Oralitatea ca mod de creatie - ca trasatura specifica pentru opera literara populara,
oralitatea se manifesta sub doua aspecte: un mod de transmitere, de comunicare
a operei, dar si un mod de creatie, pentru ca povestitorul nu isi compune
inainte opera, ci o realizeaza spontan, pornind de la reguli fixate prin
traditie: o schema narativa, secvente tip, anumite personaje, formule. Fiecare
specie folclorica respecta un set de reguli proprii.
Oralitatea ca mod de transmitere - modul de transmitere direct specific culturii populare,
comunicarea de la povestitor catre ascultatori se numeste oralitate. Prezenta
destinatarului in acelasi timp si spatiu cu emitatorul mesajului permite
comunicarea simultana prin mai multe limbaje (sincretismul de limbaje): pe
langa limbajul verbal, si prin limbaje non-verbale - gestica, mimica, miscare
muzica, etc.
Modalităţi de realizare a oralităţii stilului in basmul Harap-Alb:
• dialogul: "- Parcă v-a ieşit un sfânt din gură,
Luminate împărate, zise atunci Flămânzilă. [...]- Ia lăsaţi, măi, zise Ochilă,
clipocind mereu din gene."; "Atunci spânul zice îngâmfat: - Ei,
moşule, ce mai zici? - Ce să zic, nepoate! Ia, când aş avea eu o slugă ca
aceasta, nu i-aş trece pe dinainte. - D-apoi de ce mi 1-a dat tata de acasă?
Numai de vrednicia Iui -zise spânul - căci altfel nu-1 mai luam după
mine ca să-mi încurce zilele.";
• folosirea dativului etic: "Şi odată mi ţi-1 înşfacă cu
dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul ceriului şi apoi, dându-i drumul
de-acolo, se face spânul până jos praf şi pulbere.";
• exclamaţii, interogaţii, interjecţii: "Şi odată mi ţ-o
înşfacă ei, unul de o mână şi altul de cealaltă, şi hai, hai!... hai, hai! în
zori de ziuă ajung la palat" "- Măi, Păsărilă, iacătă-o-i, ia!"
"Ei, apoi? Lasă-te în sama lor, dacă vrei să rămâi fără cap";
• expresii onomatopeice, "şi când să pună mâna pe dânsa. zbrr!...pe vârful
unui munte şi se ascunde după o stâncă (...) şi când să pună mâna pe dânsa,
zbrr!... şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună";
"Ş-odată pornesc ei, teleap-teleap-teleap, şi cum ajung în dreptul uşii,
se opresc puţin."
• imprecaţii, apostrofe: "Numai de nu i-ar muri mulţi
înainte; să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri."; "Na! aşa
trebuie să păţească cine calcăjurământul!";
• adresare directă: "Ce-mi pasă mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă
rog să ascultaţi";
• diminutive: "Şi dacă-ţi putea scoate la capăt
trebuşoara asta, atunci oi mai vedea eu..."; "Mă, feţişoara
împăratului ne-a tras butucul (...) s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca
săgeata pe lângă ceilalţi";
• formule specifice oralităţii: "toate ca
toate","vorba ceea", "de voie de nevoie", "vorba
unei babe"; "vorba cântecului"; "Vorba ceea: Dă-mi, doamne,
ce n-am avut,/ Să mă mier ce m-a găsit";
• proverbe şi zicători: "Capul de-ar fi sănătos, că
belele curg gârlă"; "Cine poate oase roade; cine nu, nici carne
moale"; "Nu-i după cum gândeşte omul, ci-i după cum vrea
Domnul"; "frica păzeşte bostănăria"; "omul sfinţeşte
locul"; "Să nu dea Dumnezeu omului, cât poate el suferi".
• versuri populare sau fraze ritmate: "Poate că acesta-i
vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră Iui
Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă, ori din târg de la
Să-1-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi.", "La
plăcinte,/ înainte/ Şi la război/ înapoi."; "Voinic tânăr, cal
bătrân,/ Greu se-ngăduie la drum!".
• cuvinte şi expresii populare, regionalisme: "m-ai băgat
în toate grozile morţii" (m-ai îngrozit -n.n); "n-ai cui
bănui" (n-ai pe cine da vina ~n.n); "o lua în porneală"
(se ducea la păscut - n.n); "a mâna porcii la jir" (a sforăi
- n.n); "hatârul" (plăcerea - n.n.); "a se
chiurchiului" (a se chercheli, a se ameţi - n.n.); "farmazoană"
(vrăjitoare, şireată - n.n.); "arzuliu" (fierbinte - n.n.);
"teleagă" (partea de dinainte a plugului - n.n.);
