice sunt monologul interior, stilul indirect liber, analiza psihologică, replicile, introspecţia;

-          relatarea la pers a III-a; -narator obiectiv, omniscient şi omniprezent;

-          faptele sunt verosimile (credibile); -pers. complexe, surprinse în evoluţie;

-          dezvolta puternice conflicte interioare.

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici apare în volumul de debut „Novele din popor” din 1881.

Tema ilustrează setea de îmbogăţire şi urmările negative pe care le are aceasta asupra omului pe fundalul societăţii ardeleneşti de la sfârşitul secolului al XlX-lea.

Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective.
-Din perspectiva socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghita de a-şi schimba statutul social;

-din perspectiva moralizatoare, prezintă consecinţele dramatice ale setei de înavuţire, scriitorul considerând că goana după avere zdruncină tihna sufletească şi duce la pierzanie.

-Din perspectiva psihologica, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghită care este sfâşiat de dorinţe  puternice, contradictorii: dorinţa de a rămâne om cinstit, pe de o parte şi dorinţa de a se îmbogăti alături de Lică, pe de alta parte.

Ca motive literare, întâlnim: motivul căutării norocului, hanul, personajul demonic, destinul.

Titlul nuvelei sugerează opusul cuvintelor care îl compun deoarece, în final, moara cu noroc se dovedeşte a fi de fapt un loc al dramelor umane, al ghinionului şi al  nefericirii. - uşurinţa câştigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea si crima).

Naraţiunea realistă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent, neimplicat. Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere în intervenţiile simetrice ale bătrânei, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei.
            Indici spaţio-temporali

Acţiunea se desfăşoară la hanul Moara cu noroc, în apropiere de Arad, pe parcursul unui an, între doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfântul Gheorghe pana la Paşti.

Structura:

Nuvela este de factură clasică, fiind alcătuită din 17 capitole, încadrate de vorbele înţelepte ale bătrânei soacre :

„Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit” . Acest precept moral stă la baza întregii acţiuni, fixând destinul personajelor în funcţie de respectarea sau nerespectarea lui.

„Aşa le-a fost dat” – final moralizator si simbolic.

Simetria incipitului cu finalul se realizează şi prin descrierea drumului. Simbolistica iniţială a drumului se com­pletează, în final, cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe".

Subiectul

Expoziţiunea : Ghiţă, un ţăran dintr-un mic sat transilvănean, nemulţumit de condiţia sa socială de cismar sărac, se hotărăşte (împotriva sfaturilor soacrei sale) să ia în arendă cârciuma de la Moara cu Noroc. Cârciuma este aşezată la răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăţi întunecoase. Ghiţă se mută aici cu întrega familie: Ana, soţia sa, cei doi copii şi bătrâna soacră.

La început, lucrurile merg bine, viaţa este liniştită şi prosperă, iar Ghiţă este mulţumit când îşi numără câştigul.

Intrigaconstă în apariţia la han a lui Lică Sămădăul (personaj negativ) care îi dă de înţeles că, dacă vrea să rămână aici, va trebui să devină omul lui.

Desfăşurarea acţiunii: Ana intuieşte că Lică este un „om rău şi primejdios”.

Cu toate că îşi dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru familia lui, Ghiţă nu se poate sustrage influenţei malefice le care acesta o exercită asupra lui şi nici tentaţiei îmbogăţirii.

Pentru început, Ghiţă îşi ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad şă-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini şi angajează încă o slugă, pe Marţi, „un ungur înalt ca un brad”.

Ghiţă se îndepărtează tot mai mult de familia sa, devenind părtaş în toate afacerile necinstite ale lui Lică.

Jefuirea uni arendaş şi uciderea femeii în negru ce au avut loc în preajma hanului, îl fac să depindă definitiv de Lică, devenind complicele acestuia la crimă, prin faptul că depune mărturie mincinoasă în faţa justiţiei.

Se gândeşte să ia legătura cu Pintea (fost sămădău, devenit jandarm anume pentru a-l prinde pe Lică) şi să-l denunţe pe Lică, dar patima aurului uşor câştigat îl face să renunţe.

Prăbuşirea sufletească a lui Ghiţă devine inevitabilă, Lică devine un obişnuit în casa hangiului, ba chiar râvneşte la soţia acestuia, la Ana.

La sărbătorile de Paşti, bătrâna pleacă cu cei doi copii la rude.

Punctul culminant: Ghiţă îi vede pe Ana şi pe Lică „prinşi în jocul dragostei” şi, turbat de gelozie, vrea să se răzbune. De aceea, se duce la jandarm să îi spună adevărul şi să îi ofere probe pentru a-l învinovăţi pe Lică. Jandarmul Pintea îi reproşează faptul că şi-a lăsat soţia drept momeală.

Deznodământul: Întorcându-se la Moara cu Noroc, Ghiţă o înjunghie pe Ana, care, în agonie, strigă numele lui Lică. La comanda lui Lică, Răuţ  îl împuşcă pe Ghiţă, iar Lică dă foc hanului, după care se sinucide, lovindu-se cu capul de trunchiul unui copac.

Moara cu Noroc este mistuită într-un incendiu, ca semn că locul trebuia purificat, curăţat de păcate. Destinul îi ocroteşte pe nevinovaţi .Copiii şi bătrâna  nu vor şti niciodată ce s-a petrecut cu adevărat la han, crezând că moartea lui Ghiţă şi a Anei a fost cauzată de un trăsnet.

Caracterizarea personajelor

Ghiţă este unul dintre cele mai complexe personaje din literatura română.

Nemulţumit de condiţia sa socială, el tinde în mod firesc spre bunăstare şi îşi convinge familia să se mute pentru trei ani la cârciuma de la Moara cu Noroc.

Pentru început, el nu doreşte decât să agonisească atâţia bani cât să angajeze vreo zece calfe cărora să le dea de cârpit cismele oamenilor.

Deşi la început este descris drept harnic, bun meseriaş, trudind pentru fericirea familiei sale, blând şi cumsecade, după apariţia lui Lică devine „tot mai ursuz” şi „pus pe gânduri”(caraterizare directă).

O dată cu sosirea lui Lică la han, începe şi procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiţă faţă de familia lui. Gesturile, gândurile, faptele personajului se constituie într-o magistrală caracterizare indirectă. Se poartă brutal cu Ana şi cu cei mici, ba chiar, la un moment dat, ajunge să regrete faptul că are familie şi copii şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.

Drama personajului provine din lupta care se dă în sufletul său între dorinţa de a se îmbogăţi şi sentimentul dreptăţii.

De ruşinea lumii şi de dragul copiilor, se gândeşte că ar fi mai bine să plece de la moara cu noroc. Începe să colaboreze cu Pintea, dar nu e sincer nici cu acesta. Ghiţă îi oferă probe în legătură cu vinovăţia lui Lică numai după ce îşi poate opri jumătate din sumele aduse de acesta.

            Trăsătura dominantă a lui Ghiţă este lăcomia, de aceea ajunge să-şi sacrifice familia pentru banii însângeraţi oferiţi de Lică.

De Paşti, îşi lasă soţia drept momeală în braţele lui Lică şi, din cauza geloziei, o ucide pe Ana, căzând pe ultima treaptă a degradării umane.

Sfârşitul lui  (ca şi al celorlalţi implicaţi în afaceri necinstite) este inevitabil tragic.

Limbajul artisticse caracterizează printr-o mare sobrietate. Scriitorul evită intenţionat un stil ornamentat, care ar fi fost total nepotrivit cu prezentarea unor destine atât de tragice.

Frazele sunt clare şi precise, elementele de grai popular – puţine şi apar mai ales în vorbirea personajelor. Regionalismele sunt, de asemenea, folosite cu mare atenţie.

          - culoarea epocii (vestimentaţie, obiceiuri, ospăţul domnesc).

 

            Trăsături clasice:

            - echilibrul compoziţiei (patru părţi precedate de un motto semnificativ);

            - prezentarea riguroasă a evenimentelor;

            - caracterul obiectiv al naraţiunii;

            - mesajul educativ al operei.

            Trăsături realiste:

            - tehnica detaliului semnificativ (descrierea minuţioasă a decorului, a vestimentaţiei etc);

            - observaţia psihologică şi socială;

            - nararea obiectivă şi impersonală.

Alte Lectii din romana

Please enable / Bitte aktiviere JavaScript!
Veuillez activer / Por favor activa el Javascript![ ? ]